Sistemul Monetar Internațional

1. Sistemul monetar: definire, continut, rol

În literatura de specialitate, sistemul monetar este definit ca un anumit mod de

organizare si reglementare a circulatiei monetare dintr-o tara, pe baza unor legi speciale ale statului respectiv. Cu aceeasi semnificatie este utilizata definitia data de academicianul Costin Kiritescu dupa care sistemul monetar national reprezinta „ansamblul normelor legale si al institutiilor care reglementeaza, organizeaza si supravegheaza relatiile banesti dintr-un stat”.

Sistemul Monetar International poate fi definit ca un ansamblu de reguli,

instrumente, organisme si piete referitoare la crearea, valorificarea si circulatia monedelor internationale.

Crearea unui sistem monetar international trebuie privita ca expresie a interdependentei

economice dintre statele suverane, si nu ca o modalitate de a subordona sistemele monetare nationale. Odata creat, un sistem monetar international, inclusiv organismul menit sa asigure cooperarea si sa sprijine aplicarea principiilor, trebuie adaptat cerintelor de orice fel care intervin în relatiile economice, sociale si politice dintre statele membre ale sistemului.

Etape premergatoare formarii Sistemului Monetar International

- Prima încercare pe linia cooperarii sistemelor monetare nationale a fost conventia prin

care s-a creat Uniunea Latina, semnata la 23 decembrie 1865 de Franta, Belgia, Italia si Elvetia. Scopul acestei uniuni era protejarea etalonului monetar bimetalist (aur si argint), care reprezenta elementul comun al tarilor semnatare ale conventiei. Cu acest prilej se recunoaste o unitate monetara comuna: francul, care era împartit în 100 centime.

Un numar de tari au emis monede similare celor din Uniune, fara a adera însa la ea.

Aceste tari au adoptat numai o parte din prevederile conventiei, pastrând raportul valoric de 1/15,5 dintre aur si argint. Printre tarile mentionate se numara: Austro-Ungaria, România, Serbia, Bulgaria, Spania, Venezuela, Columbia, Peru. Uniunea Monetara Latina a contribuit la consolidarea pentru o perioada scurta de timp a pozitiilor bimetalismului. Din septembrie 1873 s-a limitat baterea monedelor din argint si, practic, s-a trecut la etalonul monometalist aur.

- O alta încercare de aliniere a sistemelor monetare nationale a reprezentat-o Conferinta

de la Genova, care a avut loc între 10 aprilie – 19 mai 1922, si la care au participat 33 de state. Principala recomandare care se desprinde din aceasta conferinta este de a se limita utilizarea aurului, prin pastrarea disponibilitatilor de valute în conturile de la bancile din strainatate. În acest scop, se propunea adoptarea etalonului aur – devize în cadrul sistemelor monetare nationale si folosirea unui sistem de cliring international. În cadrul acestei conventii, adoptarea unui etalon sau a altuia era considerata o problema de politica interna, astfel ca nici o tara a carei moneda era folosita ca valuta de rezerva nu era angajata în relatiile cu alte tari, decât în masura în care aceasta îi servea propriilor interese.

- O forma mai concreta de colaborare monetara o reprezinta Blocul aurului. Acesta a

fost creat prin conventia din luna iulie 1933, la Conferinta monetara si economica de la Londra, unde Franta, Belgia, Olanda, Italia, Elvetia si Polonia, care aveau la baza sistemelor lor monetare etalonul aur, s-au angajat sa mentina paritatile existente.

Din aceasta pozitie a avut de câstigat Franta care, cu toate dificultatile pe care le

întâmpina a reusit sa mentina paritatea monedei sale, moneda care era supraevaluata. Din cauza intensificarii speculatiilor monetare, Italia iese din blocul aurului în 1935, iar Polonia în 1936.

- Un important pas în directia cooperarii monetare a fost facut prin Acordul monetar

tripartit, încheiat între SUA, Anglia si Franta. Prin acest acord, de la 25 septembrie 1936,

guvernele Statelor Unite si Angliei apreciau reajustarea francului francez, promitând evitarea greutatilor în calea ajustarii, împiedicarea unor deprecieri competitive. La apelul celor doua guverne, în noiembrie 1936, au aderat la acord Belgia, Olanda si Elvetia.

Rezulta, astfel, ca nici unul din acordurile monetare internationale încheiate în perioada

anilor 230 pâna la începutul celui de-al doilea Razboi Mondial nu au dus la formarea unui sistem monetar international.

Sistemul monetar international se bazeaza pe reguli care provin în mod direct din practicile comerciale impuse de catre state.Aceste reguli trebuie sa defineasca :

- Un regim de schimb constând în principii care asigura convertibilitatea între monede;

- Aprovizionarea cu bani lichizi în cantitate suficienta pentru a face fata progresului comertului international;

- Un sistem de rezerva care confera diferitelor natiuni participante la schimb mijloacele de plata ce le permit surmontarea dezechilibrelor temporare între cantitatile de devize intrate si iesite din tara;

- Mecanisme de reajustare în caz de dezechilibre ale balantei de plati curente , conservate pe termen mediu sau lung.

Un SMI trebuie sa asigure convertibilitatea monedelor si anume posibilitatea de a schimba moneda nationala contra aurului sau devizelor.Exista reguli de conversiune admise de toate statele , modul de convertibilitate depinzând cu strictete de regimul de schimb ales. Convertibilitatea poate fi garantata de catre autoritatile publice

( convertibilitate institutionalizata, în schimburile fixe); banca centrala care a emis moneda se angajeaza sa o livreze sau sa o rascumpere în cantitati nelimitate. Convertibilitatea poate fi întretinuta si în cadrul pietei ( convertibilitatea comerciala , în schimburile flotante).

Aparitia sistemelor monetare poate fi plasata, conform aprecierilor istoricilor monetari,

atât în perioada antichitatii cât si a Evului mediu, însa toate sistemele monetare respective s-au caracterizat prin:

- farâmitare

- simplitate

- deteriorarea monedei.

Farâmitarea, ca trasatura esentiala, rezulta din descentralizarea baterii monedei si din

lipsa de unitate a circulatiei monetare (fiecare monetarie situata în fiecare oras al Greciei antice,de exemplu, batea proprie moneda).