Tipuri de plasamente bancare

I. Caracteristicile plasamentelor bancare în România

I.1. Conceptul de plasament bancar

Conceptul de plasament bancar poate fi definit ca o investiţie într-un activ care, se presupune, că va aduce în viitor, profit. Din perspectiva băncilor, plasamentele bancare reprezintă plasarea disponibilităţilor băneşti sub formă de credite şi derivate ale acestora, urmărind obţinerea unui profit cu un risc minim.

Operaţiunile active reprezintă, în general, procesul de plasare a resurselor în diferite active purtatoare de dobândă pentru a optimiza profitul şi pentru a reduce marja de risc, având ca obiectiv diminuarea pierderilor.

În România societăţile bancare pot efectua operaţiuni de plasament potrivit Legii bancare nr.58 / 1998.

Plasamentele în instrumente financiare şi pe piaţa interbancară au ca obiectiv protejarea băncii împotriva riscului de credit, prin repartizarea unor resurse în alte domenii de plasare, mai puţin riscante şi mai lichide decât creditul, în ceea ce priveşte capacitatea acestor active de a fi oricând transformate în numerar.

Portofoliul de investiţii trebuie să asigure echilibrul între fondurile plasate pe termen scurt pe piaţa monetară şi cele investite în instrumente financiare pe termen mediu şi lung pe piaţa de capital.

Riscurile pe care le presupun plasamentele pe termen scurt, cu caştiguri mari, trebuie reduse pe cât posibil prin diferite modalităţi de garantare.

I.2. Principii ce stau la baza efectuării plasamentelor

Toate deciziile privind plasamentele au la bază următoarele principii :

a) respectarea legalităţii

b) siguranţa plasamentelor

c) asigurarea lichidităţii

d) profitabilitatea

a) În ceea ce priveşte plasamentele bancare, băncile trebuie să respecte următoarele condiţii, conform Legii nr.58 / 1998:

- respectarea nivelului minim de solvabilitate;

- împrumuturile acordate unui singur creditor nu pot depăşi 20% din totalul fondurilor proprii ale băncii;

- respectare nivelului minim de lichiditate, care se determină în funcţie de scadenţele creanţelor şi de angajamentele băncii;

- băncile nu pot acorda credite garantate cu propriile acţiuni sau condiţionate de vânzarea sau cumpărarea propriilor acţiuni;

- participarea unei bănci la capitalul altei bănci nu poate depăşi 5% din capitalul noii bănci, doar în cazul participării şi altor societăţi bancare persoană juridică străină sau a unei instituţii financiare internaţionale;

- valoarea creditelor acordate persoanelor aflate în relaţii speciale cu banca sau personalului acesteia nu poate depăşi 20% din valoarea fondurilor proprii ale băncii;

- participarea unei bănci la capitalul social al unei societăţi nebancare nu poate depăşi 20% din capitalul social al societăţii respective şi 10% din fondurile proprii ale băncii;

- valoarea totală a investiţiilor pe termen lung în valori mobiliare ale unei bănci nu pot depăşi 50% din fondurile proprii ale băncii.

b) În ceea ce priveşte siguranţa plasamentelor, fiecare bancă îşi asumă un grad de risc şi trece prin experienţa pierderii definitive a unor plasamente sau recuperare întârziată şi parţială a acestora. Pierderile menţionate pot fi micşorate fie printr-o analiză prealabilă a plasamentelor pe care banca le-ar putea face, fie prin urmărirea modului de utilizare a banilor pe toată durata derulării contractelor.

c) Dacă ne referim la asigurarea lichidităţii, nevoile de lichidităţi ale băncii constau în plăţi imediate: retragerile de depozite sau cererile de credite pe care banca trebuie să le satisfacă pentru a rămâne un intermediar riguros. Cei mai importanţi factori care duc la plasamente cu scadenţe mai mari decât resursele băncii sunt reprezentaţi de dorinţa clienţilor de a lua credite pe termen lung şi de preferinţa deponenţilor pentru scadenţe reduse.

Cel mai lichid activ este reprezentat de numerarul din casieria băncii, iar păstrarea lui afectează profitabilitatea băncii, dar, pe de altă parte, lipsa lui poate duce la probleme financiare dificile pentru bancă. Asigurarea lichidităţilor băncii în condiţii de profitabilitate depinde de realizarea unor plasamente sigure, care să asigure rambursabilitatea conform termenelor stabilite.

d) Obţinerea profitului reprezintă scopul realizării plasamentelor pe care banca le face. Băncile urmăresc gestionarea plasamentelor într-un mod cât mai eficient pentru a-şi spori profitul, fapt ce ar duce la mulţumirea acţionarilor, salariaţilor; prin maximizarea profitului banca îşi va acoperi eventualele pierderi şi îşi va constitui rezerve legale conform reglementărilor impuse de autorităţi. Obţinerea unui profit mai mare nu este un scop în sine, ci şi o necesitate pentru asigurarea unei poziţii sănătoase a băncii în cadrul sistemului bancar.