Riscul de Credit la o Banca Comerciala din România

1. Riscul de credit. Elemente conceptuale

Riscul de credit este definit în linii generale ca fiind acel risc de pierderi financiare cauzat de neîmplinirea totală sau parțială de către contrapartidă a obligațiilor care revin. Efectul său este măsurat prin costul de înlocuire a fluxurilor financiare care s-ar fi produs în cazul în care contrapartida și-ar fi îndeplinit obligațiile.

Este interesant de a nuanța puțin aspectul renunțării la încrederea reciprocă – cauză care face debitorul să-și încalce promisiunea făcută inițial la încheierea acordului de credit.

În forma sa extremă sau finală, riscul creditului aduce băncii pierderi prin falimentul debitorului, situație în care pierderile sunt irecuperabile.

Falimentul unui client, este în sine, un rezultat al unei evoluții care s-a degradat în timpși ale cărei etape inițiale sau ulterioare, mai lente sau mai rapide, trebuie să fie percepute sau considerate optime de orice creditor optimal. Astfel că banca, în mod necesar, pentru prevenirea riscului creditului, trebuie să ia măsuri de prevenire din timp printr-o strictă selecție a debitorilor.

1.2 Clasificarea riscurilor de credit

Funcţia cea mai importanţă a unei societăţi bancare este aceea de a plasa cât mai eficient resursele atrase de la clienţii persoane fizice şi juridice. Principalele forme prin care băncile îşi pot plasa resursele sunt: creditul, titlurile de stat şi depozitele pe piaţa interbancară. Dintre acestea, creditul deţine locul central, el fiind „principalul element de legătură între capital şi muncă, între cei care deţin bani şi cei care doresc să-i folosească, dar pe moment, fie că nu-i posedă, fie că nu îi deţin într-o măsură suficientă. De aceea se poate afirma că, în general, creditul reprezintă motorul întregului angrenaj economic”

Cum orice activitate este generatoare de risc, nici operaţiunile de credit nu fac abstracţie de acest factor – riscul:

- în primul rând, activitatea de creditare presupune plasarea cu preponderenţă a resurselor clienţilor persoane fizice şi juridice. Aşadar, banca îşi asumă un risc, şi anume, acela al plasării unor resurse care nu-i aparţin;

- în al doilea rând, societatea bancară trebuie să valorifice resursele atrase prin intermediul creditelor astfel încât să îşi recupereze, la termenul stabilit în contract, suma împrumutată şi dobînda aferentă.

Riscul de credit este primul risc bancar cu care se confruntă o societate bancară şi exprimă posibilitatea ca împrumutaţii sau emitenţii să nu-şi onoreze obligaţiile la scadenţă.

Riscul creditului se manifestă ca urmare a nerespectării clauzelor prevăzute în contractul de creditare de către clienţi. Astfel, sumele împrumutate precum şi dobânzile specifice acestora nu pot fi plătite din cauza insolvabilităţii clienţilor. Prin urmare, o definiţie a riscului de creditare presupune „probabilitatea neîncasării efective, la scadenţă, a fluxului de venituri anticipat de creditor (capital avansat plus dobânzi)” Acest risc este specific acelor societăţi bancare care au ca funcţie importantă în economie creditarea.

Cel mai important risc pentru o bancă este cel de credit, deoarece producerea lui facilitează apariţia şi a celorlalte riscuri specifice activităţii din domeniul bancar.

Factorii care generează acest tip de risc se referă la :

- insuficienţa fluxurilor de venituri obţinute de persoana care s-a împrumutat, care să-i permită achitarea ratelor şi a dobânzilor la termenele convenite cu banca;

- deteriorarea mediului economic sau al afacerilor celui împrumutat, care au dus la nerealizarea previziunilor avute în vedere la negocierea şi contractarea creditului;

- deciziile politice şi condiţiile legislative restrictive adoptate după acordarea creditului, care nu au putut fi prevăzute în momentul contractării creditului;

- modificarea condiţiilor de pe pieţele interne şi externe, apariţia unor noi reglementări restrictive pe aceste pieţe;

- apariţia unor evenimente neprevăzute care au făcut ca afacerea sau proiectul creditat să nu mai poată fi derulat integral;

- eroarea băncii în aprecierea eficienţei creditului şi a posibilităţilor de rambursare şi achitare a dobânzilor;

- necinstea împrumutatului, atunci când banca nu dispune de suficiente informaţii despre acesta şi nesesizarea comportamentului acestuia;

- calitatea şi moralitatea împrumutatului;

- incapacitatea întreprinderii de a se adapta pieţei;

- blocajul financiar, specific economiei româneşti actuale;

- calitatea personalului bancar;

- supracreditarea unui proiect sau a unei afaceri.

2. Managementul riscului de credit

Principalele riscuri de natură financiară şi operaţională asociate cu activităţile desfăşurate de către banca comercială rezultă din operaţiunile acesteia desfăşurate în sectorul bancar. Principalele categorii de riscuri financiare la care banca este expusă se referă la riscul de credit, riscul de lichiditate şi riscul de piaţă. Riscul de piaţă include riscul valutar şi riscul de dobândă.

Banca comercială este expusă riscului de credit ca rezultat al activităţilor de plasament, acordare de credite şi efectuare de investiţii în cazurile în care aceasta acţionează ca intermediar în numele clienţilor săi sau a altor terţi sau emite scrisori de garanţie.

Riscul de credit asociat cu activităţile de plasament şi de investiţii este gestionat prin intermediul procedurilor de administrare a riscului de credit. Acest risc este controlat atât prin selectarea unor parteneri cu o situaţie financiară care să exprime cel mai scăzut grad de risc, prin monitorizarea activităţilor şi ratingurilor acestora, cât şi prin utilizarea metodei limitelor de expunere şi, acolo unde este cazul, prin obţinerea de garanţii.

Banca este expusă riscului de credit mai ales ca rezultat al activităţii de creditare. Valoarea care reprezintă expunerea la acest risc de credit este dată de valoarea contabilă a creditelor şi avansurilor acordate de către bancă recunoscute în bilanţul contabil.