Factoringul

Despre factoring

1. In loc de introducere.

Pe la 1900, economistul italian - Vilfredo Pareto – a creat o formula matematica pornind de la inegalitatea distributiei bogatiei din tara sa. Acesta a observat ca 20% din populatie detinea 80% din bogatia totala. La sfarsitul anilor 1940, Dr. Joseph M. Juran i-a atribuit lui Pareto Regula 80/20, numind-o Principiul lui Pareto. Acest principiu se poate intalni si sub alte denumiri (Legea lui Pareto) si este un instrument foarte util pentru un management de succes.

In esenta, Principiul lui Pareto vorbeste despre esentialul 20% versus mai largul si mai putin importantul 80%. Frumusetea conceptului sta in larga sa aplicabilitate : 20% din cauze

sunt responsabile pentru 80% din efecte.

- 20% dintre criminali sunt responsabili pentru 80% dintre crime.

- 20% dintre strazi sunt responsabile pentru 80% din trafic.

- 20% dintre clienti sunt responsabili pentru 80% din profit.

- 20% din produse produc 80% din reclamatii.

- 20% dintre oameni (tari) produc 80% din poluare(probleme).

- 20% din forta de vanzari a unei firme produce 80% din incasari.

- 20% dintre companii controleaza 80% din piata.

- 20% dintre site-urile de internet produc 80% din traficul total.

- 20% dintre ziare sunt citite de 80% din populatie.

- 80% dintre deciziile unei sedinte se iau in 20% din timpul acesteia.

- 20% dintre noi ii controleaza pe ceilalti 80%.

- 20% dintre jucatorii la Loto cumpara 80% din bilete.

Insa, pe langa caracterul fascinant al Principiului, mai important este sa realizam ce consecinte practice are acesta si cum pot fi ele utilizate pentru eficientizarea business-ului. Avand in vedere ca in doar 20% din timpul nostru producem 80% din rezultate, restul fiind o risipa, cu cat identificam mai repede acel 20% care aduce 80% din profitul business-ului nostru, cu atat mai bine.

2. Conceptul de factoring

Factoringul consta in posibilitatea exportatorilor de a ceda o parte din creante sau a le ceda in totalitatea lor unei/unor institutii specializate in operatiuni de acest gen pe baza unui contract de factoring in schimbul cedarii unui comision.

Din perspectiva serviciilor incluse, factoringul este definit ca un produs financiar complex care combina creditarea, asumarea riscului de neincasare a creantelor, servicii de urmarire si incasare a creantelor, precum si evidenta contabila a creantelor.

Factoringul este nu doar o tehnica de finantare in faza de postlivrare, ci si una de transformare in lichiditati a creantelor rezultate in urma livrarii bunurilor sau a prestarii serviciilor.

Factoringul este privit si ca un contract incheiat intre furnizorul de marfuri sau prestatorul de servicii (denumit aderent in cadrul acestui contract) si factor (care poate fi o societate bancara sau o institutie financiara specializata), prin care creantele aderentului din vanzari de bunuri sau prestari de servicii sunt preluate de factor spre a fi mai apoi incasate de catre acesta de la debitori.

3. Originea factoringului

Conceptul de factoring nu este nici pe departe unul nou. Radacinile sale ajung pana la Roma antica, unde producatori bogati si negustori utilizau un agent comercial sau factor pentru a administra vanzarea marfurilor lor. Inscrisurile istorice arata ca acesti agenti erau folositi cu precadere in Epoca Medievala.

Factoringul international isi are originile in secolul al XVII-lea, fiind concentrat in comertul cu textile dintre Anglia si Statele Unite. Creat de practica engleza, factoringul a dobandit o amploare deosebita in S.U.A. in conditiile comertului cu coloniile .

In ziua de 21 decembrie 1620, cand pelerinii au debarcat de pe bordul vasului Mayflower, aveau un aliat deosebit de important. De fapt, acest „partener tacut” a fost cel care a facut posibila navigarea acestora din Plymouth (Anglia) catre Lumea Noua, partener cunoscut mai tarziu sub denumirea de factor.

Acordul incheiat cu un grup de comercianti din Londra avea drept scop finantarea expeditiei catre Lumea Noua si a reprezentat o forma timpurie a factoringului in care resursele banesti erau avansate in schimbul garantarii rambursarii lor la scadenta.

Aceasta noua forma de finantare a avut o contributie esentiala, un rol hotarator in pasirea S.U.A. in randul celor mai industrializate tari din lume. Colonistii din Plymouth stabiliti pe tarmurile Lumii Noi aveau sa se confrunte cu realitatile construirii unei vieti noi: nevoia de a obtine marfurile si materialele necesare construirii coloniei, pe de o parte, si aceea de a-si plati datoriile implicate de expeditie, pe de alta parte.

Astfel s-a ajuns la hotararea de a infiinta parteneriate generale pentru comertul cu marfurile coloniale si cele engleze astfel incat colonistii sa poata obtine bumbac, articole din lana, arme, iar partenerii acestora sa obtina un profit din care sa-si poata plati datoriile.