Investițiile și Creșterea Economică

Introducere

Fiecare om se confruntă cu probleme care-i afectează direct existenţa. El poate consuma o mare parte din timp incercând să asigure hrana pentru sine şi familia sa. El poate fi preocupat de puterea sa personală sau de cea a naţiunii din care face parte. El poate suporta consecinţele unui război în timpul vieţii lui sau poate beneficia de avantajele unei prosperităţi generale. Nivelurile foarte diferite de preocupări şi acţiuni la nivel microeconomic se afla sub influenţa stării şi evoluţiei generale ale economiei şi societăţii.

Privite la nivel macroeconomic, activităţile economice trec prin stări succesive de creştere, dezvoltare, stagnare, criză. Intensităţile cu care acestea se manifestă diferă de la o ţară la alta şi de la o perioadă la alta. Dinamica macroeconomiei poate fi cercetată prin utilizarea unor concepte specifice cum sunt : creşterea economică, expansiune şi recesiune, dezvoltare economică şi subdezvoltare social-economică, progres şi regres economic etc. În prezent, naţiunile consideră creşterea economică drept o expresie sintetică a şanselor pentru o viaţă mai bună şi de aceea reprezintă un obiectiv major de politică macroeconomică.

Cu privire la conţinutul creşterii economice s-au conturat opinii diferite, ce conduc la o diversitate de definiţii ale acestui proces. În sens larg, creşterea economică semnifică evoluţia ascendentă a unor mărimi economice agregate întrun anumit cadru spaţial şi temporal. În sens restrâns, creşterea economică este interpretată ca o evoluţie pozitivă, ascendentă a rezultatelor macroeconomice, ceea ce constituie punctul de vedere general acceptat.

Strategia naţională de dezvoltare economică a României pe termen mediu , al cărei obiectiv principal il constituie crearea unei economii de piaţă funcţionale , compatibile cu principiile, normele , mecanismele, instituţiile şi politicile Uniunii Europene, vizează în principal asigurarea unei creşteri economice durabile, promovarea unei politici economice coerente, crearea unui mediu de afaceri prielnic, modernizarea şi dezvoltarea intregii vieţi social-economice .

În acest context , rolul hotărâtor în atingerea obiectivelor îl au investiţiile,ca motor al suplimentării, diversificării sau creşterii calitative a tuturor factorilor de producţie. Nu se pot asigura sporirea capitalului fix sau circulant, suplimentarea numărului de locuri de muncă , creşterea randamentului utilajelor, sporirea productivităţii muncii, diversificarea producţiei etc. fără o judicioasă politică de investiţii.

În condiţiile economiei de piaţă, ale concurenţei şi ale existenţei proprietăţii private , investiţiile, privite ca o economie la fondul de consum, trebuie să fie cheltuite în aşa fel incât să asigure o eficienţă maximă, un nivel cât mai ridicat al efectelor pe unitatea de efort.Decizia de investiţie trebuie să se bazeze pe determinări cantitative şi calitative riguroase , care să asigure orientarea efortului, investind spre cele mai bune variante de proiect.

Noţiunea de investiţii are două sfere de cuprindere . Sfera lărgită este reprezentată de investiţiile financiare,care.cuprinde,în esenţă, orice plasament de capital cu scop de a obţine un anumit profit .Cumpărare de acţiuni sau de alte titluri de valoare , plasamentele de sume băneşti la bănci , alocarea unor fonduri pentru iniţierea de afaceri înseamnă investiţiile finaciare.Sfera restrânsă se referă la achiziţionarea de noi mijloace fixe şi se cheamă investiţii de capital.

Prin investiţii de capital trebuie să se inţeleagă nu numai construcţia de noi obiective, ci şi modernizarea celor existente.În domeniul economiei reale ,în prezent , ţara noastră nu are nevoie de noi obiective ci mai cu seamă de modernizarea celor existente.Aproape niciodată o nouă investiţie nu reproduce exact o investiţie anterioară.Invers, se poate spune că orice investiţie aduce ceva nou.Investiţiile sunt propagatoare de nou, lor le este propriu caracterul inovator, ele aduc întotdeauna schimbarea situaţiei existente, apariţia altor elemente decât cele cunoscute anterior.Investiţiile angajează întotdeauna viitorul, de unde decurge caracteristica asocierii unui însemnat factor de risc la orice proces investiţional. Ele reprezintă privarea societăţii de un consum cert , în schimbul unei speranţe , pe care numai calculele ştiinţifice o pot fundamenta.

Întreprinderile sunt motorul creşterii economice şi de performanţa lor depinde competitivitatea întregii economii. Creşterea investiţiilor productive şi îmbunătăţirea accesului pe piaţă, pe baza principiilor dezvoltării durabile, reprezintă condiţiile esenţiale pentru funcţionarea competitivă a economiei româneşti în cadrul UE.

Cea de-a doua parte a criteriului economic de aderare stabilit la Copenhaga încă din 1993,subliniază necesitatea imperativă ca întreprinderile româneşti să fie pregătite pentru a face faţă presiunilor concurenţiale din cadrul pieţei interne europene. Concurenţa pieţei interne poate fi benefică înteprinderilor autohtone doar în măsura în care ele vor reuşi să fructifice avantajul dat de libera circulaţie a bunurilor, serviciilor, persoanelor şi capitalului.

Liberalizarea pieţelor va provoca noi presiuni concurenţiale asupra întreprinderilor, mai ales în sectoarele industriale tradiţionale, iar IMM-urile, cu precădere, vor fi expuse numeroaselor schimbări ale mediului de afaceri. De aceea, sprijinirea accesului pe piaţă prin investiţii productive şi finanţări şi servicii de calitate, Este evident că, în prezent, majoritatea întreprinderilor mici şi mijlocii din România nu sunt suficient pregătite pentru a răspunde misiunii lor de motor al economiei, lipsa competitivităţii fiind provocată, în cea mai mare parte, de neadaptarea acestora la standardele europene şi de incapacitatea lor de a accesa surse de finanţare destinate investiţiilor în tehnologii noi şi în implementarea sistemelor de calitate sau de a beneficia de servicii de consultanţă care să le ofere orientarea adecvată pe piaţă.

Capitolul 1

INVESTIŢIILE ŞI CREŞTEREA ECONOMICĂ

1.1 ROLUL INVESTIŢIILOR ÎN VIAŢA SOCIAL-ECONOMICĂ

Noţiunea de investiţie (investissement – franceză, investment – engleză;inversion – spaniolă;investion – germană) este sinonimă, din punct de vedere lingvistic cu; alocare, plasare,dotare şi prin extensie ajungem la eforturi făcute acum în speranţa unor recompense viitoare. Trebuie să fie clar că prin eforturi nu se înţeleg numai eforturi financiare. Ne este familiară expresia părintească “ şi am investit/cheltuit atâta cu tine” spusă la bucurie sau la necaz, vis a vis de copilul său ajuns la maturitate. Să fim siguri că aceste cuvinte au fost rostite nu numai cu gândul la banii cheltuiţi, ci şi la toate renunţările, grijile, sentimentele părinteşti din perioada copilăriei. Deasemenea devine tot mai evidentă ponderea tot mai importantă a investiţiilor “intelectuale”,destul de dificil de evaluat băneşte, în proiectele actuale.

Investiţia mai poate fii definită ,atunci când se ia în seamă rolul pe care îl joacă mijloacele fixe în economie, ca ”totalitatea cheltuielilor prin care se creează, se achiziţionează noi fonduri fixe productive sau neproductice, se perfecţionează sau se reconstruiesc fondurile fixe

existente”

Nu trebuie să confundăm investiţia cu plasamentul. În teoria şi practica financiară plasamentul este o operaţie de finanţare (direct sau indirect) a proiectelor. Din noianul de definiţii întâlnite în literatura de specialitate cea mai potrivită, în opinia multor specialişti este cea dată de Pierre Masse conform căreia investiţie înseamnă “schimbarea unei satisfacţii imediate şi sigure, la care se renunţă, în schimbul unei speranţe viitoare ce s-ar obţine şi al cărei suport sunt tocmai bunurile investite”, pe scurt „o cheltuială incertă pentru un viitor incert”.