Cuprins
- INTRODUCERE 2
- CAPITOLUL I
- RAIFFEISEN BANK ÎN ROMÂNIA 4
- 1.1 Raiffeisen Bank – începututurile funcţionării şi grupul Raiffeisen International 4
- 1.2 Contextul economic şi realizările RZB în România în perioada 2004-2007 10
- 1.3 Principalele rezultate ale Grupului Raiffeisen în România în 2007 14
- CAPITOLUL II
- CALITATE ŞI RAPIDITATE – CARACTERISTICI ALE SERVICIILOR MODERNE OFERITE DE RAIFFEISEN BANK 17
- 2.1 Diversitate de produse şi servicii – baza strategiei Raiffeisen Bank 17
- 2.2 Prezentarea celor mai noi produse şi servicii 19
- 2.3 Accesibilitatea produselor şi serviciilor oferite de Raiffesien Bank 32
- CAPITOLUL III
- RAIFFEISEN ON-LINE: SERVICIUL RAIFFEISEN BANK CE ÎŢI ECONOMISEŞTE TIMPUL 34
- 3.1 Prezentarea generală a serviciului 34
- 3.2 Facilităţile şi procedura de utilizare a serviciului Raiffeisen OnLine 36
- 3.3 Modalitatea de obţinere şi avantajele serviciului Raiffeisen Online 41
- 3.4 Concluzii şi propuneri 43
- BIBLIOGRAFIE 47
Extras din proiect
INTRODUCERE
Băncile au un impact major asupra funcţionalităţii şi performanţelor unei economii. De aceea, o dată cu trecerea la sistemul economiei de piaţă, s-a făcut simţită nevoia înfiinţării şi apoi a consolidării unui sistem bancar eficient, care să poată susţine dezvoltarea economică a ţării. Acesta s-a dezvoltat continuu, sub îndrumarea şi controlul Băncii Naţionale a României.
Una din băncile cu tradiţie în ţara noastră, înfiinţată încă din aprilie 1894, a fost o nouă instituţie de credit denumită Banca Agricolă, care avea ca scop „de a servi treburile agriculturii”. Evoluţia unei astfel de bănci, pe care mi-am propus s-o urmăresc până la momentul prezent în lucrarea mea, este cu atât mai importantă şi mai interesantă, deoarece a fost înfiinţată să deservească un sector tradiţional al economiei româneşti, cu o pondere însemnată în PIB-ul ţării, agricultura.
Chiar dacă nu vor fi uitate aspectele evoluţiei băncii până la privatizarea acesteia, mi-am propus ca în lucrare să insist pe dezvoltarea, excepţională, după cum consideră specialiştii, începută o dată cu momentul privatizării.
Funcţionarea necorespunzătoare după 1990, a determinat guvernul să înceapă acţiunea de privatizare a băncii, deoarece se considera că „în condiţiile pregătirii aderării la Uniunea Europeană, noul cadru instituţional realizat prin privatizarea băncilor, inclusiv prin cooptarea unor acţionari puternici, cu renume pe plan internaţional, va permite o concurenţă mai eficientă faţă de activitatea unor instituţii bancare străine”.
Aceasta a fost prima achiziţie importantă a unei bănci în România. În anii care au urmat privatizării din 2001, Raiffeisen Bank a avut mai multe realizări semnificative. A fost construită o bancă universală competitivă, care ocupă unul dintre primele trei locuri din ţară în ceea ce priveşte cota de piaţă.
Până la obţinerea acestor rezultate însă, drumul a fost lung şi a presupus eforturi deosebite din partea echipei. Raiffeisen Bank România a rezultat prin fuziunea, încheiată în iunie 2002, a celor două entităţi deţinute de Raiffeisen Zentralbank Oesterreich AG (RZB) în România – Raiffeisenbank (România), înfiinţată în 1998 ca subsidiară a Grupului RZB şi Banca Agricolă, achiziţionată în 2001.
Pentru această privatizare Raiffeisen a primit numeroase premii: Investitorul anului 2001 - acordat de cotidianul Nine O’clock; Partea leului - premiu acordat de cotidianul Ziarul Financiar precum şi o nominalizare la premiul Oscar acordat de săptămânalul Capital. Adunarea Generală Extraordinară a Acţionarilor din data de 18 mai 2002 a hotărât în unanimitate aprobare fuziunii prin absorbţie a Raiffeisen - Banca Agricolă SA şi Raiffeisenbank (Romania) SA, cele două entităţi bancare deţinute de RZB-Austria. Banca se numeşte Raiffeisen Bank SA începând cu 1 iulie 2002.
Pe scurt, urmând să revenim asupra evoluţiei în detaliu, după privatizare, Raiffeisen Bank a reuşit o schimbare radicală. În 2004 banca a obţinut un profit net de 28,3 milioane EUR, de şase ori mai mare decât în anul 2003 (4,6 milioane EUR). Activele totale s-au dublat faţă de 2003, depăşind 2.000 milioane EUR. În 2005, a continuat să implementeze un plan de investiţii semnificativ, destinat în principal infrastructurii şi sistemelor IT&C, modernizării reţelei de unităţi şi extinderii reţelelor de ATM şi POS. Banca are în prezent peste 1,8 milioane de clienţi.
În 2006, Raiffeisen Bank a fost desemnată “Cea mai bună bancă în 2006” în cadrul Galei premiilor Tribuna Economică și “Cea mai eficientă Bancă a anului 2006” de către Business Press. De asemenea, Revista oamenilor de afaceri, Business Press, a apreciat întreaga activitate din 2007 a Raiffeisen Bank, acordând premiul de excelență "Banca Anului" pentru portofoliul diversificat de produse și servicii. Și anul 2007 a venit pentru Raiffeisen Bank cu o serie de recunoștințe printe care “Premiul de Excelență în Afaceri” pentru cele mai diversificate produse și servicii bancare destinate IMM-urilor, acordat de Camera de Comerț și Industrie a Romaniei.
Acestea sunt doar câteva din elementele care mă îndreptăţesc să consider că analiza pe care mi-am propus-o va fi una interesantă, necesară şi cu siguranţă va contura un „model de bancă” demn de urmat.
CAPITOLUL I
RAIFFEISEN BANK ÎN ROMÂNIA
1.1 Raiffeisen Bank – începututrile funcţionării şi grupul Raiffeisen Internațional
Friedrich Wilhelm Raiffeisen a întemeiat în 1862 prima uniune de credit în Anhausen Germania. În 1886 apare prima uniune bancară Raiffeisen în Mühldorf Austria. Raiffeisen Zentralbank Austria a fost fondată în 1927 pentru a coordona activităţile şi politicile financiare ale întregului grup bancar Raiffeisen şi este responsabilă cu tranzacţiile şi operaţiunile efectuate în numele grupului la nivel naţional şi internaţional. Astăzi, Grupul Raiffeisen este cel mai mare grup bancar privat din Austria cu un număr total de 2.360 de unităţi.
Preview document
Conținut arhivă zip
- Produse si Servicii Oferite de Raiffeisen Bank.doc