Cecul Bancar

1.Introducere

Cecul a fost inventat de persani înaintea erei noastre. Este, prin urmare, unul din cele mai vechi instrumente fînanciare (cu excepţia monedei, evident). Denumirea “cec” (cheque, check) a apărut în Anglia medievală. Istoricii atribuie lui Thomas Greslam meritul de a fi introdus în 1557 primul cec bancar, care la sfîrşitul secolului XVII funcţiona ca şi cecul actual.

O primă ipoteză ar fi urmatoarea:

Regii Angliei obişnuiau să-şi plătească furnizorii prin Tezaurul Public (Court of Exchequer), predindu-le înscrisuri denumite îniţial “bills of scaccario” şi mai tîrziu “bills of exchequer”. Termenul “exchequer” provine de la cuvertura cu pătrăţele, ca o tablă de şah (chequered cloth) care acoperea masa pe care se efectuau calcule contabile.

Conform altei ipoteze, substantivul “cec” deriva din verbul “to check”, în sensul de a verifica.

Oricare ar fi etimologia denumirii sale actuale, cecul bancar modern are ca strămoş cecul emis de bancherii Egiptului ptolemeic, urmat apoi de cecul utilizat de bancherii Greciei antice. Isocrate (436-338) în Trapezitica recomandă utilizarea cecului de călătorie, oferind exemplul lui Stratocles, cetăţean atenian care, pentru a evita riscul deplasării numerarului cu ocazia voiajului sau la Pont, a plătit o sumă unui bancher atenian, fiul lui Sapaios din Pont. Contra sumei plătite, bancherul atenian i-a eliberat un cec de călătorie. Ajungînd cu bine la Pont şi prezentînd acel înscris lui Sapaios tatăl, acest bancher i-a plătit suma înscrisă pe cec.

De la cecul lui Stratocles şi pînă la “cecul imagîne” înformatizat s-a produs o evoluţie care acoperă doua milenii.

Cecul este unul dintre cele mai vechi instrumente de plată fără numerar, cu extindere preponderentă în unele ţări. În multe din aceste ţări, reglementarea utilizării cecului a fost multilateral legiferată, reflectînd în general practici şi experienţe variate.

În perioada actuală, sistemele de plăţi prin cec au devenit deosebit de eficiente în multe ţări, о dată cu întroducerea şi extinderea procedeelor de dematerializare şi de prelucrare prin transferarea imaginii cecurilor.

2.Concept

Cecul un titlu de credit prin care titular unde contul dă ordin B depozitare să plătească din contul său suma înscrisă pe cec.

Plata se face: - la ordinul titularului

- la ordinal purtătorului

- la ordinul unei terţe persoane

Deci, ca şi cambia(trata), cecul pune în relaţie directă trei persoane :

- trăgătorul

- trasul

- beneficiarul

Trăgătorul este cel care emite cecul. Acesta pe baza unui disponibil pe care îl constituie anticipat la banca sa, poate da un ordin necondiţionat – acest. De a plăti la prezentarea cecului suma înscrisă. Banca care primeşte ordinul e în poziţia de tras.

Persoana care încasează cecul (care poate fi chiar trăgătorul) se situează pe poziţia de beneficia.

Trăgătorul – persoana care dispune plata şi poate fi:

• un debitor

• un cumpărător

• un beneficiar(consummator) a unor servicii

Acestea emit cecurile, le prezintă la Bancă, îşi achită astfel obligaţiile care le au faţă de furnizor, creditor, prestatorul de servicii.

Trasul – persoana care efectuează plata din dispoziţia trăgătorului, de regulă o Bancă. Acestea în baza depozitului creat de debitor eliberează acestora carneturi de cecuri.