Managementul Riscurilor Bancare

I INTRODUCERE

Riscurile fac obiectul unei mari atentii in banci . Cuplul risc-performanta este indisociabil in universul bancar , aceasta reflectare a riscurilor se prelungeste in masurarea performantelor . Definirea riscurilor si performantelor este un demers clasic, dar important deoarece constituie punctual de plecare al gestionarii riscului .

II RISCURI GENERALE

Traim intr-o lume dominate de incertitudine , fiind confruntati cu un spectru de alegeri care ne pot influenta viitorul .Orice activitate economica implica risc.

Teoretic viata unui proiect economic poate fi tratata in trei stari: stare de certitudine, de risc si de incertitudine, desi in practica este dificila distinctia intre risc si incertitudine.

Starea de certitudine este atunci cand estimarile sunt suficient de bine definite intr-un cadru bine determinat, lucrandu-se deci in mediu determinist.

Cu cat este mai simplu si mai stabil procesul evolueaza in stare de certitudine, simplitatea si stabilirea sunt ipotezele care determina certitudinea. Este o stare ideala dar rar intalnita, datorita instabilitatii mediului economic si social in care evolueaza proiectul, a ritmului alert impus de progresul tehnico-stiintific.

Starea de risc inseamna evolutie intr-un mediu in care este posibila aparitia si evolutia, cu o probabilitate matematica (cuprinsa intre zero si unu), a unor fenomene nedorite, datorita unor factori, incontrolabili si/sau greu de identificat, si suportarea eventualelor efecte nedorite dar posibile. Riscul pote fi definit ca ,,posibilitatea ca un fapt cu consecinte nedorite sa se produca”, fiind perceput ca o probabilitate de pierdere atasata unui efect scontat. Fiind asociat cu o probabilitate riscul poate fi acceptat cu masurile asiguratorii de rigoare.

Starea de incertitudine inseamna indoiala cu privire la aparitia unui fenomen ale carui coordonate sunt necuantificabile. Incertitudinea este rodul unui complex de cauze neidentificate, sau imprevizibile ca moment de aparitie sau forma de manifestare. Uneori chiar daca sunt identificabile sunt foarte instabile astfel ca nu pot fi evaluate probabilistic si nu li se poate atasa nici o probabilitate. Cauzele incertitudinii sunt deci independente de agentul economic, fiind imprevizibile si de cele mai multe ori necunoscute acestuia.

Lipsa de informatii privind probabilitatea de aparitie a fenomenelor nedorite face imposibila luarea unor masuri asiguratorii impotriva incertitudinii. Intreprinzatorii au diferite atitudini fata de risc (aversiune, indiferenta sau preferinta) dar il accepta sau nu in urma procesului de analiza cand pun in balanta, posibilitatea de a atinge scopul propus si marimea castingurilor, folosind o butada, economistul Sharpe W. spunea ,,oamenii de afaceri americani isi echiteaza prietenii drept ,,investitori” iar pe dusmani drept ,,speculatori” (a nu se confunda termenul de speculator cu cel de speculant). Desi in esenta nu este o diferenta evidenta intre cele doua notiuni, trebuie sa spunem ca speculatorul este privit ca un tip aparte, uneori in sens peiorativ, el avand o atitudine diferita fata de risc in raport cu investitorul. Daca investitorul mizeaza pe un profit normal, in raport cu riscul ce si-l asuma, speculatorul mizeaza pe un profit exagerat de mare in raport cu riscul asumat. Speculatorul actioneaza, de obicei, pe termen scurt, pe cand orice investitie obisnuita are un orizont de timp relativ mare. Speculatorul face un ,,arbitraj de informatie”- considerand ca are avantaj informational fata de partenerii de afaceri, anticipand evolutii pe care ceilalti nu le intrevad. Investitorii considera ca informatiile, semnalele pietei sunt receptate si corect/ortodox interpretate de toti partenerii. Contrar aparentelor insa, speculatorii sunt un factor de echilibru al pietei, preluand riscuri pe care altii le evita si astfel se evita blocajele. Prin speculatie are loc redistribuirea stimulentelor legate de risc.

Orice proiect privit ca “demers specific care urmareste o structurare metodica si progresiva a unei realitati viitoare” are ca trasatura specifica riscul, notiune opusa celei de certitudine. Specialistii afirma ca, orice activitate de tip antreprenorial se afla intr-un context de risc sau de incertitudine iar studiul riscului trebuie orientat pe doua directii principale:

- Gestiunea riscului respectiv: planificarea, organizarea, controlul riscului.

- Analiza riscului respectiv: analiza de punct critic, analiza de senzitivitate, si de probabilitate avand in vedere atat latura calitativa cat si cea cantitativa.

Atat in teorie cat si in practica economica de specialitate atentia se concentreaza spre identificarea factorilor de risc, gasirea metodelor adecvate de cuantificare a factorului de risc. Contracararea efectelor nefaste datorate riscurilor (stapanirea riscului) se poate face astfel:

- Schimbarea conceptiei proiectului pentru a-i schimba probabilitatea de succes;

- Reformularea necesaruuli de resurse (modificari de volum, structura, calitate) pentru implementarea cu sanse mai mari de succes a conceptiei initiale;

- Intensificarea eforturilor pe linia identificarii si stapanirii cauzelor de incertitudine si risc, astfel ca sa se poata lua cele mai pertinente masuri de contractare a riscului. Identificarea si analiza cauzelor de risc este realmente o activitate stiintifica creativa datorita conditiilor specifice si imprevizibile de mediu in care evolueaza proiectul;

- Riscuri specifice in colectivitatile locale.

Vorbind despre riscuri in viata economico-sociala, prin rapoarte la pozitia factorului de decizie, vis a vis de acestea, specialistii le impart in doua mari categorii de mare importanta pentru serviciile de asigurari:

a) Riscuri acceptate – au de regula un caracter speculativ, si decurg din vointa si actiunea factorului de decizie care, in mod constient accepta riscul, speculand o conjuctura cu speranta unui castig de putere sau de bogatie. Astfel de situatii generatoare de risc sunt:

- Decizii ale puterii publice de ordin fiscal sau legislativ,

- Starea pietei bunurilor si serviciilor: concurenta, conjucturi, etc.

- Modificari de ordin structural in activitate: externalizari, asocieri, etc.

- Alte cauze cu motivatii de ordin financiar sau socio-uman.

Deci aceste riscuri nu sunt riscuri de activitate ci sunt rezultatul unor actiuni deliberate ale factorului de decizie (de aceea ele nu sunt asigurabile). Trasaturile lor caracteristice sunt:

- sunt acceptate ca o consecinta a unor alegeri constiente, voluntare;

- sunt delimitabile adica, se poate evalua angajarea bugetara pentru fiecare actiune, produs, serviciu supuse riscurilor;

- sunt controlabile si cuantificabile deoarece se poate stabili cu o exactitate acceptabila efectele faste sau nefaste ale producerii lor;

- se realizeaza in timp cu semen prevestitoare.