Tendințe Privind Alternativa Bănci Universale - Bănci Specializate

Cap 1. Organizarea sistemului bancar românesc

1.1. Rolul şi funcţiile băncilor în economia românească

În România, activitatea bancară şi-a făcut apariţia la jumătatea secolului al XIX-lea, fiind ajutată atât prin contribuţia capitalului român, cât şi a celui străin. Imediat după unire, au apărut: Casa de Depuneri şi Consemnaţiuni, Creditul Funciar Rural, Banca României, Casa de Economii, cât şi un sistem monetar naţional. Înfiinţarea Băncii Naţionale a României în 1881, având capital privat şi de stat, a dat un nou avânt dezvoltării sectorului bancar, fiind “una din cele mai vechi din lume (în fapt, a şaisprezecea bancă centrală), devansând în timp instituţii prestigioase, precum Banca Japoniei, Banca Italiei sau Federale Reserve - Banca Centrală a SUA” Sectorul bancar românesc s-a dezvoltat foarte mult între cele două războaie mondiale. Au apărut multe instituţii financiar-monetare bancare, cele mai multe dintre ele fiind constituite pentru acordarea de sprijin în modernizarea economiei româneşti. Astfel, băncile şi alte instituţii de credit au căpătat cea mai mare dezvoltare în sectorul agricol, această ramură fiind predominantă în economia românească. Odată cu dezvoltarea industriei şi comerţului, au fost înfiinţate bănci şi pentru aceste sectoare, ori alte instituţii financiare şi-au înfiinţat departamente pe aceste ramuri. Infuzia de capital era şi autohtonă şi străină, atât de stat, cât şi privată. Mica producţie (agricolă, industrială, meşteşugărească şi comercială) era susţinută mai ales prin credite preferenţiale, dar şi prin alte produse, servicii şi facilităţi bancare şi fiscale. Începând cu 1990, sistemul bancar a fost supus unui proces de restructurare în vederea susţinerii tranziţiei la economia de piaţă. Restructurarea sistemului bancar a vizat în principal două laturi şi anume: latura instituţională (care a urmărit o reorganizare a Băncii Naţionale şi transformarea acesteia într-o adevărată bancă centrală, precum şi dezvoltarea unei reţele de bănci comerciale) şi latura funcţională. Procesul de restructurare în vederea dezvoltării sistemului bancar romanesc a vizat următoarele aspecte :

- Reorganizarea băncilor de stat ca societăţi pe acţiuni;

- Desfiinţarea monopolului de stat asupra sectorului bancar;

- Capitalizarea băncilor;

- Privatizarea băncilor de stat sau cu capital majoritar de stat;

- Înfiinţarea unui număr foarte mare de bănci;

- Diversificarea produselor şi serviciilor bancare;

- Extinderea reţelei teritoriale;

- Realizarea unui management performant, participativ şi eficient;

- Desfăşurarea activităţii bancare după strategii şi statute proprii fiecărei bănci;

- Informatizarea bancară;

- Deschiderea către colaborarea cu băncile străine;

- Sprijinirea activităţii de investiţii şi de creditare ca instrumente majore ale construcţiei economiei de piaţă;

- Perfecţionarea relaţiilor cu clienţii.

Rolul fundamental al băncilor comerciale este de a asigura intermedierea bancară, de a pune în legătură persoanele fizice şi juridice care se află în căutare de fonduri, cu cele care caută să-şi plaseze fondurile băneşti temporar disponibile. Legea nr. 31/1990, care reglementează activitatea bancară din România, defineşte banca comercială ca fiind “persoana juridică autorizată să desfăşoare în principal activităţi de atragere de depozite şi de acordare de credite în nume şi cont propriu”

În condiţiile actuale, ale unei economii deschise, băncile îndeplinesc funcţia de atragere şi concentrare a economiilor societăţii, urmărind în acest sens să asigurare şi să faciliteze desfăşurarea plăţilor, să ofere servicii de gestionare a riscului. Prin activitatea pe care o desfăşoară, de colectare de resurse financiare, respectiv de plasare a lor pe piaţă prin intermediul creditelor, a operaţiunilor de scont şi a altor operaţiuni pe piaţa financiară, băncile îndeplinesc rolul de intermediari între deţinătorii de capitaluri şi utilizatorii acestora. În cadrul rolului fundamental de intermediere bancară, băncile comerciale îndeplinesc următoarele funcţii:

- Funcţia de schimb – asigură posibilitatea clienţilor de a realiza schimbul disponibilităţilor băneşti din forma lor actuală în orice altă formă de prezentare;

- Funcţia de depozit - efectuarea de operaţiuni de depozit la vedere şi la termen, constând în atragerea resurselor băneşti de la persoanele fizice şi juridice, în vederea păstrării şi fructificării lor;

- Funcţia de transfer – asigură posibilitatea deplasării disponibilităţilor clienţilor între diverse conturi sau între diverşi titulari de conturi, conform dorinţelor acestora;

- Funcţia de finanţare – constă în posibilitatea acoperirii cererii suplimentare de bani, prin intermediul creditelor bancare puse la dispoziţia clienţilor.