Fondul Monetar Internațional și Relația cu România

Introducere

Divergenţele economice şi politice şi adesea conflictele de interese ale celor mai mari ţări reprezintă o mare provocare pentru instituţiile financiare internaţionale existente, ele fiind cele care organizează consultări la nivel economic şi monetar între statele membre. Trebuie luate hotărâri strategice importante privind rolul pe care trebuie să-l joace instituţiile internaţionale, care sunt împărţite pe diverse sfere de acţiune şi uneori au viziuni diferite asupra lumii. Se cere o mai mare flexibilitate pentru a face faţă în mod corespunzător situaţiei în schimbare.

Capacitatea de adaptare la noile circumstanţe, păstrând caracterul de cooperare, a fost considerată întotdeauna cea mai importantă trăsătură a unei instituţii internaţionale. În momentul căderii blocului de Răsărit, instituţiile internaţionale au fost capabile să se adapteze rapid la noua situaţie şi să ofere ajutor financiar şi asistenţă tehnică; activităţile lor trebuie , însă, bine coordonate, aceste instituţii fiind în competiţie pentru extinderea rolului conducător; trebuie să fim foarte atenţi pentru a evita ’’sfaturile excesive’’ pe care experţii internaţionali le dau.

Nevoia de consultare şi coordonare la nivel mondial este în continuă creştere. Efectele de graniţă ale politicilor la nivel mondial se intensifică odată cu interconectarea pieţelor financiare internaţionale. Totodată există o tendinţă de diminuare a aplicării unor politicii naţionale divergente. Atitudinea generală privind acordarea ajutorului financiar internaţional s-a deteriorat, existând tensiuni în ceea ce priveşte abordarea multilaterală. Ţările bogate au propriile lor probleme cu bugetul, într-o perioadă în care se aşteaptă de la ele eforturi mari, simultane, pe mai multe fronturi: susţinerea procesului de transformare din Europa de Est şi fostele republici sovietice, rezolvarea problemelor tot mai mari privind mediul înconjurător

Conferinţa de la Bretton Woods(1944), organizată sub egida ONU, a fost aceea care a pus bazele unui nou sistem monetar internaţional. Importanţa acestei conferinţe constă în schimbarea completă a concepţiei de până atunci, prin introducerea spiritului înţelegerii mutuale, a cooperării cât mai large în problemele activităţii financiar-valutare. Ea marchează trecerea de la relaţiile pur bilaterale la relaţiile financiar-valutare multilaterale, pe baza unui consens între ţările participante.

La baza mecanismului noului sistem financiar-valutar au fost puse o serie de principii, care vizau: alegerea etalonului monetar, menţinerea cursului de schimb al monedelor internaţionale, asigurarea convertibilităţii acestora, crearea rezervelor monetare ale statelor, asigurarea lichidităţii internaţionale, echilibrarea balanţelor de plăţi.

Conferinţa nu a găsit acel etalon valutar ideal şi a rămas la etalonul aur-devize, în care dolarul juca rolul principal.

Principalele instituţii însărcinate cu supravegherea sistemului monetar internaţional , facilitarea cooperării între băncile centrale şi finanţarea unor programe de ajustare structurală la nivel internaţional sunt: Fondul Monetar Internaţional, Banca Mondială şi Bancă Reglementărilor Internaţionale, Banca Europeană de Reconstrucţie şi Dezvoltare, Banca Europeană de Investiţii.

Fiecare dintre aceste instituţii s-au dezvoltat în permanenţă de-a lungul timpului, mărindu-şi în permanenţă forţa financiară de care dispun, încercând practic să-şi asume un rol cât mai activ în finanţarea internaţională.

CAPITOLUL I

ROLUL FMI ŞI AL INSTITUŢIILOR FINANCIAR-MONETARE ÎN CADRUL ECONOMIEI MONDIALE

1.1 Formarea şi evoluţia sistemului financiar-monetar internaţional

Sistemul monetar internaţional reprezintă ansamblu de reguli, instrumente, organisme şi pieţe referitoare la crearea, valorificarea şi circulaţia monedei internaţionale

Procesul formării sistemului monetar internaţional a început încă din perioada interbelică, când s-a resimţit puternic necesitatea unei colaborări strânse pe plan internaţional pentru rezolvarea problemelor monetare cu care se confruntau majoritatea economiilor europene.

După prima conflagraţie mondială, în condiţiile diminuării producţiei, generată de marile pierderi umane şi distrugeri materiale, cheltuielile refacerii economice în statele europene au fost finanţate, în principal, cu ajutorul creditelor externe şi a emisiunii monetare. Consecinţele directe şi imediate ale acestor măsuri au fost: inflaţia şi instabilitatea preţurilor. Restricţiile şi dezechilibrele fluxurilor comerciale internaţionale, precum şi instabilitatea monetară generată de imposibilitatea mecanismului monetar aur de a-şi îndeplini funcţiile specifice au stat la baza apariţiei şi agravării în timp a crizei valutare, astfel încât monedele nu se raportau între ele pe o piaţă uniformizată prin aur, ci în funcţie de evoluţia puterii de cumpărare internă, diferită de la ţară la ţară.

Recunoscând dimensiunea internaţională a problemelor financiare existente, toate statele europene s-au pronunţat pentru găsirea unei soluţii optime care să reglementeze problema stabilităţii monetare internaţionale. Astfel, în perioada de 10 aprilie – 19 mai 1922 a fost convocată Conferinţa monetar internaţională de la Geneva, în scopul stabilirii unor recomandări destinate depăşirii dificultăţilor financiar-monetare existente

1.2 Conjunctura economica mondială în care a apărut FMI şi fondatorii acesteia

FMI a fost constituit printr-un acord intervenit între statele membre, înţelegându-se că fiecare stat membru, va avea relaţii cu Fondul prin intermediul ministerului finanţelor (Tezaurului), băncii centrale, Fondului de egalizare a schimbului şi a altor organe similare, iar Fondul însuşi nu va avea relaţii cu membrii săi decât tot prin intermediul acestor organe. Avem deci de-a face cu un organism interstatal.

Ţările care aderă la FMI îşi asumă anumite obligaţii generale şi anume:

- Renunţarea la restricţii asupra efectuării de plăţi şi transferuri pentru tranzacţiile internaţionale;

- Convertibilitatea la cerere a sumelor în monedă proprie deţinute de alte state, cu condiţia ca aceste sume să fi fost încasate de curând ca rezultat al unor tranzacţii curente sau convertirea să fie necesară pentru efectuarea de plăţi pentru tranzacţii curente;

- Renunţarea la practicile monetare discriminatorii sau la practicile monetare multiple;

- Furnizarea de date economice şi financiare necesare pentru operaţiile Fondului.

Crearea Fondului Monetar Internaţional răspundea voinţei comune a statelor aliate în perioada celui de al doilea război mondial, în special a SUA şi Marii Britanii , de a se instaura, după război o ordine monetară care să faciliteze reconstrucţia postbelică ţi să permită evitarea crizelor economice şi sociale din anii treizeci. S-a urmărit deci crearea unei instituţii internaţionale care, acordând asistenţă financiară ţărilor cu probleme în domeniul balanţelor de plăţi, să permită evitarea recurgerii, de către acestea, la protecţionism sau devalorizări competitive, ca metode de redresare a balanţelor lor de plăţi.