Private Banking în România și în Lume

Capitolul 1

1.1. Scurt istoric

Termenul de private banking nu reprezintă o noutate în domeniul bancar. Primele bănci care şi-au orientat activitatea către persoanele fizice, au fost înfiinţate acum 500 de ani, în Italia. Deoarece, în scurt timp, acestea au început să finanţeze activităţile comerciale şi antreprenoriale, ele au reprezentat doar un soi de prototip pentru ideea de private banking.

Serviciul propriu-zis a apărut pe piaţa 300 de ani în urmă, şi anume la sfârşitul sec XVII - începutul sec. XVIII, fiind practicat concomitent în Anglia şi Elveţia. Totuşi, acest business începe să înflorească în timpul revoluţiei franceze, când mulţi reprezentanţi a elitei din Franţa au emigrat în Elveţia, unde băncile au ştiut să le pună la dispoziţie servicii de calitate în ceea ce priveşte administrarea averii acestora.

Serviciul de private banking a cunoscut numeroase mutaţii sub impactul fenomenelor de globalizare, integrare, crize şi boom-uri economice, atentate şi schimbări de politică, fapt care a determinat băncile să depună un efort colosal în a individualiza şi a spori atractivitatea ofertei date, pe fundalul unei acutizǎri a concurenţei în sectorul respectiv . Astfel, băncile noi apărute , pentru a rezista şi a cuceri segmental de piaţă dorit au mers la simplificări mari în ceea ce priveşte criteriile de acces ale clienţilor la serviciul de private banking.

La începutul anilor ’90, serviciul de private banking, este din ce în ce mai solicitat pe piaţa bancară, acest fapt datorându-se creşterii extraordinare a numărului de noi persoane care deţineau averi impunătoare. Fenomenul de îmbogăţire masivă se poate explica prin promovarea ,de către marile companii, a unor programe de remunerare a managerilor de vârf, precum şi prin creşterea numărului de “jucători” care au avut de câştigat pe seama speculei cu acţiuni pe pieţele emergente precum şi pe baza investiţiilor făcute în companiile din sectorul biotehnologiei de vârf. Totuşi, aceşti clienţi cu venituri ridicate au fost în mare parte “furaţi” băncilor de către compaliile de brokeraj, fonduri de investiţii, instituţii de asset management şi de gestionare a avuţiei. Ca urmare a randamentelor superioare oferite de plasamentele alternative celor bancare şi a condiţiilor prudenţiale şi de supraveghere impus sistemului bancar, rentabilitatea investiţiilor clienţilor importanţi persoane fizice era net superioarǎ celor oferite de bǎnci.

Un alt fenomen manifestat în ultimul deceniu, care s-a rǎsfrânt negative asupra băncilor ofertante de private banking, a fost cǎ cei mai bogaţi clienţi au înregistrat cea mai abruptǎ reducere a avuţiei lor , ca urmare a scǎderii drastice a preţului acţiunilor în cadrul pieţelor internaţionale de capital şi a recesiunii mondiale. Astfel, bǎncile s-au pomenit în situaţia de creştere a costurilor care s-a suprapus peste reducerea marjelor de dobândǎ şi intensificarea concurenţei asupra unui segment din ce în ce mai restrâns şi cu venituri la niveluri diminuate comparative cu deceniile precedente. În atare condiţii, pentru clienţii din categoria private banking, bǎncile au fost obligate sǎ ofere discounturi consistente pentru produsele şi serviciile oferite, asta pentru ai putea menţine alǎturi de bancǎ. Conform studiului European Wealth and Private Banking Industry Survey 2003, realizat de IBM Business Consulting Services, bǎncile au oferit discounturi cuprinse între 11% şi 20% din valoarea standart a produselor şi serviciilor, în încercarea disperatǎ de a găsi noi afaceri în rândul clienţilor speciali. Conform analizelor, a fost descoperit faptul cǎ o parte importantǎ a acestor dicounturi au fost acordate clienţilor mai puţin profitabili şi chiar neprofitabili ceea ce evidenţiazǎ o luptǎ disperatǎ pentru menţinerea unei cote de piaţǎ cât mai importante dintr-o piaţǎ într-o diluare de substanţǎ continuǎ.