Unificarea monetară europeană

INTRODUCERE

Uniunea Economică şi Monetară Europeană (UEM), cunoscută şi sub denumirea de ”zona euro” sau „Euroland”, a luat fiinţă la 1 ianuarie 1999, odată cu apariţia monedei unice europene: euro. Această uniune este cea mai avansată formă de integrare economică cunoscută până în prezent în lume, realizată de ţări independente din punct de vedere politic.

De-a lungul timpului au existat o serie de încercări în ceea ce priveşte Unificarea Monetară în Europa, acestea înregistrând atât succese cât şi eşecuri.

Stabilirea caracteristicilor definitive ale edificiului monetar european constituie elementul esenţial al tratatului convenit de cei doisprezece şefi de stat şi de guvern reuniţi la Maastricht la 9-10 decembrie 1991, a cărui semnificaţie concretă este clară : „o monedă a Europei” - după cum sună una dintre lozincile celor care au relansat această idee.

Însă această formulă este, fără îndoială, simplificatoare. Căci Europa Monetară nu înseamnă doar circulaţia aceloraşi semne monetare la Londra, Paris, Frankfurt, Milano, etc. , ci şi o structură de putere şi de decizie ale cărei implicaţii merg mult mai departe decât uniformizarea bancnotelor şi a monedelor utilizate în spaţiul european.

Uniunea economică şi monetară presupune:

- politică monetară comună ;

- strânsă coordonare a politicilor economice ale statelor membre ;

- monedă unică ;

- liberalizarea fluxurilor de capital ;

- un sistem instituţional care să coordoneze şi administreze politica monetară

I. CONCEPTUL DE UNIUNE ECONOMICĂ ŞI

MONETARĂ

Acest concept se bazează pe două componente : uniunea economiă şi uniunea monetară. Chiar dacă din punct de vedere al procesului de integrare pot fi realizate şi separat, personal consider că sunt strans legate şi numai impreuna pot duce la rezultate pozitive.

Procesul de unificare economică si monetară nu este nou. El a început însă în diverse momente în care sistemele sociale, politice, şi mai ales economice erau diferite fundamental de cele de astazi. Astfel primele unificări monetare (care includeau de cele mai multe ori uniunea economică) au avut loc în contextul unificării politice şi în condiţiile în care moneda avea valoare intrinsecă (moneda marfă), atunci când funcţiona sistemul monetar metalist. Bineînţeles că problema se punea altfel în acele momente în care nu exista emisiune de monedă fară acoperire şi mai mult decât atat, nu exista creaţie monetară a băncilor comerciale.

Raţiunea reprezentată de unificarea monetară se baza pe întărirea politică şi economică a entităţii respective sau pe asigurarea convertibilităţii între monede pentru a putea derula comerţ exterior.

Pentru a înţelege termenul de “uniune economică şi monetară” plecăm de la conceptul de integrare economică şi prezentăm stadiile acestui proces.

Literatura care a studiat formele de integrare economică ne oferă următoarea clasificare a stadiilor integrării:

• zonă de liber schimb ( este formată din două sau mai multe state între care sunt eliminate barierele tarifare sau netarifare, în ceea ce priveşte comerţul reciproc. Circulaţia internă a produselor este liberă, fiecare ţară păstrându-şi politica comercială proprie, faţă de terţi )

• uniune vamală ( este o zonă în care se liberalizează circulaţia bunurilor la fel ca în cazul zonei libere de schimb, dar în plus se elaborează şi se pune în aplicare un tarif vamal comun faţă de terţi. În cadrul uniunii vamale începe un proces de uniformizare a legislaţiei vamale, iar un produs poate circula liber odată admis în cadrul uniunii vamale. Este forma de integrare care se regăseşte la baza actualei Uniuni Europene)

• piaţă comună ( este o uniune vamală în care în plus se liberalizează circulaţia serviciilor şi a factorilor de producţie )

• uniune economică ( reprezintă o piaţă comună cu un anumit grad de armonizare a politicilor economice naţionale în scopul eliminării discriminării datorate acestor politici)

• uniune economică completă ( implică unificarea politicilor monetare, fiscale şi sociale precum şi instituirea unei autorităţi supranaţionale ale cărei decizii sunt obligatorii pentru statele membre)

I.1. Semnificaţia ideii de uniune monetară

La prima vedere, s-ar părea că expresiile “monedă unică” şi “monedă comună” înseamnă aproximativ acelaşi lucru. Experienţa arată însă că subtila nuanţă existentă între expresiile amintite corespunde, de fapt, deosebirii dintre o “uniune monetară totală” şi o “zonă monetară”.

Astfel, ideea de monedă europeană unică înseamnă dispariţia din circulaţie a monedelor naţionale şi, în consecinţă, dispariţia cantităţilor de monedă create de fiecare ţară în parte. Ca urmare, nu vor mai exista politici monetare naţionale, cotaţii ale diverselor monede europene pe pieţele valutare etc., ci o singură monedă pentru toate ţările europene, care va fi folosită în concurenţă cu monedele terţe: dolarul, yenul etc.