Creditul Bancar

Cuprins

CAPITOLUL I

Conţinutul, trăsăturile şi clasificarea creditului.

Creditul sau relaţia de credit reprezintă o categorie importantă a relaţiilor economice de piaţă. Operaţiunile economice din care decurge această relaţie sunt: vânzarea de mărfuri sau prestarea de servicii a căror plată urmează să se facă la o dată ulterioară, numită scadenţă şi acordarea de împrumuturi în bani unor persoane fizice sau juridice pe o perioadă determinată.

În definirea creditului apar trei accepţiuni:

1) existenţa unor disponibilităţi la unii agenţi economici şi acceptarea de a fi cedate (împrumutate) altor agenţi economici (debitori);

2) pierderea temporară a unor drepturi ale celui care împrumută şi instituirea altor drepturi pentru cel împrumutat;

3) obligativitatea împrumutului de a restitui împrumutul la un termen numit scadenţă, însoţit în mod obligatoriu de dobândă.

Trăsăturile caracteristice creditului, ca relaţie economică, sunt următoarele:

1) creditul aduce în planul relaţiilor economice două subiecte distincte: creditorul – cel care dă cu împrumut sau vinde pe credit şi are de primit o valoare la scadenţă şi debitorul – cel care primeşte împrumutul sau marfa şi trebuie să restituie suma primită sau să plătească, la scadenţă, valoarea bunului primit.

2) rambursabilitatea lui la o dată reciproc convenită, denumită scadenţă.

3) termenul de rambursare ca trăsătură specifică a creditului are o mare varietate;

4) creditul purtător de dobândă, concretizată în suma de bani plătită de debitor, pentru creditul primit.

5) creditul are o garanţie reală (materială) atunci când un bun existent poate fi vândut în cazul nerambursării creditului sau garanţie personală, în cazul în care este suficient angajamentul personal al debitorului.

6) tranzacţia – acordarea creditului; creditul poate fi consimţit în cadrul unei tranzacţii unice: acordarea unui împrumut, vânzarea unei obligaţiuni, angajarea unui depozit.

7) consemnarea şi transferabilitatea sunt de asemenea caracteristici ale creditului.

Acordurile de credit sunt consemnate, în marea lor majoritate, prin înscrisuri, instrumente de credit, a căror formă de prezentare implică aspecte multiple şi diferenţiate, esenţial în aceste instrumente este obligaţia fermă a debitorului privind rambursarea împrumutului, respectiv dreptul creditorului de a i se plăti suma angajată.

Transferabilitatea instrumentelor de credit şi deci transferul acordurilor de credit de la un beneficiar la altul (de la un creditor la altul) este în primul rând o expresie a lichidităţii portofoliului de creanţe, posibilitatea fiecărui creditor de a transforma creanţe în bani, potrivit unei necesităţi sau unei noi opţiuni.

Creditul poate fi grupat pe baza mai multor criterii: după forma de proprietate a debitorului, după durata acordării, după modalitatea de garantare, după destinaţia sa, după domicilierea creditorului, după participanţii la relaţiile de credit, etc.

a) După forma de proprietate a debitorului (destinatarului creditorului), creditul poate fi: privat şi public.

Creditul privat se acordă persoanelor particulare, întreprinderilor private – persoanelor fizice şi/sau juridice pe bază de efecte de comerţ, iar creditul public se acordă statului şi societăţilor de drept public, pe bază de bonuri de tezaur.

b) În funcţie de durata pentru care se acordă creditul, acesta poate fi:

• pe termen scurt: până la un an – se foloseşte pentru activitatea economică curentă;

• pe termen mijlociu (de la 1 an până la 5 ani);

• pe termen lung – peste 5 ani – se utilizează îndeosebi pentru investiţii.

Existe şi credite fără termen, cum sunt operaţiunile de credit în cont curent, practicate atunci când raporturile dintre creditor şi debitor se caracterizează prin continuitate şi mare frecvenţă.

c) Din punct de vedere a modalităţii de garantare a creditului, acesta poate fi personal (se acordă pe bază de încredere personală) şi real (se contractează pe baza unei garanţii).

d) După scopul urmărit de debitor, deci după destinaţia sa creditul poate fi:

• de consum, acordat gospodăriilor, menajelor, pentru susţinerea nevoilor de consum;

• de producţie, solicitat pentru susţinerea, modernizarea şi potenţarea activităţii de producţie, a vieţii de producţie, a vieţii economice în general.

În literatura de specialitate s-au conturat următoarele sfere de cuprindere ale creditului care exprimă provenienţa, modul de garantare şi de rambursare, destinaţia împrumutului şi agenţii economici care intervin (de obicei băncile finanţatoare şi solicitanţii de credite, adică agenţii în funcţiune): creditul comercial, creditul bancar, creditul obligatar, creditul ipotecar şi creditul de consum.

* Creditul comercial este forma cea mai reprezentativă a creditului în economia de piaţă. Această formă de credit constă în acordarea lui reciprocă de către agenţii economici activi cu prilejul vânzării mărfurilor cu plata ulterioară, fără intervenţia unei verigi intermediare.

* Creditul bancar reprezintă cea mai extinsă formă de credit. El poate fi acordat atât de bănci cât şi de instituţii financiare şi de credit şi acoperă orice scop al debitorului în condiţii stabile cu banca. Deci, putem spune că există o varietate de credite bancare care se deosebesc între ele după obiectul creditului, după garanţia oferită, după sezonalitate.

* Creditul obligatar.În cadrul acestui credit intervin relaţiile între unităţile economice şi instituţii, în calitate de debitori care emit obligaţiuni şi deţinătorii de obligaţiuni, în calitate de creditori, care îşi avansează capitalul în scopul obţinerii unor venituri sigure sub formă de dobânzi.

* Creditul ipotecar intervine ca o relaţie între creditori – diferite bănci – şi debitori – posesorii de proprietăţi imobiliare – în vederea acordării unui astfel de credit rolul de garanţie materială îl constituie proprietatea de care dispune agentul economic împrumutat.

* Creditul de consum este o formă a creditului pe termen scurt şi mijlociu de care pot beneficia persoane individuale fiind destinat pentru acoperirea costurilor, bunurilor şi serviciilor de care beneficiază prin reţeaua de comercializare şi servicii, sau pentru recreditarea creanţelor contractate în acest scop.

CAPITOLUL II

Creditul bancar. Forme şi funcţii

1. Caracteristicile şi formele creditului bancar

La baza formării creditului bancar stau disponibilităţile devenite temporar libere în urma rotaţiei de ansamblu a fondurilor participante la procesele economice (producţie, circulaţie, repartiţie, consum), cât şi depunerile la bănci ale diferiţilor agenţi economici, instituţii şi populaţie.

Creditul bancar poate fi acordat atât de bănci cât şi instituţiile financiare şi de credit şi acoperă orice scop al debitorului în condiţiile stabilite cu banca. Deci, există o varietate de credite bancare care se deosebesc între ele după obiectul creditului, după garanţia oferită, după sezonalitate.

Participanţii la angajarea creditului bancar sunt pe de o parte băncile care apar în calitate de creditori, iar pe de altă parte, diferiţi agenţi economice care solicită credit, în calitate de debitori.

În raporturile de credit cu banca se pot angaja şi persoane care nu au calitatea de agenţi economici.