Sistemul Bancar din Grecia

CAPITOLUL I

DESCRIEREA SISTEMULUI BANCAR DIN GRECIA

1.1Scurt istoric asupra sistemului bancar grecesca

În vechea Grecie, templele acţionau ca bănci care împrumutau bani la particulari şi monarhi. Templul, din motive religioase, este considerat inviolabil şi se transforma astfel într-un refugiu pentru bani, relativ sigur. Acesta prezenta dublă securitate: erau păzite de trupe înarmate şi beneficiau de "protecţia" divină. Aşadar, templele la acea vreme, reprezentau atât centre religioase şi politice, cât şi economice şi administrative.

Astfel, între templele greceşti mai importante din punct de vedere financiar, se pot enumera cel al lui Apollo în Delfis, al Artemisei în Efes şi cel al Herei în Samos. În porturile eleniste, pe lândă temple şi alte clădiri publice, traăeziştii- după numele stabilimentului lor comercial, "trapeza", desfăşurau o serie de operaţiuni bancare: depuneri, împrumuturi, schimb, crearea altor mijloace de plată decât moneda efectivă prin intermediul conturilor şi transferabilitatea sumelor înscrise în conturi. Astfel, ei pot fi consideraţi bancheri privaţi.

Se consideră că cel mai vechi bancher din Grecia Antică ar fi fost Philostefanos din Corint, cu 500 de ani î.Hr. Tot în acea perioadă, la Atena sunt atestaţi bancherii Antisthenes şi Archestratus.

Primele bănci publice au fost înfiinţate în Lampsaque, Abdere şi Sinope, bănci care efectuau ca principale operaţiuni încasarea impozitelor şi plata cheltuielilor cu caracter public.

Astfel, se dezvoltă activitatea bancară şi sistemul bancar elenist în oraşele-stat, fiind estimate ca existând 53 de oraşe-stat în care funcţionau bănci. Banca din Delos foloseşte titlutilr de credit, plîţile sunt făcute prin virament între conturile clienţilor prin dispoziţii de plată şi acorda credite cu garanţie imobiliară. Această bancă funcţiona în Templul lui Apollo.

Există anumite surse documentare asupra activităşii bancare din Grecia. Prima dintre acestea, şi poate cea mai importantă, este "Trapezitica", scirsă de Isocrates spre anii 393 î.Hr. În această lucrare este vorba despre un discurs juridic în care Isocrates apără interesele fiului unui protejat al lui Satiro, regele Bosforului, care îl acuza pe Pasion, bancher din Atena, că s-a folosit nejustificat de un depozit monetar care-i fusese încredinţat. Acesta relatează o operaţiune în care Pasion a încercat sa-şi însuşească depozite încredinţate băncii sale, profitând de dificultăţile deponentului.

Astfel, se poate constata că în practica bancară grecească, bancherii primeau banii spre păstrare sau custodie şi trebuiau să aibă în grijă, menţinându-i la dispoziţia clienţilor, drept pentru care se considera o escrocherie utilizarea în beneficiu propriu a acestor bani. În plus, este foarte semnificativă încercarea de a menţine în secret acest tip de escrocherii pentru ca încrederea în bancheri să nu se piardă şi să-şi poată realiza în continuare activitatea lor frauduloasă. Pe de alta parte, activitatea lui Pasion nu a fost un caz izolat de dol, realizat cu obiectivul de a rămâne cu banii unui client în circumstanţe favorabile, ci bancherul s-a aflat în imposibilitatea de a înapoia banii, nemenţinând un coeficient de casă de 100% şi fiindcă a utilizat în negoţuri particulare banii depozitului.

Un alt document care dă indicii importante asupra activităţii bancherilor din Grecia este discursul juridic al lui Demostene. Acesta adaugă că veniturile pe care le primeşte bancherul din activitatea sa comercială sunt "nesigure şi provenite din bani străini". Afacerile bancare se bazau pe încrederea deponenţilor, pe onestitatea bancherilor, pe faptul că aceştia trebuiau să păstreze la vedere banii care le-au fost încredinţaţi şi mereu la dispoziţia acelora şi că cei care le-au fost daţi cu împrumut pentru a fi frctificaţi sa fie utilizaţi în modul cel mai prudent şi judicios posibil.

Un alt autor ce face referire la crizele periodice care afectau banca Greciei clasice şi recesiunile economice şi financiare care s-au produs în anii 377-376 î.Hr. şi puţin dupa aceea în 371 î.Hr. este Razmond Bogaert. Pe parcursul acestor ani, băncile Timodemo, Sosinomo şi Aristolocos au fost falimentate şi au avut ca factori detonanţi atacul Spartei, primul, şi victoria asupra Tebei, după aceea, au apărut în urma unui proces clar de expansiune inflaţionist în cadrul căruia băncile frauduloase au jucat un rol principal.

Există, de asemenea, documente cu privire la grava criză bancară care a avut loc în Efes, în urma revoltei contra lui Mitridates şi care a determinat ca autorităţile să acorde un privilegiu primei bănci constituite istoric, în virtutea căruia s-a stabilit un moratoriu de 10 ani pentru ca aceasta să înapoieze depozitele titularilor de drept.