Riscul și Performanța Creditului Bancar

Introducere

Creditul reprezintǎ relaţia bǎneascǎ între o persoanǎ fizicǎ sau juridicǎ, numitǎ creditor, care acordǎ unei alte persoane, numitǎ debitor, un împrumut în bani în general cu o dobândǎ stabilitǎ în funcţie de riscul pe care şi-l asumǎ creditorul sau de reputaţia debitorului. Etimologic, cuvântul credit îşi are originea în limba latinǎ creditum-creditare, care înseamnǎ a crede sau a avea încredere, fapt ce scoate la ivealǎ un element de ordin psihologic: încrederea, care presupune existenţa unei anumite culturi sociale, a unei psihologii colective, care diferǎ însǎ în timp şi de la o colectivitate la alta Având în vedere cǎ raporturile de credit au o însemnatate deosebitǎ, atât prin dimensiune, varietate, cât şi prin impactul lor asupra desfǎşurǎrii activitǎţii economice, se impune o clasificare a acestora.

Foarte importantǎ pentru activitatea bancarǎ este analiza şi clasificarea portofoliului de credite pentru a putea gestiona riscul transformǎrii creditelor în neperformanţe. Stabilirea performanţelor financiare ale împrumutaţilor se realizeazǎ pe baza unui set de indicatori economico-financiari, specifici pentru fiecare bancǎ. Cel mai frecvent folosiţi sunt: gradul de lichiditate, gradul de solvabilitate, rata profitului şi gradul de îndatorare. De obicei apar douǎ probleme: luarea în considerare a unui numar prea mic de indicatori determinǎ o creştere a riscului unei posibile evaluǎri sumare a performanţei financiare a clientului, pe când stabilirea unui numǎr prea mare de indicatori determinǎ o creştere a timpului de fundamentare a deciziei de creditare. Cu alte cuvinte, se impune determinarea unui set de indicatori care sǎ aibǎ o importanţǎ realǎ în determinarea bonitǎţii clientului. Stabilirea performanţelor financiare ale imprumutaţilor presupune clasificarea creditelor bancare în anumite categorii, stabilite şi impuse de B. N. R.

1. Evaluarea riscului global de credit

Bǎncile comerciale se confruntǎ cu o serie de riscuri legate de operaţiunile lor curente, iar expunerea acestora la risc poate fi o expunere inerentǎ activitǎţii obişnuite sau o expunere suplimentarǎ, generatǎ de dorinţa de a obţine profit mai mare decât cel normal. În cazul primei expuneri este vorba de riscuri pure, iar în cel de-al doilea caz de riscuri speculative.

În functie de caracteristicile bancare , riscurile se pot clasifica în :

– riscuri financiare – sunt cele mai importante riscuri din aceasta categorie.A gestiona incorect riscurile financiare înseamnǎ a falimenta treptat o societate bancarǎ.

Principalele riscuri financiare care pot afecta activitatea unei societǎţi bancare sunt: - riscul de lichiditate ( de finanţare );

- riscul de faliment ( de capital ).

Aceste douǎ tipuri de risc pot fi analizate sistematic în stransa lor interdependenţǎ. Astfel , un risc sporit de creditare genereazǎ riscul lichiditǎţii, iar în condiţiile în care societatea bancarǎ în cauzǎ nu poate atrage rapid de pe piaţǎ resurse, apare riscul de faliment ( de capital). O politicǎ excesivǎ de creditare , corelatǎ cu o lichiditate inadecvatǎ , reprezintǎ o cauzǎ foarte frecventǎ a falimentului bancar.

În categoria riscurilor financiare pot fi incluse şi riscurile specifice ansamblului bǎncilor ,denumit risc sistemic.Acesta este gestionat de cǎtre autoritatea bancarǎ centralǎ ( prin reglementari privind rezervele minime obligatorii, indicele de adecvare a capitalului , indicatorii lichiditǎţii, creditele de refinanţare, acoperirea datoriei publice, etc.).