Dezvoltarea, protecția și perspectivele activității bancare

Cap. I Sistemul bancar

1.1 Istoricul sistemului bancar

Originile si evolutia sistemului bancar. Istoria sistemului bancar îsi gaseste originile în trecutul îndepartat, existând marturii foarte vechi ce atesta practica unor activitati care, într-o forma mai mult sau mai putin evoluata, se pot constitui ca primii pasi pe tarâmul practicii bancare.

Exista diferite pareri cu privire la originea bancilor. Unii cercetatori apreciaza ca primii bancheri au fost cei ce efectuau schimbul de bani, moment asociat aparitiei si circulatiei monedei metalice. Dupa alti cercetatori, notiunea de banca este asociata momentului în care un grup de persoane a avut ideea sa primeasca disponibilitati banesti, sub forma de depuneri de la cei ce doreau sa faca economii si, în baza acestor depozite, sa ofere împrumuturi celor care aveau nevoie de fonduri suplimentare.

Primele dovezi ale unei activitati bancare se regasesc în Orientul Apropiat (Babilon) si Egiptul Antic. În acea perioada, templele erau, deopotriva, loc de rugaciune si loc de pastrare a banilor si tezaurelor. Au fost descoperite marturii scrise privind activitatea de depuneri si împrumuturi efectuata de temple. Încrederea pe care o inspirau templele favoriza intermedierea monetara, asemanator bancilor de mai târziu. Detalii referitoare la depozite, împrumuturi, dobânda perceputa si rambursarea creditelor se gasesc deja în Codul lui Hammurabi, descoperit la Susa, în anul 1901. Hammurabi a fost suveran al regatului babilonian(secolul al XVII-lea înainte de Hristos)

În secolul VI î.n.C, orase-stat si temple din Grecia antica au început sa emita monede proprii. Datorita faptului ca fiecare oras-stat îsi avea moneda proprie, a aparut necesitatea schimbari unei monede cu alta, acestea putând fi socotite primele schimburi valutare. În aceeasi perioada, preotii ofereau împrumuturi taranilor, iar unele persoane specializate în „negotul cu bani” ofereau aceleasi servicii altor categorii sociale. În timp, acesti „creditori”, cunoscuti sub denumirea de trapeziti (de la „trapeza”, masa instalata în piete – „agora”, la care-si dezvoltau afacerile), au început sa perceapa dobânzi foarte ridicate, creând multe nemultumiri în rândul populatiei. Drept urmare, unele cetati grecesti au decis sa creeze banci publice. Aceste institutii erau conduse si controlate de agenti publici, în baza unor norme ce pot fi asociate primelor reglementari statale cu privire la activitatea bancilor. În perioada timpurie a dezvoltarii Imperiului Roman, romanii nu s-au aratat interesati în activitati specifice bancilor. Însa, pe masura ce au cucerit teritorii grecesti si au vazut cum functionau bancile, au înteles importanta lor. Foarte curând dupa aceea, în întreg Imperiul Roman au aparut atât banci de stat, cât si private. Pentru facilitatile de împrumut acordate, aceste banci aveau permisiunea sa solicite plata unei taxe al carei nivel nu era limitat. Exceptie faceau bancile din Roma unde, pentru aceste taxe, a fost fixata o limita superioara. Este interesant de remarcat faptul ca aceste banci nu puteau sa perceapa dobânzi, dar aveau permisiunea sa perceapa comisioane (clasificate ca dobânzi) pentru serviciile acordate. Totodata, bancile furnizau clientilor situatii ale conturilor pentru operatiunile efectuate. Din aceste informatii se observa ca serviciile oferite clientilor erau în proces de diversificare. În timp ce în Roma antica se desfasurau astfel de activitati, trupele romane luptau si cucereau noi teritorii. Un grup foarte întreprinzator de persoane – comerciantii de bani – însoteau trupele oferind servicii de schimb valutar si credite pe termen scurt. În secolul VI d.C., în imperiul bizantin (Bizant), Justinian preia uzanta romana privind activitatea bancara, completând-o cu precizari suplimentare, cum ar fi cele referitoare la obligativitatea dobânzilor fixe.

În evul mediu, manastirile, ca si templele din Egiptul sau Grecia antica, au continuat sa joace un rol important în efectuarea unor activitati bancare. Desi, oficial, nu aveau voie sa perceapa dobânzi, foloseau alte metode pentru a obtine profit. Acesta lua forma veniturilor din ipoteci, a comisioanelor pentru credite acordate etc. La sfârsitul secolului al XI-lea, activitatile în acest domeniu s-au restrâns datorita cruciadelor si patrunderii în spatiul european a popoarelor migratoare.

Primele institutii de tip bancar efectuau preponderent operatiuni de transfer (ceea ce azi se cunoaste sub denumirea de casa de compensare), astfel încât sistemul de plati sa devina mai eficient. Prima banca de acest tip a fost Banca Venetiei, creata în 1171 si recunoscuta oficial, în 1587, ca Banca di Rialto. În secolele urmatoare au aparut banci similare si în alte centre comerciale: Geneva (în 1407), Amsterdam (în 1609), Hamburg (în 1619) si Rotterdam (în 1635). Dezvoltarea comertului si a bancilor a condus la necesitatea existentei unor centre permanente de afaceri. Astfel, în 1531 s-a deschis la Anvers prima piata financiara, cunoscuta ca bursa de valori si, imediat dupa aceea, a aparut si Bursa din Londra. În perioada aceea, exista o diferenta remarcabila între operatiunile de pe pietele financiare si cele efectuate de banci. În timp, activitatea bancara a continuat sa se dezvolte atât prin diversificarea si îmbunatatirea serviciilor oferite, cât si prin acoperirea nevoilor de fonduri ale unor noi domenii de activitate. În secolele XVII si XVIII, activitatea bancara se dezvolta în toate formatiunile statale din Europa. Banca din Amsterdam (1609) si Banca Angliei (1694) au devenit modelul pe care s-au bazat structurile bancare create ulterior. Dezvoltarea comertului si a transporturilor, în special a celor maritime, a determinat, implicit, sporirea activitatilor bancare. Drept urmare, numarul bancilor a crescut si din ce în ce mai multi oameni au început sa le foloseasca serviciile. Tot în acest interval de timp, a început si specializarea bancilor, iar cambia a început sa fie utilizata si în comertul maritim.

Pe masura ce comertul între orasele unei tari, precum si cele internationale, a continuat sa se dezvolte, bancile au început sa raspunda noilor cerinte ale comerciantilor. Au fost stabilite relatii, între banci, prin care sa se asigure finantarea dezvoltarii afacerilor si a comertului. Dupa revolutia industriala din Anglia, sistemele de transport s-au îmbunatatit substantial, asigurând, astfel, servicii eficiente. Aceasta a fost unul dintre factori care au impulsionat activitatea bancara, atât pe plan national, cât si international, schimbari ce au determinat necesitatea supravegherii si reglementarii guvernamentale. Drept urmare, în aceasta perioada au aparut si bancile care îndeplineau functiile care astazi pot fi echivalate cu acelea ale bancilor centrale. În SUA, în 1791, Congresul a autorizat crearea si functionarea „Primei Banci a SUA”- The First Bank of The United States - care a îmbinat rolul unei banci centrale cu operatiuni specifice bancilor comerciale. (Acesta banca a functionat pâna în 1811). În Franta, în 1776, dupa mai multe încercari de creare a bancii centrale, a aparut prima casa de scont. În 1800 a fost creata Banca Frantei. Pâna în secolul al XIX-lea, sistemul bancar s-a structurat pe trei domenii specifice: