Privatizarea în Sfera Bancară în Lume și în România

Cap1. Privatizarea bancilor

1.1 Obiectivele privatizarii

Privatizarea reprezinta transferal din sectorul public catre cel privat al drepturilor asupra profiturilor reziduale care rezulta din activitatea întreprinderii, corelat cu modificarile de rigoare survenite în legislatie.

Privatizarea se impune deciziei politice, guvernamentale în primul rând prin caracterul ei, precumpanitor instrumental.

Obiectivele urmarite pot diferi de la tara la tara, de la etapa la etapa si de la un minister la altul, în timp, acestea putând suferi modificari de directii, intensitati variabile si accente datorate unor optiuni diferentiate ale diriguitorilor procesului de privatizare. Prezentam în continuare un sumar al principalelor obiective:

- îmbunatatirea eficientei prin cresterea competitiei si extinderea posibilitatilor firmelor sa se împrumute de pe piata de capital;

- reducerea necesarului de împrumut pentru sectorul public;

- atenuarea problemelor de plata a sectorului public;

- diminuarea implicarii guvernului în luarea deciziilor la nivelul întreprinderilor;

- diversificarea structurii proprietatii asupra activelor economice;

- încurajarea preluarii actiunilor de catre salariati;

- redistribuirea venitului si a bogatiei.

Ultimul dintre aceste obiective este implicit, dar importanta sa este foarte mare din punct de vedere al deciziilor-cheie de politica economica.

1.2 Vânzarile de active

Pentru un guvern care si-a asumat un program de privatizare, veniturile din vânzarile de active pot reprezenta într-o etapa data, principalul element al finantelor sale. Veniturile trebuie avute în vedere în contextual unor cheltuieli bugetare si al unui deficit bugetar în aceeasi perioada.

Cea de-a doua caracteristica a programului de privatizare este aceea ca transferul de proprietate poate fi limitat la întreprinderile care se confrunta deja cu o competitie accentuata venita din partea firmelor private.

1.3 Stimulente manageriale în structuri private si performante comparative

Sa consideram, mai întâi, factorii care influenteaza stimulentele manageriale în cazul firmelor private. Desi, în general, actionarii nu vor fi unanimi de acord în ceea ce priveste politicile manageriale alternative , se poate porni de la ipoteza ca dorinta actionarilor este de a maximize profitul. Stimulentele manageriale vor depinde de: separarea proprietatii de control, gradul de disponibilitate a informatiei catre actionari, eficienta mecanismului de preluare si constrângerile de natura legislativa (de exemplu raspunderea limitata).

Cazul cel mai simplu este cel al managerului/actionarului unic. Managerul unic, în calitatea sa si de proprietar este direct interesat sa sporeasca eficienta interna si, astfel, sa creasca profitul. Mai mult, vandabilitatea drepturilor de proprietate indica faptul ca managerul/actionarul, prin vânzarea actiunilor, va putea sa obtina imediat veniturile pe care firma le va produce în viitor din activitatile curente.

Meritele relative ale monitorizarii private si publice depind de echilibrul dintre ineficientele pietei si imperfectiunile stimulentelor (care provin din natura sistemelor politice) din cadrul departamentului guvernului sau a agentiilor. Astfel, nu ne putem astepta ca o forma de proprietate sa fie superioara alteia în toate sectoarele economiei sau în orice tara. Cu toate acestea, se poate argumenta ca rezultatele în ceea ce priveste performanta comparativa arata ca slabiciunile monitorizarii sectorului public sunt atât de serioase si atât de difuze încât proprietatea privata are în mod justificat câstig de cauza.