Monografie Banca Franței

Capitolul 1

Sistemul bancar francez

1.1 ISTORIC

În perioada Evului Mediu şi la începutul timpurilor moderne, activităţile bancare din Franţa au cunoscut o întârziere şi mai dificilă de dezvoltare decât în ţările vecine. Metodele de banking, inventate în principiu în Italia, au fost adoptate şi de Franţa constând în manualul tranzacţiilor de schimb, operaţiunile de credite ce s-au dezvoltat prin depozite de credite, transferuri şi diverse investiţii, precum şi utilizarea fracturilor de schimb pentru transferurile de fonduri.

În Franţa, se poate spune că lucrurile au evoluat mai mult în avantajul financiarilor, decât al bancherilor.

Dezvoltarea economică din perioada timpurilor moderne, adică secolele XVI – XVIII, va favoriza consolidarea poziţiilor dobândite sau pierdute la sfârşitul Evului Mediu. Rămânerea în urmă a Franţei, în domeniul bancar şi al negoţului internaţional se accentuează. La începutul secolului al XVI – lea, singurul târg international care se menţine pe teritoriul francez, este cel de la Lyon unde desfăşoară sau activează în principal băncile germane şi italiene.

În perioada 1945-1984 reglementările bancare din Franţa au favorizat specializarea instituţiilor bancare şi o compartimentare accentuată a sistemului bancar francez.

În anul 1945, Banca Franţei a fost naţionalizată şi începând cu acest an, marile bănci franceze au fost treptat trecute în proprietatea statului. Această situaţie a fost păstrată până în jurul anului 1986 când, datorită nevoilor de majorare a capitalurilor băncilor franceze şi de adaptare la condiţiile competiţiei bancare, s-a născut interesul privatizării băncilor franceze.

Totodată, în aceasta perioadă se observă o îndepărtare a băncilor franceze de la nevoile economiei si de la rolul pe care ar trebui sa-l îndeplinească.

Datorită acestor deficiente în funcţionarea sistemului bancar, în anii `60, Guvernul francez, iniţiază două proiecte de reformă, unul de factură politică care prevedea dezvoltarea la Paris a uneia dintre cele mai mari pieţe financiare europene, iar al doilea proiect presupunea consolidarea sistemului bancar francez prin asigurarea unei strânse legături cu industria.

Legea bancară din 1984 a avut profunde implicaţii asupra structurii sistemului bancar francez şi a organismelor de reglementare şi supraveghere a sistemului financiar-bancar.

Sistemul bancar francez a înregistrat în ultimii ani şi un proce puternic de concentrare bancară, în urma unor fuziuni şi achiziţii. Astfel, numărul instituţiilor bancare a scăzut de la 2097 instituţii în 1989 la 848 la sfârşitul anului 2006.

În concluzie sistemul bancar francez se caracterizează printr-un înalt grad de concentrare şi prin reglementare strictă a activităţii bancare, dominant de relaţiile privilegiate pe care le-a întreţinut din totdeauna cu statul. Transformările în structura sistemului financiar-bancar francez au fost realizate mai mult ca urmare a reglementărilor stabilite de stat, decât ca un proces evolutiv spontan, care ar fi impus adaptarea regementărilor conform noilor cerinţe.

1.2 Etapele de dezvoltare a băncii Franceze

1941 – Reglementarea profesiunilor ;

1945 – Naţionalizarea băncii Franţei şi a altor mari bănci ;

1984 – Legea privind activitatea şi controlul instituţiilor de credit antrenând o refacere completă a organizării şi a reglementării creditelor ;

1986 – Denaţionalizarea parţială ;

1993 – Privatizări parţiale ;

1996 – Legea modernizării activităţilor financiare ;

1999 – Legea refacerii statutului Caselor de Economii ;

2001 – Legea “Murcef” privind măsurile urgente ale reformelor cu caracter economic şi financiar.

1.2.1 Legea din 1984

În legea numărul 84/46 din 24.01.1984 sunt prezentate instituţiile de credit privind activitatea şi controlul acestora, introducând pentru prima oară în Franţa sintagma “établisement de crédit" cu scopul avident de aliniere la conceptul comunitar înscris în directive europeană de coordonare bancară nr. 77/780 din decembrie 1977 pentru a cuprinde ansamblul entităţilor supuse acestei reglementări .

Legea bancară din 1984 în articolul 18, defineşte şase categorii de instituţii de credit, ce pot fi grupate în:

• bănci şi alte instituţii de credit autorizate să primească depozite la vedere ;

• societăţi financiare şi instituţii financiare specializate.

Reforma din 1984 a permis tuturor băncilor posibilitatea de a lucra împreună cu toţi agenţii economici. Acesta a condus la o concurenţă puternică între diferite reţele bancare.

1.2.2 Legea “Murcef” din 2001

“ Măsuri urgenţe de reforme cu caracter economic şi financiar” – îl transformă în contract cu character administrative sau nu, sau rămâne un contract de drept privat.