Recomandări privind minimizarea riscurilor modalităților de plată internaționale utilizate în BC

NOTĂ INFORMATIVĂ

Complexul bancar, monetar şi cel financiar reprezintă “sistemul nervos” al unei economii naţionale şi reflectă starea sănătăţii sale. Din punct de vedere a sistemului financiar-bancar, derularea plăţilor internaţionale constituie componenta cea mai cunoscută şi în acelaşi timp necunoscută, cea mai sesibila şi rigidă

Utilizarea modalităţilor de plată în ansamblul sistemului financiar actual constituie o stimulare pentru dezvoltarea relaţiilor unei firme cu mediul exterior. Însă în acelaşi timp, plăţile nu pot fi lipsite de riscurile de neplată, de neexecutare sau de o executare defectuoasă a obligaţiunilor asumate prin contract.

Un moment important în desfăsurarea schimburilor internaţionale îl constituie încasarea contravalorii mărfurilor ce au fost exportate sau a serviciilor ce au fost prestate. Realizarea încasării sumelor astfel rezultate se efectuează într-o modalitate de plată sau de decontare stipulat expres în contractul comercial internaţional. Principalele modalităţi de plată utilizate pe plan internaţional sunt: acreditivul documentar şi incassoul documentar. În esenţa lor, modalităţile de plată sunt asamblul de tehnici comerciale care facilitează decontarea tranzacţiilor economice internaţionale.

Dacă în cazul plăţilor interne, mecanismul este relativ simplu, contravaloarea mărfurilor livrate, a lucrărilor efectuate sau a serviciilor prestate fiind virată din contul debitorului în cel al creditorului, în cazul plăţilor internaţionale, mecanismele folosite sunt mult mai complexe, datorită faptului că una din părţi este străină, plata este efectuată în valută şi regulile şi uzanţele sunt diferite.

Modalităţile de plată trebuie să ţină seama de aceşti factori, să fie în concordanţă cu uzanţele comerţului internaţional, urmînd totodată, satisfacerea exigenţelor părţilor, îndeosebi, în privinţa unor garanţii corespunzătoare.

Pe parcursul anilor, tehnicile de plată s-au diversificat, îmbogăţind conţinutul mecanismelor utilizate în transmiterea contravalorii mărfurilor, lucrărilor şi serviciilor prestate în raporturile de comerţ internaţional.

Cunoaşterea riguroasă a particularităţilor de derulare a modalităţilor de plată, cu avantajele şi dezavantajele ce le prezintă, permite evitarea aspectelor nedorite, creşterea operativităţii în încasarea sumelor, şi uneori sursa de cîstig valutar pentru orice ţară prin comisioanele bancare ce se pot încasa.

Proiectul înglobează două compartimente– primul analitic şi al doilea aplicativ, precedate de o scurtă nota informativă şi urmate de o concisă concluzie.

Nota informativă, care substituie introducerea, informează asupra problemelor care au generat apariţia proiectului şi succint expune conţinutul documentului.

Primul compartiment se subdivide în trei compartimente în care se expune esenţa modalităţilor de plată internaţionale, se analizează factorii care influenţează diversificareaacestora şi se evidenţiază în mod special riscurile aferente modalităţilor de plată utilizate în comerţul extern.

Al doilea compartiment de asemenea înglobează trei subdiviziuni în care se face analiza modalităţilor de plată internaţionale utilizate de către BC din RM, sunt expuse metodele de diminuare a riscurilor aferente acestor modalităţi de plată şi impactul recomandărilor asupra performanţei băncii unde se evaluează efectul şi eficienţa propunerilor.

1. TEHNICI ŞI INSTRUMENTE DE ANALIZĂ A

MODALITĂŢILOR DE PLATĂ INTERNAŢIONALE

1.1. STRUCTURA MODALITĂŢILOR DE PLATĂ

INTERNAŢIONALE

Modalităţile de plată internaţionale cuprind totalitatea operaţiunilor şi a tehnicilor de plată, controlul bancar, circuitul documentelor prin intermediul cărora creditorul incasează de la un debitor creanţa rezultată prin schimburile economice externe. Modalităţile de plată internaţionale cuprind următoarele forme: creditul documentar (în variantele acreditiv documentar şi scrisoare de credit comercial), incasso-ul documentar, ordinul de plată şi garanţia bancară.

Creditul documentar reprezintă angajamentul asumat de către o bancă pe baza ordinului cumpărătorului, de a vărsa (vira) o anumită sumă vînzătorului (beneficiarului), într-un interval de timp, contra remiterii documentelor care dovedesc că o marfă a fost expediată. Prin folosirea creditului documentar ca modalitate de plată vînzătorul urmăreşte să obţină garanţia că va incasa contravaloarea mărfii, iar cumpărătorul, că prin plata documentelor va recepţiona marfa1.