Gestiune Financiară

Gestiunea Financiară a Întreprinderii

Gestiunea financiară la nivelul întreprinderii se referă la totalitatea acţiunilor privind administrarea resurselor financiare, în timp ce politica financiară determină un set de decizii privind cele mai principale domenii de activitate a întreprinderii şi anume: de investiţii, de finanţare şi de dividend.

1.Influenţa sistemului financiar global asupra gestiunii financiare a întreprinderii

Începutul unui proces efectiv de evoluţie a sistemelor financiare poate fi situat în secolul al XIX-lea. Până atunci am asistat la apariţia diverselor forme de bani, active financiare şi instituţii financiare. Dar aceste manifestări nu sunt decât nişte forme primitive ale structurii financiare, întrucât nu se bazează pe o separare destul de stabilă şi clară între economii şi investiţii în cadrul economiei naţionale. Accentuarea şi formalizarea separării între agenţii cu capacitate de finanţare (economii) şi agenţii care au nevoie de finanţare (investiţii) sunt singurele care permit fundamentarea existenţei şi a transformărilor unei structuri financiare evoluate.

De la declanşarea acestui proces, cinci tendinţe principale par să-i caraterizeze desfăşurarea urmărită de-a lungul a două secole, în majoritatea economiilor naţionale.

- În primul rând, dezvoltarea "suprastructurii financiare" e mai rapidă decât cea a "infrastructurii

reale" a economiei. Astfel, când comparăm stocurile de active financiare cu stocurile de bogăţii reale, se observă o creştere progresivă a părţii reprezentată de activele financiare în cadrul patrimoniilor. De asemenea, comparaţia între fluxurile de active financiare şi fluxurile adiţionale de bogăţii reale duce la constatarea faptului că emisiunile financiare amplifică dezvoltarea activităţii reale.

- În al doilea rând, asistăm la o mişcare de instituţionalizare care se exprimă prin diversificarea şi

diferenţierea, menţionate deja, ale intermediarilor financiari specializaţi. Dar, în cadrul acestei mişcări, rolul instituţiilor nebancare creşte progresiv. Avem în vedere faptul că băncile beneficiază de quasi-exclusivitate în primele stadii ale evoluţiei sistemelor financiare.

- În al treilea rând, multiplicarea activelor financiare se reflectă într-o creştere mai rapidă a titlurilor

pe termen lung şi mediu decât a celor pe termen scurt. De asemenea, stocurile de titluri reprezentând drepturi de creanţă cresc mai rapid decât stocurile de titluri reprezentând drepturi de proprietate.

- În al patrulea rând, relaţiile internaţionale joacă un rol important în evoluţia sistemelor financiare.

Aportul de fonduri din străinătate contribuie mult la această evoluţie, cel puţin în unele din etapele acesteia, în majoritatea ţărilor, în plus, transformarea tehnicilor financiare şi inovaţiile financiare cunosc o răspândire internaţională mult mai rapidă decât cele care au loc pe plan industrial sau agricol.

- În sfârşit, se observă un paralelism net între dezvoltarea economică şi cea financiară. Ţările cele

mai dezvoltate economic dispun în general de un sistem financiar mai substanţial din punct de vedere calitativ şi cantitativ, în timp ce ţările în curs de dezvoltare au, cel mai adesea, o structură financiară restrânsă.

Sistemul financiar astfel definit prezintă în majoritatea ţărilor forme de organizare tipice, mai mult sau mai puţin specifice, dar durabile. Acest lucru e sugerat de recurgerea la noţiunea de structură financiară. Această noţiune exprimă caracteristicile majore şi relativ stabile proprii îmbinării componentelor sistemului financiar.

1.1 Diferenţierea instrumentelor financiare pe măsura evoluţiei sistemului financiar

Evoluţia sistemului financiar se manifestă printr-o diversificare a instrumentelor financiare accesibile întreprinderilor şi altor organizaţii, precum şi particularilor. Această diversificare permite să se propună operatorilor o gamă de instrumente cu caracteristici din ce în ce mai variate. Acest lucru se poate observa analizând gama de titluri pe baza mai multor criterii de clasificare.

a) Criterii de clasificare a instrumentelor financiare. După funcţia lor financiară, adică a posibilităţilor de utilizare pe care le oferă, se pot identifica patru tipuri de instrumente financiare:

Instrumente de plată care cuprind :

- banii sub formă de bancnote,

- conturi bancare(bani scriptuali),

- moneda metalică: instrumente de plasament care sunt active create (sau emise) de o întreprindere sau de un organism oarecare şi propuse economiilor publice.

Graţie deţinerii acestor titluri, subscriitorii pot emite dreptul la rambursare şi la plăţile care le sunt recunoscute de emitent. Unele din aceste instrumente înseamnă o simplă înscriere într-un cont ţinut de unitatea care a beneficiat de un aport de fonduri. Acesta e cazul depunerii de economii la bancă sau la casa de economii. Altele implică crearea unor titluri negociabile care permit o anumită mobilitate a plasamentelor.

b) Evoluţia sistemului financiar. Evoluţia sistemului financiar e caracterizată printr-un proces activ de inovaţii financiare care lărgesc gama de instrumente financiare, dar care afectează totuşi în mod inegal, ţările lumii.

În ţările cu sistem financiar dezvoltat, gama mijloacelor de finanţare suferă o permanentă mişcare de înnoire, care duce la apariţia unor noi instrumente sau la transformarea celor existente.

2.Tendinţele evoluţiei sistemelor financiare

2.1. Legătura dintre modurile fundamentale de finanţare a întreprinderilor

2.1.1. Autofinanţarea - domeniul şi limitele sale

Autofinanţarea constituie modul de finanţare original şi fundamental. Ea reprezintă forma originală a finanţării, întrucât corespunde primelor forme istorice ale avansării de capital. Pe de altă parte, ea reprezintă forma fundamentală a finanţării, întrucât celelalte moduri de finanţare (finanţarea directă sau intermedierea) funcţionează în mod normal ca simple anticipări ale unei autofinanţări viitoare. Cu alte cuvinte, o întreprindere nu poate avea acces Ia finanţarea externă, decât dacă are şanse serioase de a ajunge la autofinanţarea viitoare care-i va permite să-şi reconstituie avansurile acordate de terţi. Astfel, o întreprindere care primeşte un credit bancar va trebui să-l ramburseze pe baza rezultatelor sale financiare viitoare, deci a autofinanţării sale. Autofinanţarea reprezintă deci, în ultimă analiză, pivotul fundamental pe care se sprijină finanţarea întreprinderii.