Activități, tehnici și strategii privind creditarea curentă

Introducere

Pornind de la originea cuvântului, de la latinescul “creditum-credere”, care înseamna a crede, a se încrede, a avea încredere, se poate concluziona ca la baza unei operatiuni de credit sta un element pshihologic necesar: încrederea.

Despre istoricul aparitiei creditului care a anticipat aparitia bancilor, despre evolutia si raspândirea activitatii bancare sunt foarte multe informatii. În esenta, daca se încearca definirea conceptului de “credit”, se poate spune ca aceasta presupune relatia baneasca ce se stabileste între o persoana fizica sau juridica (creditor), care acorda un împrumut în bani sau care vinde marfuri ori servicii pe datorie, si o alta persoana fizica sau juridica (debitor), care primeste împrumutul.

Creditarea este functia de baza a unei banci în economie, functie ce confera bancilor responsabilitati privind promovarea unei economii bazate pe criteriul rentabilitatii si eficientei.

În acest proces de creditare al economiei, bancile trebuie sa promoveze afacerile eficiente, viabile si legale, si sa le elimine pe cele nerentabile.

Procesul de creditare reprezinta o preocupare permanenta pentru managerii de credite. În primul rând, creditul reprezinta mijlocul prin care excedentul de resurse dintr-o anumita zona economica se transfera catre entitatile economice care se afla în deficit de resurse. În al doilea rând, bancile trebuie sa evalueze riscurile cu care au de-a face în creditarea unei afaceri, analizând motivul împrumutului si identificând sursele de restituire a împrumutului.

Din punctul de vedere al activitatii bancare, operatiunile de creditare reprezinta componenta cea mai importanta a operatiunilor de plasament, atât din punctul de vedere al volumului de munca, cât si al participarii acestor categorii de operatiuni la realizarea profitului bancii.

Preocuparea speciala a managementului bancar pentru activitatea de creditare rezulta si din faptul ca, fiind cel mai important plasament bancar, de calitatea protofoliului de credite depinde stabilitatea bancii si realizarea nivelurilor necesare ale indicatorilor de solvabilitate si lichiditate.

CAP I: CREDITAREA CURENTA: TEHNICI, PRINCIPII SI STRATEGII GENERALE

Creditarea bancara este o componenta importanta a surselor de finantare a economiei nationale si a nevoilor populatiei. În acest sens, bancile comerciale acorda credite populatiei pentru satisfacerea nevoilor de consum si pentru realizarea de investitii. Totodata, bancile acorda credite si agentilor economici pentru finantarea activelor circulante, pentru completarea resurselor de finantare a investitiilor etc.

Operatiunile de creditare reprezinta componenta cea mai importanta a operatiunilor de plasament, atât din punctul de vedere al volumului de munca, cât si al participarii acestor categorii de operatiuni la realizarea profitului bancii.

Prin obiectele de creditare sunt desemnate stocurile de valori materiale ce se constituie si cheltuielile ce se efectueaza de agentii economici pentru nevoile productiei si circulatiei marfurilor si pentru care bancile acorda credite, în situatia în care aceste stocuri si cheltuieli depasesc resursele proprii destinate finantarii activitatii curente.

Practic bancile acorda doua forme de credite:

1. forma creditarii pe stoc de valori materiale sau pe sold de cheltuieli;

2. forma creditarii pe rulaj sau pentru efectuarea platilor (forma folosita în prezent)

Creditarea pe stoc sau pe sold perzinta urmatoarele caracteristici:

- are la baza stocurile de valori materiale sau cheltuieli efectuate de agentii economici cu caracter temporar sau sezonier;

- cu ajutorul acestei metode bancile pot urmari mai riguros modul în care agentii economici respecta clauzele specifice contractelor de împrumut;

- necesitatea creditului nu este doar generala, ci individualizata, fiind reflectata în situatiile de stocuri întocmite de agentii economici si prezentate bancii;