Banca Națională a României - Banca Centrală a statului român

CAPITOLUL I

1.1. APARITIA BANCII CENTRALE

Bancile Centrale reprezinta institutii publice, care indeplinesc functii de autoritate monetra, referitoare la reglementarea, reglarea si supravegherea functionarii sistemului bancar, in scopul asigurarii ofertei de moneda conform nevoilor economiei.

Bancile Centrale au aparut pe doua cai :

- Pe cale evolutiva , in sensul ca intr-un proces lent o banca comerciala a capatat atribute, responsabilitati si autoritate specifice , transformandu-se in banca centrala , precum Banca Angliei , in acest caz fiind dificil de spus cand banca a incetat sa fie banca comerciala devenind Banca Centrala;

- Pe cale constitutiva ,fiind instituita de la inceput ca Banca Centrala , precum Banca Centrala a S.U.A. (Sistemul Federal de Rezerve).

Initial nu a existat o delimitare intre bancile comerciale si cele de emisiune. Aceleasi banci efectuau atat operatii de mobilizare a disponibilitatilor banesti si de acordare de credite, cat si operatii de emisiune a bancnotelor. Astfel emisiunea era realizata concomitent de un numar mare de banci si deoarece bancnotele erau convertibile activitatea de emisiune nu constituia un privilegiu.

Ulterior, in cadrul sistemelor bancare moderne, s-a produs separarea operatiunilor de emisiune, emisiunea bancnotelor fiind centrala la un numar tot mai redus de banci, devenind in final monopolul unei singure banci sau al catorva banci integrate intr-un sistem unitar, ca in cazul S.U.A., unde, din 1913, s-au instituit 12 banci federale de rezerve.

In decursul timpului, potrivit naturii proprietatii capitalului propriu, se disting mai multe categorii de banci de emisiune:

- Banci de emisiune private;

- Banci de emisiune ale statului;

- Banci de emisiune mixte.

Primele banci de emisiune au fost private astfel, Banca Angliei (1694) a aparut ca o societate pe actiuni privata, dar care acordand imprumuturi mari statului, a primit de la acesta privilegiul emisiunii bancnotelor. In alte tari, cum ar fi Rusia, Suedia, Finlanda, Australia, Bulgaria bancile de emisiune s-au constituit ca banci de stat. Bancile de emisiune cu capital propriu mixt aveau rolul de a mobiliza atat capitalul particular, cat si al statului, in acest sens exemplificative sunt bancile de emisiune din SUA, Belgia, Romania. Cu timpul bancile de emisiune cu capital integral de stat s-au generalizat.

Banca de emisiune, prin importanta activitatii sale privind determinarea starii monetare la nivel macroeconomic si microeconomic, prin influentele pe care le poate exercita asupra celorlalte institutii financiar-bancare si asupra economiei, detine o pozitie prioritara in cadrul oricarui sistem bancar. Prin functiile pe care le indeplineste, prin multiplele legaturi stabilite cu celelalte banci, si prin aceasta, cu intreaga lume, banca de emisiune reprezinta asa – zisa placa turnata a sistemului bancar. Pozitia care o detine si rolul sau major im cadrul sistemului bancar justifica pe deplin atribuirea denumirii de banca centrala sau banca a bancilor, fiind amplu implicata in emisiunea monetara, in procesul de creditare si de influentare a economiei prin moneda si credit, in operatiunile cu valute, in cele bursiere si in alte operatiuni importante din punct de vedere monetar si al creditului.

Obiectivele Bancii Centrale sunt:

- Controlul, reglarea de moneda si a ratelor dobanzii, care reprezinta obiectivul fundamental, scopul activitatii Bancii Centrale;

- Supravegherea sistemului bancar si prevenirea falimentelor bancare, care reprezinta obiectivul conditional al Bancii Centrale.

Apariţia banilor în economie a impus crearea unei instituţii care să asigure emisiunea, dar şi supravegherea circulaţiei în bune condiţii a acestora. Pe de altă parte, funcţionarea instituţiilor statului, a condus la nevoia acoperirii cheltuielilor suplimentare prin emisiune monetară. Ca urmare, crearea autorităţii monetare a avut la baza monopolul emisiunii deţinut de stat la momentul respectiv.

Orice activitate bancară presupune crearea de monedă. Băncile, mai ales cele comerciale creează o cantitate mult mai mare de monedă decât banca de emisiune, deoarece chiar volumul monedei scripturale este mult mai mare decât moneda efectivă pusă în circulaţie de aceasta din urmă. Ceea ce este specific băncii centrale este faptul că aceasta emite moneda legală sau, altfel spus, moneda centrală care are putere liberatorie nelimitată pe teritoriul naţional. Celelalte forme de monedă (moneda scripturală) reprezintă aşa-numita monedă privată care nu dispune de capacitate liberatorie decât ca urmare a clauzelor de răscumpărare ataşate acestui tip, clauze care implică posibilitatea transformării monedei private în monedă centrală.

În condiţiile economiei actuale, s-a ajuns ca banca centrală să joace un rol cheie – de manager economic, în ultima perioadă aceasta acumulând din ce în ce mai multe responsabilităţi legate de stabilizarea propriei economii, în condiţiile practicării de cursuri valutare flexibile. Banca centrală are, astfel, drept obiectiv definirea şi aplicarea măsurilor de politică monetară a statului, păstrarea rezervelor valutare ale ţării, realizând, în acelaşi timp, supravegherea băncilor din sistem, refinanţarea acestora şi, nu în ultimul rând, administrarea conturilor statului.

Activitatile Bancii Centrale sunt coordonate de anumite organisme, care cuprind membrii alesi sau numiti pe criterii determinate in functie de alegerea acestor organisme pe criterii politice apreciindu-se gradul de independenta a Bancii Centrale.

Organizarea Bancii Centrale depinde in mare masura de conditiile si factorii politici si economici din fiecare tara, in tarile centralizate politic existand o singura Banca, care dispune de sucursale sau agentii in profilul organizarii administrative, pe cand in tarile federale organizarea federala se regaseste si la nivelul Bancii Centrale

Analiza sistemelor bancare contemporane evidenţiază că acestea sunt structurate pe două nivele, respectiv Banca Centrală şi băncile de rang secundar, denumite şi bănci de sistem. Rolul Băncii Centrale rezultă din monopolul asupra emisiunii monetare şi din funcţia de autoritate monetară pe care a preluat-o treptat şi pe măsură ce s-a implicat în afacerile statului şi, în mod special, în politica economică. În acest context, este necesară precizarea faptului că în momentul iniţial al formării sistemelor bancare, nu exista o delimitare între operaţiunile realizate de băncile comerciale şi cele centrale (sau de emisiune). În perioada convertibilităţii monetare, activitatea de emisiune nu constituia un privilegiu al băncilor centrale. Identificarea celor două tipuri de bănci s-a înfăptuit, în timp, prin concentrarea emisiunii de monedă la nivelul unei singure bănci, Banca Centrală, care începe, astfel, să obţină monopolul asupra operaţiunii de emisiune.