Sistemul Bancar în România

CAPITOLUL 1

SISTEMUL BANCAR ÎN ROMÂNIA

1.1 SCURT ISTORIC AL BĂNCILOR

Babilon, cu aproape patru milenii în urmă; temple, palate, ziduri gigantice se înfăţişau privirii, împreună cu pietre pe care a fost dăltuită legiunea.

Sus, purtător al însemnelor puterii şi stând pe tron, apare întruchipat însuşi divinul SHAMASH, zeul soarelui şi al justiţiei. El dictează. În faţa lui, în picioare, primeşte cu smerenie înţeleptele porunci HAMURAB, marele rege al Babilonului.

Mai jos se aşterne legea. Din multele rânduri săpate în stânca neagră, supuşii află legile după care trebuie să se conducă şi osândirile după fapte potrivnice, de încălcare. Acolo, în Babilon, ca o dovadă a înfloririi economice şi dezvoltării relaţiilor de schimb, s-a considerat necesară înscrierea unor norme privind feluritele învoieli dintre oameni, fiind grăitor faptul că zeci de parafe ale străvechiului cod cuprind reguli precise privitoare la primirea şi acordarea de împrumuturi, aşezarea şi plata dobânzilor, folosirea înscrisurilor doveditoare, constituirea de garanţii, împărtirea obligaţiilor, depunerea în depozit, în bunuri, totul dovedind câtă grijă se impunea când erau mari valori şi trebuie realizate câştiguri, un privilegiu intangibil.

Capital, împrumut, dobândă erau deci noţiuni cunoscute şi legiferate din cele mai vechi timpuri, de la începuturile organizării vieţii economice şi sociale.

Considerate sacre, inviolabile, templele au reprezentat cu mult timp în urmă locuri de preferinţă pentru adăpostirea resurselor vitale şi a avuţiilor, iar casta preoţilor nu s-a limitat la marea putere spirituală exercitată în baza credinţelor religioase, ci a căutat să adauge şi forţa mai concretă pe care o conferea bogăţia, mai cu seamă în forma cea mai concentrată şi producătoare de câştig-banii.

Împrumuturi în produse şi în metal preţios acordau în lumea antică şi marii proprietari funciari, negustorii bogaţi, ca şi unii afacerişti ce începuseră deja să se specializeze în tranzacţii monetare, reuşind să acumuleze însemnate avuţii.

După anul 1100 când comerţul,schimbul, plăţile şi creditul încep să ia o mare amploare, se poate consemna începutul naşterii băncilor. Astfel, în epoca de prosperitate şi înflorire a Cetăţii Veneţia între anii 1000 şi 1150, nevoile băneşti au obligat-o să ceară supuşilor un împrumut forţat de 1% asupra veniturilor. Realizarea acestui împrumut şi admiinistrare sumelor a necesitat existenţa unui organism care să preia această sarcină.

În anul 1609 este înfiinţată BANCA AMSTERDAMULUI, sub auspiciile municipalităţii marelui centru comercial şi condusă de patru consilieri aleşi anual. Banca putea efectua toate categoriile de operaţiuni - primiri în depozit, schimb monetar, plăţi. Creditele puteau fi acprdate numai cu condiţia prin stocul de metal preţios şi erau purtătoare de dobânzii în jur de 5%, ceea ce marchează o radicală deosebire de practicilecămătăreşti care dăinuiau la aceea vreme. Tot în AMSTERDAM a luat fiinţă şi prima bursă de valori.

Se spune astfel că prima bancă, în adevăratul sens al cuvântului, ar fii instituţia înfiinţată la 1171, de dogele MICHEL XI, sub numele de Banca de Venezia, cu scopul principal de a faca operaţiuni de administrarea banului public pentru Cetate.

În Germania, în anul 1619 s-a înfiinţat Banca de Hamburg, la început o bancă de depozit, iar mai târziu o bancă de plăţi prin virament.

În anul 1621 i-a fiinţă la NURENBERG o bancă cu acelaşi scop ca şi Banca de Hamburg.

La începutul secolului al XIX-lea, mica casă a evreului ANCER MAYER din FRANKFURT AM MEIN a devenit puternica BANCĂ A LUI ROTSCHILD, cu sucursale la Londra, Paris, Viena, Berlin, Neapole, fiind bancherul multor capete încoronate.

În a doua parte a seculului al XIX-lea au apărut şi s-au dezvoltat şi alte bănci: DARMSTADTERBANK, DI SKONTO GESELLSCHAFT, DEUTSCHE BANK, DRESDNER BANK. Multă vreme acestea au fast cele mai mari patru bănci din Germania. Apar apoi în Franţa - CREDIT MOBILIER şi CREDIT FONCIER din Paris, iar la Londra, MIDDLE BANK şi LlOYD'S BANK.

Asemenea mari bănci, prin stimularea plăţilor fără numerar, au dat naştere caselor de compensaţii (clearing) care, în mod permanent s-au dezvoltat, ajungând la actualala forme complexe de decontare, utilizate în activitatea bancară internaţională.

Cu timpul, băncile s-au dezvoltat astfel încât au devenit uriaşe forţe financiare cu puternice influente în viaţa economică şi politică a lumii contemporane.

În ţara noastră, după nesfârşite discuţii şi repetate amânări, în 1857 a început să funcţioneze Banca Naţională a Moldovei, cu sediul la Iaşi, creată în urma demersurilor financiarului NULANDT, care a primit concesiunea domnească şi a reţinut 90% din acţiunile emise. Afacerea a fost viciatăde la pornire, pentru că bancherul străin urmărea speculaţiile de acţuni şi nu a vărsat decât o sumă modestă din capitalul subscris. De remarcat însă că pe lista datornicilor vremii figurau nume importante, precum oameni politici (Sturza, Ghica, Raznovanu, Catargi, Mavrogheni). După un an de funcţionare, Banca Naţională a Moldovei a dat faliment.

Prima societate bancară viabilă şi-a început activitatea în anul 1866 la Bucureşti, sub denumirea de Banca României, iniţial cu atribuţii de bancă de emisiune şi de scont, dar după modificare ulteripară a statutelor dispare privilegiul emiterii de bancnote, rămânând o activitate pur comercială.

În 1873 a fost înfiinţat Creditul Funciar, unele cu capital străin, dar procesul rămânea lent şi în anul 1890 numărul lor se ridica doar la 7, iar în 1900 la 26, pentru ca în 1915 să existe în România 220 de bănci.

La data de 17.04. 1880 a luat fiinţă Banca Naţională a României, cu dreptul exclusiv de a emite bilete de bancă la purtător. Majoritatea acţiunilor acestei bănci il deţinea un grup restrâns de persoane si de personalităţi ale vieţii economice şi politice, în frunte cu familia Brătianu, afirmându-se în acea vreme că Banca Naţională a României era banca partidului liberal.

Mai este de menţionat faptul că în anul 1912 existau 9 mari bănci care deţineau 314 din totalul depunerilor, în timp ce restul de 176 de societăţi bancare existente în ţară deţineau doar 114. Cele 9 mari bănci erau reprezentate de:

1.) Banca Românească

2.) Banca de Scont

3.) Banca Agricolă

4.) Banca Comerţului din Craiova, toate cu capital autohton şi

5.) Banca Marmorosch Blanck & Co

6.) Banca de Credit Român

7.) Banca Gennerală Română

8.) Banca Comercială Română

9.) Bank of Romania, cu participare de capital străin.