Falimentul Bancar în România

1. Falimentul bancar –reglementari legislative în România

Procedura falimentului se aplica acelei banci devenite insolvabila, atunci când aceasta nu a onorat integral creantele certe, lichide si exigibile, pe o perioada de cel putin 30 de zile, sau când valoarea obligatiilor bancii depaseste valoarea activului sau. Altfel spus o institutie de credit se va afla în stare de faliment atunci când indicatorul de solvabilitate scade sub 2% sau când autorizatia de functionare i-a fost retrasa. Pe lânga indicatorul de solvabilitate mai sus mentionat, din sistemul de rating folosit de BNR pentru supravegherea bancilor comeciale mai fac parte: calitatea activelor( îndeosebi caliatatea portofolilui de credite), lichiditatea, profitabilitatea, caliatatea manageriala, calitatea actionariatului.Toate aceste componente sunt punctate cu valori de la 1 la 5 :1-cel mai performant nivel,5-cel mai scazut nivel.

În România procedura declararii falimentului bancar este reglementata în prezent de Legea nr.83/1998 privind falimentul bancilor, cu modificarile si completarile ulterioare. Pâna la aparitia acestei legi , situatiile de faliment bancar s-au judecat în baza legislatiei privind reorganizarea si lichidarea societatilor comerciale, adica Legea nr.64/1995 privind procedura reorganizarii judiciare si a falimentului

Falimentul este declarat de catre un tribunal care se sesizeaza în urma unei cereri introduse de catre banca debitoare, de catre creditori ai acesteia sau de catre Banca Nationala a României . Procedura se declanseaza, de regula, dupa ce BNR constata ca masurile de supraveghere speciala nu au putut conduce la evitarea insolvabilitatii. Potrivit prezentei legi, tribunalul desemneaza judecatorul sindic, expertii autorizati sa-l ajute si, cu acordul BNR, lichidatorul. Dupa parcurgerea tuturor etapelor legale, hotarârile tribunalului sunt definitive si executorii. Ele pot fi atacate cu recurs. Hotarârea tribunalului de începere a falimentului este comunicata Fondului de garantare a depozitelor din sistemul bancar, în vederea aplicarii reglementarilor privind plata depozitelor garantate. BNR va primi, de asemenea, o comunicare a hotarârii de începere a procedurii de faliment a bancii debitoare. Imediat sunt închise conturile bancii respective, deschise la BNR si se deschide un nou cont cu mentiunea “banca în faliment”. Organele de conducere si cenzorii bancii falimentare pot raspunde civil sau penal, dupa caz, daca au contribuit la falimentul acesteia. Celelalte proceduri de derulare a operatiunilor de lichidare sunt prevazute de Legea nr.64/1995, care se aplica si în cazul falimentului bancilor .

2. Cauzele falimentelor bancare

2.1 Riscurile bancare

Crize banacre au avut loc peste tot în lume, atât în tarile slab dezvoltate cât si în cele cu o economie puternica. Astfel de disfunctionalitati, unele mai severe altele mai putin severe, au avut loc în tarile Americii Latine( Chile si Columbia- anii1980, Mexic si Venezuela- 1990, iar mai recent în Argentina),unele tari asiatice( Indonezia, Coreea, si Thailanada), în Europa de Est si Balcani( Bulgaria, Turcia, Rusia etc.) dar si în SUA ( mijlocul anilor 1980),tarile nordice( în-ceputul anilor 1990), Japonia. Problemele cu care sistemele bancare s-au confruntat în diverse regiuni ale lumii în cursul ultimelor doua decenii au impus cautarea unor puncte comune. Au fost identificate astfel, la nivel toretic, urmatoarele riscuri :

- Riscul de piata- reprezinta riscul ca schimbarea conditiilor de piata sa modifice valoarea activelor. Bancile sunt expuse la mari riscuri de piata în special atunci când portofoliile lor sunt concentrate în sectoare economice puternic afectate de ciclicitate.

- Riscul de default sau de credit - este riscul ca debitorii sa nu doreasaca sau sa nu poata rambursa creditele contractate.

- Riscul de lichiditate - reprezinta riscul ca deponentii sa retraga un volum ridicat de fonduri din conturile lor, iar bancile sa nu detina suficiente active lichide pentru a satisface aceste retrageri.

Alti factori potentiali importanti care pot genera probleme în sistemul bancar sunt

- Efectul de contagiune – poate sa apara în situatia în care problemele cu care se confrunta unele banci ajung sa afecteze si bancile solide( de exemplu, alimentarea tendintei deponentilor de a-si retrage depozitele din banci);

- Hazardul moral – poate fi creat atunci când exista expectatii ca riscurile bancare sa fie preluate sau “absorbite” de o terta parte, cum ar fi guvernele ( prin datoria publica ) sau institutiile finaciare internationale.

Pornind de la teoria portofoliului (conform careia relatia dintre patrimonial net al unei banci , instabilitatea câstigurilor de pe urma portofoliului si cheltuielile de functionare determina riscul ce cauzeaza falimentul bancii) si în urma analizei marei crize din 1930 doi economisti americani au împartit riscurile rezultate din evenimente neprevazute în urmatoarele categorii: