Banca Centrală și sistemul european al băncilor centrale

Proiect
9/10 (2 voturi)
Domeniu: Bănci
Conține 1 fișier: doc
Pagini : 13 în total
Cuvinte : 3106
Mărime: 29.04KB (arhivat)
Publicat de: Geta Șerban
Puncte necesare: 8
Profesor îndrumător / Prezentat Profesorului: Bogdan Capraru
proiect prezentat in cadrul Universitatii "Al. I. Cuza", Facultatea de Economie si Administrare a Afacerilor, Iasi

Extras din proiect

Toate sistemele bancare, cu exceptia celui din Hong Kong, au o banca centrala. Aparitia si dezvoltarea sistemului bancar (în secolele XIV-XV) a precedat aparitia bancilor centrale (în secolul XVI). Banca suedeza, Riksbank, fondata în 1668, este considerata prima banca centrala, desi istoricii sustin ca prima banca centrala, în acceptiunea acordata astazi, a fost Banca Angliei, fondata în 1694. Banca Angliei a fost fondata, initial, pentru a se strânge banii necesari razboiului contra Frantei. A urmat, apoi, o diversificare a functiilor sale, iar banca a primit, mai târziu, în 1844, dreptul de monopol asupra emisiunii monetare, pentru Anglia si Tara Galilor.

În alte tari, crearea bancilor centrale a evoluat mai lent. Banca Frantei a fost fondata în 1800. În Germania si Italia, banca centrala a aparut dupa unificarea statelor si principatelor independente, în ultima parte a secolului al XIX-lea.

1.1. Introducere

În termeni generali,o banca centrala actioneaza ca o institutie singulara si complexa,din partea statului,pentru a stabili si coordona politica monetara si de credit a economiei. Reprezinta o institutie singulara deoarece nici o alta banca centrala moderna nu a mai fost creata prin vointa politica a 15 state dezvoltate în cadrul Tratatului de la Maastricht.Complexa datorita faptului ca reprezinta vârful Sistemului European al Bancilor Centrale (SEBC),care influenteaza bancile centrale nationale ale statelor membre.

Banca Centrala are un rol deosebit în mentinerea stabilitatii monedei nationale si a încrederii publicului în banci.

Bancile Centrale au,în general,urmatoarele functii (desi, uneori, aceste responsabilitati sunt împartite cu alte organisme guvernamentale):

- stabilirea si implementarea politicii monetare si de credit;

- emisiunea de moneda;

- monitorizarea cursurilor valutare;

- administrarea rezervelor valutare;

- supravegherea institutiilor financiar-bancare;

- actioneaza ca banca a celorlalte banci;

- împrumutator de ultima instanta;

- actioneaza ca agent al statului si tine în evidentele sale Trezoreria statului;

- asigurarea de fonduri pentru stat;

- asigurarea legaturii cu organizatii financiar-bancare internationale;

- analist al conditiilor monetare si economice.

Trebuie specificat faptul ca bancile centrale nu exercita functiile unei banci comerciale si deci nu concureaza celelalte banci ale sistemului.

Banca Centrala Europeana mai poate fi analizata si prin prisma a doua caracteristici de baza: este o banca centrala si o institutie supranationala.

Este banca centrala deoarece:

- administreaza începând cu 1 ianuarie 1999 siatemul monetar în EURO;

- joaca un rol important în conducerea politicilor economice;

- se poate implica în mentinerea stabilitatii preturilor si a resurselor umane.

Instututie supranationala pentru ca:

- organizeaza relatiile monetare între mai multe tari cum a facut si Sistemul Monetar European (SME) lansat în 1979 si care a supravietuit pâna la aparitia EURO;

- este banca centrala a 15 state din Uniunea Europeana;

- este instanta federala în UE.

2. Modul de functionare al Bancii Centrale Europene

a) Gestiune interna

Numarul de salariati ai Bancii Centrale Europene se ridica la 604, iar la acest numar se adauga si personalul bancilor centrale nationale ale statelor membre.

b) Relatiile SEBC cu celelalte organisme ale UE:

§ Rapoarte si auditii;

§ Acorduri si statut de observator;

§ Participari informale (fara titlu formal).

c) SEBC si interzicerea finantarilor publice

Articolele 104 si 104 (a) a Tratatului stipuleaza interzicerea SEBC-ului de a finanta deficitele publice prin emisiune de moneda.

d) SEBC si relatiile internationale

§ FMI reprezinta centrul Sistemului Monetar International (SMI), iar Sistemul European al Bancii Centrale este reprezentat si el de bancile nationale ale statelor membre UE;

§ La 21 decembrie 1998 FMI a acordat Bancii Centrale Europene un post de observator permanent.

Preview document

Banca Centrală și sistemul european al băncilor centrale - Pagina 1
Banca Centrală și sistemul european al băncilor centrale - Pagina 2
Banca Centrală și sistemul european al băncilor centrale - Pagina 3
Banca Centrală și sistemul european al băncilor centrale - Pagina 4
Banca Centrală și sistemul european al băncilor centrale - Pagina 5
Banca Centrală și sistemul european al băncilor centrale - Pagina 6
Banca Centrală și sistemul european al băncilor centrale - Pagina 7
Banca Centrală și sistemul european al băncilor centrale - Pagina 8
Banca Centrală și sistemul european al băncilor centrale - Pagina 9
Banca Centrală și sistemul european al băncilor centrale - Pagina 10
Banca Centrală și sistemul european al băncilor centrale - Pagina 11
Banca Centrală și sistemul european al băncilor centrale - Pagina 12
Banca Centrală și sistemul european al băncilor centrale - Pagina 13

Conținut arhivă zip

  • Banca Centrala si Sistemul European al Bancilor Centrale.doc

Te-ar putea interesa și

Banca Central Europeană și sistemul monetar European

Lucrarea intitulată “Instrumente de Intervenţie ale Băncii Central Europene“ îşi propune analiza detaliată a structurii politicii monetare şi a...

Sistemul european al băncilor centrale și Banca Centrală Europeană - misiunea, funcțiile și operațiunile

Întroducere Ca intermediari financiari, băncile joacă un rol esenţial în economie prin redistribuirea capitalurilor, transformarea activelor,...

Banca Centrală Europeană și sistemul european al băncilor centrale

1.1. Principii generale Prin semnarea Tratatului de la Maastricht, s-a decis realizarea Uniunii Economice si Monetare, care se bazeaza pe doua...

Sistemul European al Băncilor Centrale și Banca Centrală Europeană

Sistemul European al Bancilor Centrale si Banca Centrala Europeana Sistemul European al Bancilor Centrale (SEBC) si Banca Centrala Europeana s-au...

Sistemul european al băncilor centrale

Sistemul European al Bancilor Centrale (SEBC) si Banca Centrala Europeana (BCE) Procesul de constructie politica, economia si sociala a unei...

Sistemul european de bănci centrale

Introducere Lucrarea de faţă, cu titlul „ Sistemul European de Bănci Centrale – Politica Monetară Unică” reprezintă un studiu asupra elementelor...

Banca Centrală Europeană și Sistemul European al Băncilor Centrale

Banca Centrală Europeană este cea mai înaltă autoritate monetară din zona euro. Ea este „emitentul şi paznicul constituţional al euro” şi în...

Sistemul European al Băncilor Centrale și Banca Centrala Europeana

Alături de Banca Europeană de Investiţii, Sistemul European al Băncilor Centrale face parte din categoria organelor financiare comunitare....

Ai nevoie de altceva?