Coordonatele sistemului bancar românesc

Coordonate ale Sistemului Bancar Românesc

ABSTRACT

Băncile sunt instituţii financiare care concentrează mijloacele de plată şi acordă credite, facilitând soluţionarea problemei pieţei. Aceste instituţii au apărut din timpurile cele mai vechi.

Primele dovezi ale deşfăşurării unei activităţi bancare pe teritoriul României datează din anii 167 e.n.Este vorba despre un document ce reprezintă un contract privind înfiinţarea unei bănci.Ea putea acorda împrumuturi în numerar şi percepea dodândă.

Desigur există o enormă diferenţă între operaţiunile limitate, efectuate de bancheri la începuturile activităţii bancare şi gama complexa de servicii care pot fi oferite de o bancă modernă.

Lucrarea ,,Coordonate ale Sistemului Bancar Românesc” doreşte să abordeze evoluţia Sistemului Bancar Românesc încă de la conceperea sa şi până în prezent, oferându-vă un suport de cunoştiinţe privind evoluţia sa în timp.

CUVINTE CHEIE: zarafi, Banca Naţională a Moldovei, Banca Naţională a României, economie centralizată, tranziţie la economia de piaţă.

Coordonate ale Sistemului Bancar Românesc

1. Înfiinţarea sistemului bancar românesc

a) Primele evocări de activitate cu caracter bancar, în sensul modern al termenului, apar în Ţările române încă din perioada feudalismului, fiind deşfăsurate de zarafi şi cămătari.

Zarafii aveau ca principală ocupaţie, într-o primă etapă, schimbul de monede, asemnător schimbului valutar în numerar astăzi. Această activitate era necesară din cauza multitudinii de însemne monetare provenite din diverse ţări, pe teritoriul ţării noastre.

În preajma înfinţării primului sistem monetar naţional, în anul 1867, se estimează că circulau peste 80 de tipuri de însemne monetare pe teritoriul Ţărilor române, din aur, argint şi aramă, cum ar fi: napolionul francez, lira sterlină, lira otomană, ducatul austriac (monede din aur), icosarul, rubla, sfanţicul, creiţarul, talerul (monede din argint), paralele, piaştrii, copeicile (monede din aramă) .

Virgil Madgearu în ,,Cursul de economie politică” menţionează că în sec XII, zarafii genovezi nu se ocupau numai cu schimbul monedelor ci primeau de la persoane particulare depozite de bani pentru păstrare şi acordau la rândul lor împrumuturi sub denumirea cambii monetare. Serviciile cămătarilor constau în acordarea de credite cu dobânzi foarte mari, credite care au îmbrăcat în principal forma creditului de consum şi cea a creditului politic (pentru cumpărarea de funcţii în ierarhia administrativă, inclusiv pentru cumpărarea tronului domnesc de la Poarta Otomană ).

Astfel, există date care atestă relaţii de cămătărie derulate de domnitori ca Aron- Vodă (1580), care se împrumuta de la un anume Teodor Chiriac pentru a plăti „nevoile” către turci, precum şi Mihai Viteazu (1593- 1601), ce lua ca împrumut 67.000 de aspri de la jupân Preda . La aceste servicii recurgeau deopotrivă şi boierii, meşteşugarii şi ţăranii.

Sursele capitalului cămătăresc erau multiple atât interne (pentru boierii creditori, sursele de capital erau constituite din dijme, clăci în bani, monopoluri feudale, agricultură, creşterea vitelor, arendă, etc., iar pentru negustori, sursa de împrumut era capitalul comercial), cît şi externe (capitaluri provenite din Turcia şi Austria, plasate cu dobânzi mari în Ţările române) .

Din cauza activităţilor cămătăreşti fără scrupule (dobânzile impuse de cămătari, deşi plafonate în Principate la 10%, practic erau mult mai mari, ridicându-se la 12-24%, în condiţiile în care în statele occidentale variau între 4-6%) au apărut adeseori tensiuni sociale şi, de asemenea, concentrarea capitalurilor şi naşterea oligarhiei financiare.

Odată cu dezvoltarea relaţiilor capitaliste, se simţea nevoia apariţiei unor instituţii financiare reglementate şi capabile să susţină finanţarea unor proiecte de anvergură. Într-o primă fază, o serie de case comerciale străine implementate în centrele comerciale româneşti s-au specializat în domeniul bancar. Între 1830-1860 funcţionau 10 asemenea case la Brăila, 21 la Galaţi, 20 la Bucureşti şi câte una la Buzău, Craiova şi Iaşi . Acestea au favorizat, mai târziu, deschiderea unor sucursale ale băncilor străine pe teritoriul Principatelor.