Monografie - Marea Britanie

CAPITOLUL 1

1.1 Scurt Istoric

“ Dă-mi controlul banilor unei naţiuni

şi nu-mi va păsa cine va face legile ei”

Meyer Rothschild

Un sistem financiar stabil este un ingredient cheie pentru o economie sănătoasă şi de success. Oamenii trebuie să aibă încredere că sistemul este sigur şi stabil, şi că acesta funcţionează corect. Este de asemenea important ca problemele din această zonă să nu ducă la perturbarea mai în larg a sistemului financiar britanic. Datorită dezvoltării comerţului şi implicit a activităţilor economice, creşte şi nevoia de a împrumuta bani. Ceea ce a stat la dezvoltarea sistemului bancar britanic a fost lipsa banilor şi nevoia de împrumuturi.

Sistemul bancar, cât şi începutul primei bănci a Angliei au fost legate de Revoluţia din 1688. Odată cu această revoluţie Anglia şi-a regăsit o anume stabilitate politica dar cu toate acestea sistemul monetar şi de credit erau încă slab dezvoltate. La un moment dat au existat unele propuneri pentru înfiinţarea unei bănci naţionale cu intenţia de a mobiliza resursele naţiunii iar varianta considerată cea mai bună a fost cea a lui William Paterson, variantă care presupunea un împrumut de 1.200.000 ₤ acordat statului, fondat pe baza celor care contribuiau la formarea acestuia având ca rezultat integrarea acestora în Consiliului Guvernatorilor Băncii Angliei. Aceasta subscriere la capitalul băncii s-a dovedit a fi un succes, astfel încât pe 27 iulie 1694 Banca Angliei şi-a dobândit rolul de bancher al statului, rol pe care îl deţine şi astăzi.

Secolul al XVII-lea a marcat începuturile unei perioade de creştere comercială nemaintalnita până la acea vreme, însă din sistemul politic şi cel monetar lipsea un punct de legătura şi anume înfiinţarea unei bănci care să deţină o lichiditate ridicată, sau cu alte cuvinte să fie capabilă să conducă politica monetară a ţării. La acea vreme sistemul bancar britanic avea drept model sistemul bancar olandez care s-a făcut remarcat datorită băncii Amsterdamului. Forţa băncii din Amsterdam nu era dominantă doar pe scara financiară olandeza ci avea şi o influenţă importanta asupra economiei naţionale. Prima propunere de înfiinţare a băncii naţionale a venit din partea antreprenorului londonez William Paterson însă aceasta a fost respinsă deoarece se considera că aceasta conţinea multe elemente olandeze. După acest eşec Paterson propune un nou plan însă de acesta data susţinut de ministrul de finanţe Charles Montagu şi de comerciantul Michael Godfrey, proiect care de această dată obţine efectul scontat. Orice persoană era văzută ca un posibil investitor, pe această cale făcându-se apel la acestea să contribuie la formarea capitalului social al băncii, bani care ulterior au fost împrumutaţi guvernului în schimbul unui act regal. Suma la care s-a ridicat împrumutul către guvern a fost de 1.200.000 ₤.

Pentru o perioadă de timp banca Angliei a fost văzută ca o sursă de credite de către guvern, tocmai de aceea a fost necesară o reînnoire a actului regal. Pe lângă rolul de creditor al guvernului banca îndeplinea şi statutul de banca comercială gestionând efectele de comerţ şi asigurarea capitalului necesar pentru desfăşurarea activităţii comerciale.

La acel moment banca era singura instituţie care emitea bancnote, crea depozite, şi avea capacitatea să emită o cantitate dublă de bancnote fata de cantitatea de monedă din metal preţios deţinuta în rezervele sale. Pentru a putea satisface cât mai bine necesitatea de moneda începând din 1928 banca a încercat să deschidă sucursale în majoritatea oraşelor importante din provincie formându-se astfel sistemul bancar britanic.

1.2.Tipuri de instituţii

Sistemul bancar englez este unul specializat şi compartimentat. Băncile care operează în acest sistem sunt clasificate în funcţie de mai multe criterii, un prim criteriu fiind cel legat de tipul de operaţiuni şi servicii oferite.

Merchant Banks, accepting houses şi discount houses sunt instituţii bancare a căror activitate consta mai degrabă în vânzarea unor servicii, decât plasarea fondurilor proprii sau colectarea acestora. Ele oferă întreaga gamă de servicii naţionale şi internaţionale la întreprinderi şi alte bănci: fuziuni, emisiuni internaţionale etc.

Instituţiile bancare numite merchant banks sunt alcătuite din case de acceptare (acceptant houses) şi case de emisiune (issuing houses). Iniţial, ele au funcţionat ca societăţi comerciale de comerţ exterior specializate pe anumite produse. Treptat, ele şi-au schimbat profilul, efectuând operaţiuni de creditare, îndeosebi sub forma acceptării cambiilor trase asupra lor. Deşi, la origine, au fost societăţi familiale, ulterior ele au devenit companii publice.

Casele de acceptare sunt conduse de un comitet alcătuit din 16 membri, printre care cei mai cunoscuţi sunt Baring, Samuel, Rothchild, Lazard ş.a. Casele de emisiune sunt grupate într-o asociaţie cu 52 de membri, între care şi cele 16 case de acceptare.

Operaţiunile efectuate de mechant banks sunt foarte diverse: acceptări de cambii trase asupra lor, emisiuni de acţiuni sau de obligaţiuni, consultanta în fuziuni, restructurări, studii, oferte publice de vânzare, de cumpărare sau de schimb, gestiunea portofoliilor de valori mobiliare. Aceste bănci mai oferă şi serviciul denumit corporate finance, constând în consilierea complexă financiară şi de gestiune a unei întreprinderi cu scopul de a sprijini dezvoltarea acesteia. Gama de activităţi ale merchant banks se completează cu operaţiuni de leasing, factoring, tranzacţii pe piaţa aurului şi pe piaţa valutară, tranzacţii la bursele de mărfuri, armarea navelor maritime etc.