Politici Monetare în România în Perioada 1990 - 2004

Introducere

La începutul procesului de tranzitie, un numar mare de experti si organisme internationale specializate au vazut economia de tranzitie, prin care trece România, ca o economie standard confruntata cu un soc advers puternic pe latura ofertei care urma sa rezolve simultan problemele excesului de moneda si cea a declinului productiei.

Rezultatele macroeconomice ale României pot fi considerate pâna acum ca dezamagitoare: tara nu a fost capabila sa asigure o crestere sustinuta, somaj redus si inflatie joasa. Multi factori explicativi sunt la nivel microeconomic si pot fi asociati cu procesul lent a restructurarii firmelor, privatizarii si constructiei institutionale. Aceste constrângeri au fost considerate ca fiind premise pentru concertarea atentiei asupra eficientei mecanismelor si politicilor monetare si ale ratei de schimb.

B.N.R. nu a aplicat pâna acum o politica monetara consistenta care sa reduca inflatia. În conditiile unor presiuni diverse ea a oferit sistematic credite sectoarelor sensibile si bancilor comerciale cu probleme. Astfel de operatiuni cvasi-fiscale au constituit o trasatura a activitatii BNR de-a lungul deceniului.

Politica monetara a B.N.R ar trebui eliberata de povara operatiunilor cvasi-fiscale. În ultimul timp s-au facut progrese, dar mai sunt multe lucruri de facut.

Reforma politicii monetare trebuie inclusa într-un ansamblu coerent de politici care sa fie simultan înfaptuite; acest mix include o politica a veniturilor si deficite bugetare mici bazate pe control sever, rationalizarea cheltuielilor publice si impunerea disciplinei financiare la nivelul firmelor.

Intrarea României în Uniunea Europeana ca membru cu drepturi depline impune alinierea indicatorilor macroeconomici ai tarii noastre cu cei ai tarilor membre, aflate pe calea înfaptuirii integrarii europene.

Capitolul I. Banca Nationala a României

1.1. Istoric, formare, organizare

Pâna la aparitia bancilor moderne, operatiunile de schimb de monede, acordarea de împrumuturi garantate au fost realizate de catre zarafii greci si camatarii turci si armeni. În secolul al XIX-lea aceste zarafii s-au transformat rând pe rând în case de banca.

Cea mai importanta realizare în modernizarea sistemului de credit a fost înfiintarea Casei de Depuneri si Consemnatiuni în 1864 . Pâna la crearea B.N.R. ea a fost singura institutie româna de credit care acorda sprijin finaciar statului, având totodata si rolul de emisiune pe teritoriul Principatelor Unite.

Dupa Unirea Principatelor s-au vehiculat o serie de proiecte de înfiintare a unei banci centrale astfel ca la 17 aprilie 1880 a fost creata B.N.R., conceputa din punct de vedere organizatoric, dupa modelul Bancii Nationale a Belgiei. Majoritatea capitalului urma sa fie constituit din surse românesti în vederea asigurarii controlului asupra economiei nationale, cât si în scopul evitarii instituirii dominatiei straine asupra sistemului bancar românesc.

În afara de rolul de banca unica , B.N.R. era abilitata sa efectueze operatiuni precum : scontarea de efecte comerciale, scontarea de bonuri de tezaur, pana la 20% din capital, comertul cu aur si argint, acordarea de avansuri pe aur si argint, primirea în depozit a metalelor pretioase si a sumelor de bani în cont curent,

acordarea de avansuri pe baza de efecte publice sau titluri garantate de stat, efectuarea de operatii de casa, cumpararea de efecte publice.