Gestionarea Capitalului Bancar

INTRODUCERE

Capitalul bancar joaca un rol important începând cu constituirea bancii si continuând cu perioada de functionare pâna la lichidare. Datorita acestui rol în ultimii ani capitalul a devenit punctul esential al managementului bancar.

Reglementările elaborate de Banca Naţională a României sunt aliniate la standardele internaţionale în materie, fiind în concordanţă atât cu principiile generale stabilite de Comitetul de la Basel privind activitatea de supraveghere bancară, cât şi cu Directivele Uniunii Europene privind reglementarea activităţii instituţiilor financiare şi de credit.

Legea bancară română stabileşte prin reglementări cerinţele prudenţiale, ca norme de reducere a expunerii la risc, de constituire a unor resurse de acoperire a pierderilor rezultate din realizarea riscurilor sau măsuri de limitare a efectelor negative ale înfăptuirii riscurilor. Normele bancare impun băncilor un comportament obligatoriu comensurat prin anumiţi parametrii.

Sectorul bancar este unul dintre cele mai reglementate sectoare din întreaga societate, iar regulile privind capitalul bancar reprezintă ponderea cea mai semnificativă din aceste reglementări.

Această importanţă deosebită care se acordă capitalului bancar se datorează faptului că băncile sunt, de fapt intermediari pe piaţa financiară, şi astfel nu-şi folosesc decât într-o măsură foarte mică propriile resurse.

CAPITOLUL I. INFORMATII GENERALE PRIVIND CAPITALUL BANCAR

Capitalul bancar desemnează fondurile pe care banca le poate folosi pentru finanţarea unor operaţiuni pe termen nelimitat. Formele capitalului bancar pot fi delimitate de modul lor de procurare: capitalul bancar în sens restrâns şi alte surse de capital bancar. Fondurile proprii ale societăţilor bancare sau capitalul bancar în sens restrâns este forma clasică a capitalului bancar şi forma exclusivă pentru majoritatea băncilor româneşti.

Capitalul bancar în sens restrâns cuprinde: capitalul social vărsat, profitul nerepartizat şi fondurile bancare proprii. Sursele sale de constituire pot fi interne - reinvestirea profitului - sau externe - emisiunea publică sau privată de acţiuni. Capitalul şi fondurile de rezervă ce se constituie pe seama profitului, au un aport redus în formarea resurselor de creditare ale băncilor, deoarece băncile fiind societăţi pe acţiuni, formează capitalul propriu prin emisiune şi subscriere de acţiuni. Acţiunile băncilor sunt indivizibile, iar banca nu recunoaşte decât un singur proprietar pe fiecare acţiune.

Stabilirea valorii capitalului bancar se poate face în trei modalităţi:

 la valoarea contabilă, ca diferenţă între totalul activelor şi pasive, ca o mărime folosită pentru raportare;

 la valoarea de piaţă, folosind cursul acţiunilor aflate în circulaţie, multiplicat cu numărul acestora;

 la valoarea nominală a acţiunilor.

Capitalul bancar joacă un rol important începând cu constituirea băncii şi continuând cu perioada de funcţionare până la lichidare. Teoretic, capitalul bancar îndeplineşte următoarele funcţii:

 protejează deponenţii în eventualitatea insolvabilităţii şi lichidării băncii;

 absoarbe pierderile neanticipate pentru a menţine încrederea , astfel, ca în condiţii de stres, banca să-şi poată continua activitatea;

 serveşte la achiziţionarea de clădiri şi echipamente pentru desfăşurarea activităţii;

 serveşte ca o limită impusă pentru expansiunea nejustificată a activelor.

Practic, prima functie este deja depasita ca urmare a constituirii Fondului de Garantare a depozitelor în sistemul bancar.

A doua functie este putin exagerata. Multe active ce par a fi slabe pot fi eliminate cu putine pierderi de catre un management competent. În plus, fondurile de risc si provizioanele îi permit bancii sa-si continue activitatea în perioade dificile pâna când nivelul si fluxul câstigurilor este restabilit.

Nu marimea capitalului scapa bancile de faliment. Falimentul bancilor a fost consecinta unui management defectuos, materializat în pierderi mari din împrumuturi si lichiditati insuficiente determinate de retragerea masiva a deponentilor ca urmare a inexistentei unui sistem de garantare a depozitelor. Practic, se poate afirma ca, nivelul capitalului bancar nu este legat cauzal de falimentul bancilor.

A treia functie este mai rezonabila decât pare, fiind determinata de necesitatea crearii conditiilor pentru derularea activitatii. Practic, nu deponentii trebuie sa fie cei care sa furnizeze fonduri pentru deschiderea unei banci sau a altor unitati, precum si a dotarilor aferente bancii.

Problema care se pune pentru managementul bancii este aceea ca, deschiderea unor noi unitati sa fie justificata prin luarea în calcul a posibilitatilor locale concrete, atat în ceea ce priveste colectarea depozitelor, dar si a cererii de credite din zona, precum si de concurenta oferita de celelalte banci si institutii care functioneaza deja în zona.

A patra functie a capitalului este limitarea expansiunii nejustificate a activelor bancare - este mai rezonabila decât pare a fi. Prin limitarea activelor se poate limita cresterea unei banci peste posibilitatea ei de managerie, se poate îmbunatati calitatea activelor bancare, se poate controla posibilitatea unei banci de a-si asigura cresterea prin datorii si poate conduce la cresterea rentabilitatii activelor. Practic, adecvarea capitalului este folosita pentru prevenirea expansiunii nejustificate a unei banci.

Funcţia esenţială a băncii este aceea de a asigura publicul şi autorităţile asupra stabilităţii băncii. În vederea satisfacerii nevoilor de capital managementul bancar trebuie să ia în consideraţie următoarele elemente:

 reglementările bancare privind capitalul băncii;

 posibilităţile băncii de creştere a capitalului.