Managementul Riscului de Solvabilitate

Capitolul 1. Riscul de solvabilitate în activitatea bancara

1.1. Aspecte teoretice

Riscul este privit ca o măsură a neconcordanţei dintre diferite rezultate posibile, mai mult sau mai puţin favorabile sau nefavorabile, într-o acţiune viitoare. Riscul bancar este un fenomen care poate apărea pe întregul parcurs al derulării operaţiunilor bancare şi care provoacă efecte negative asupra activităţilor respective, prin deteriorarea calităţii afacerilor, diminuarea profitului sau chiar înregistrarea de pierderi şi afectarea funcţionalităţii băncii. Astfel riscul bancar este probabilitatea ca într-o tranzacţie să nu se obţină profitul aşteptat şi chiar să apăra o pierdere.

Riscurile bancare specifice clasificate de BNR sunt:

• Riscuri de credit

• Riscuri de dobândă

• Riscuri de lichiditate

• Riscuri de solvabilitate

• Riscuri valutare

• Riscuri reziduale

• Riscuri operaţionale

• Riscuri de credit al contrapartidei

• Riscuri de ţară

Riscul de solvabilitate este riscul de a nu dispune de fonduri proprii suficiente pentru acoperirea eventualelor pierderi. O astfel de situaţie apare atunci când banca îşi asumă riscuri prea mari în corelaţie cu dimensiunile capitalului propriu. În acest caz nu există o adecvare a capitalului băncii. Pentru a determină un nivel optim al capitalului trebuie să se ţină cont de două tendinţe contradictorii:

- banca acţionează în sensul creşterii fondurilor proprii pentru a face faţă riscurilor asumate. Din acest punct de vedere cu cât nivelul fondurilor proprii este mai mare cu atât poziţia sa este mai sigură. Dintr-o astfel de poziţie confortabilă, bancă are un spaţiu de manevră mai mare şi îşi permite să profite de oportunităţile pieţei. De asemenea, banca beneficiază de o imagine bună pe piaţă şi prezintă încredere în faţă clienţilor şi partenerilor de afaceri.

- banca dispune de fonduri proprii supradimensionate. O astfel de situaţie presupune o utilizare ineficientă a fondurilor proprii. Banca desfăşoară o activitate mult prea slabă pentru capitalurile pe care le are la dispoziţie. Ea trebuie să-şi crească volumul operaţiunilor pentru a da satisfacţie propriilor acţionari. Dacă nu reuşeşte, ea trebuie să-şi diminueze capitalul pentru a-i asigură o rentabilitate satisfăcătoare.

Reglementarea prudenţiala a solvabilităţii societăţilor bancare are în vedere adecvarea fondurilor proprii la riscurile asumate. În această accepţiune, fondurile proprii reprezintă ultimul garant al solvabilităţii în faţă ansamblului riscurilor.

Riscul de solvabilitate nu este un risc specific activităţii bancare. El se întâlneşte la toate societăţile comerciale. În cazul băncii, acest risc se manifestă mai puternic având în vedere funcţia sa de intermediere. Spre deosebire de celelalte societăţi nebancare, băncile participă la activitate cu un capital relativ mic, manipulând în schimb fonduri foarte mari. Interesul lor este de a atrage fonduri cât mai mari, de a le plasa, asigurând astfel o rată a rentabilităţii financiare mare, respectiv o rată a dividendului care să mulţumească acţionariatul. Activând în acest fel, banca scade ponderea capitalului în totalul pasivului, creşte efectul de levier şi în acelaşi timp creşte şi riscul de solvabilitate.

Pentru a contracara tendinţa băncilor de maximizare a profitului prin utilizarea intensivă a fondurilor proprii şi forţarea expunerii la risc, autorităţile monetare şi de credit impun limite în domeniu sub forma unor norme prudenţiale. Aceste norme reglementează aspecte legate de adecvarea capitalului băncii (capital adequacy) şi fac trimitere la fondurile sale proprii. Pentru stabilirea fondurilor proprii ale unei societăţi bancare se iau în calcul două categorii de capital: capital propriu şi capital suplimentar.

Capitalul propriu este alcătuit din următoarele tipuri de capital:

• capital social vărsat ;

• prime legate de capital vărsate;

• profitul reportat din exerciţiile precedente ;

• profitul rezultat curent ;

• fondul de rezervă constituit conform legii ;

• fondul imobilizărilor corporale ;

• fondul de dezvoltare.

Pentru determinarea capitalului propriu se fac o serie de deduceri:

• valoarea neamortizată a imobilizărilor corporale;

• sumele repartizate ca dividend şi participări la profit;

• sume ce reprezintă imobilizări corporale în curs şi care depăşesc fondul de dezvoltare;

• cheltuieli înregistrate în avans;

• pierdere reportată din exerciţiul precedent;

• pierderea exerciţiului curent;

Capitalul suplimentar este alcătuit din:

• rezerva generală pentru riscul de credit, constituită conform legii;

• alte rezerve;

• alte fonduri;

• împrumuturi subordonate (exemplu: împrumut obligatar realizat în anumite condiţii, ce permite la scadenţă convertirea obligaţiunilor în acţiuni).

Capitalul suplimentar este cuprins în fondurile proprii ale băncii numai în limita maximă a 100 % din capitalul propriu. Datoria subordonată poate fi luată în calculul fondurilor proprii numai la nivelul maxim de 50 % din capitalul propriu şi numai dacă este vărsată în întregime, are termen de rambursare de cel puţin 5 ani şi nu permite o rambursare anticipată. Din totalul fondurilor proprii se deduc participaţiile băncii la alte societăţi bancare (participaţii directe sau împrumuturi subordonate).

Pentru obţinerea activelor ajustate în funcţie de risc se atribuie elementelor de activ grade de risc de credit exprimate prin ponderi procentuale. Valoarea din bilanţ a fiecărui activ va fi înmulţită cu ponderea adecvată pentru a obţine o valoare ajustată în funcţie de risc.

1.2 Norma privind solvabilitatea bancară

Societatea bancară este obligată să asigure în permanenţă un nivel corespunzător de solvabilitate, determinat ca raport între nivelul fondurilor proprii şi totalul activelor şi elementelor în afara bilanţului, ponderate în funcţie de gradul lor de risc de credit. Raportul minim de solvabilitate este de 8%.

Structura şi modul de determinare a nivelului fondurilor proprii ce se iau în calculul indicatorului de solvabilitate sunt prevăzute în Normele Băncii Naţionale a României nr. 2 din 24 februarie 1994 privind fondurile proprii ale societăţilor bancare.

Activele ponderate în funcţie de risc reprezintă totalul activelor societăţii bancare multiplicate cu o pondere de risc de credit specifică fiecărei categorii de active, în categoria acestor active se include şi poziţia valutară totală scurtă.