Ciuperci Halucinogene

Noţiunea de fungi (ciuperci din latinescul fungi) cuprinde un grup extrem de divers de organisme, având în comun modul de hrănire ce poate fi saprofit sau parazit. Fungii se găsesc pretutin- deni, de la Ecuator la Poli, de pe piscurile munţilor până în cele mai adânci depresiuni. Ei pot trăi pe sol, în mediul acvatic (în ape dulci sau în apa mărilor şi a oceanelor), pe organisme vii (plante şi animale, inclusiv om) şi organisme fără viaţă, aflate în descompu- nere. Datorită gradului ridicat de adaptabilitate, fungii sunt foarte răspândiţi şi includ un număr extrem de mare de specii.

Din cele circa un milion de specii de plante câte populează planeta noastră, peste o sută de mii de specii, subspecii, varietăţi şi forme ale acestora sunt ciuperci. An de an, se identifică noi specii de ciuperci ce se adaugă la cele existente.

Ciupercile au o importanţă deosebită, deoarece participă la biodegradarea substraturilor organice, la simbioze cu rădăcinile plantelor de tip micoze, simbioze cu alge, muşchi, ferigi, la fermentaţia alcoolică acidă, la producerea de enzime, vitamine, antibiotice, la combaterea biologică a diverşilor agenţi patogeni şi a insectelor, în structurarea solurilor si formarea humusului.

Fungii cresc în general neobservaţi în cea mai mare parte a timpului, deoarece principalele structuri, masa de hife miceliene se află sub suprafaţa mediului de creştere. Părţile morfologicepe care le observăm în mod normal sunt de obicei organele de reproducere.

Prin prezenţa şi activitatea lor, ciupercile pot produce, în principal, două feluri de efecte: pozitive şi negative.

Din studiile efectuate asupra ciupercilor superioare (Macro- mycete) din ţara noastră, rezultă că cel puţin 20% din speciile iden- tificate sunt comestibile. Acestea oferă omului o importantă sursă de hrană, fiind an aliment complet cu înaltă valoare nutritivă. Ciupercile pot fi culese direct şi gratuit din flora spontană sau pot fi obţinute prin cultivarea lor dirijat în spaţii special amenajate. Se apreciază că – dacă toate ciupercile bune de consum, ce cresc prin păduri, parcuri, livezi, fâneţe ar fi recoltate – numai în ţara noastră producţia ar depăşi 300.000 tone anual. Întreprinzător, omul a căutat ca, prin mijloacele create de el, să cultive ciuperci pentru a obţine producţii cât mai mari, de calitate, pe întreg parcursul anului şi în acelaşi timp excluzând pericolul de a confrunta speciile comestibile de cele otrăvitoare. Această preocupare îşi are începuturile cu aproape trei secole în urmă şi s-a extins în întreaga lume. În prezent, peste optzeci de ţări cultivă diferite specii de ciuperci, Europa fiind pe primul loc şi realizând peste 50% din totalul producţiei de pe glob. Ţări mari cultivatoare de ciuperci sunt: China, S.U.A., Ungaria, Franţa, Belgia, Olanda, Anglia, Austria şi Japonia.

Preocupările demne de luat în seamă se constată şi în ţara noastră, unde se fac eforturi remarcabile, cu capital privat pentru a se înfiinţa ciupercării (Pipera – Bucureşti, Livada - Satu-Mare, Dumbrăveni – Sibiu, Cluj-Napoca, Dragoslavele şi Piteşti – Argeş, Braşov, Iaşi, Vaslui, Târgu-Mureş, Rovinari – Gorj, Galaţi, Ialomiţa, Giurgiu, Miercurea-Ciuc, Buzău şi altele.

Valoarea alimentară a unui produs depinde în principal de doi factori, şi anume: compoziţia chimică şi digestibilitatea compuşilor ce intră în alcătuirea lor.

Compoziţia chimică diferă de la o specie la alta, iar în cadrul aceleiaşi specii, depinde de stadiul de dezvoltare al ciupercilor, de substratul nutritiv pe care se dezvoltă, de partea carpoforului luată în considerare (pălărie, picior, etc.) de condiţiile de climă si de perioada de creştere.

Ciupercile se clasifică în ciuperci comestibile şi ciuperci necomestibile.

Ciupercile comestibile conţin apă, substanţe organice şi săruri minerale, astfel: (la 100g substanţă proaspătă).

apă 82-92%

substanţe organice 6,5 – 16,5% din care proteine (albumină şi alte substanţe azotate) 3-5%

- glucide (zaharuri) 1-3%

- alte substanţe lipsite de azot 1,5-7%

- lipide (grasimi) 0,5-1%

- alte substanţe organice (acizi organici, enzime, vitamine, substanţe tanante, uleiuri eterice etc.) cca 0,5-1,5%

săruri minerale (cenuşă) 0,5-1%

Structura proteinelor din ciuperci este asemănătoare cu cea din cazeina laptelui, albumina din ou, gliadina din grâu, fiind alcătuite din aceiaşi aminoacizi esenţiali (leucina, isoleucina, treonina, arginina, valina, metionina, fenilalanina, histidina, lizina, triptofanul). De asemenea, proteinele din ciuperci sunt comparabile cu cele din carne.

Este cunoscut faptul că cele mai rezistente culori la acţiunea luminii, a apei, a detergenţilor etc. sunt cele naturale obţinute din plante (frunze, flori, scoarţă, lemn etc.). Ciupercile nu fac excepţie de la acest adevăr. Sunt multe specii a căror cuticulă, lamele sau tuburi sporifere şi chiar carnea din pălărie şi picior sunt viu colorate. Variate sunt culorie ciupercilor, dar şi mai variate sunt nuanţele care se obţin din ele. Oamenii n-au ezitat a le folosi în industria coloritului pieilor, al fibrelor şi al stofelor. Iată câteva exemple: culoarea brun-roşcată se poate obţine prin extragerea substanţelor din carpoforul unor specii de Inonotus, din specia Lactiporus sulphureus (iasca galbenă a foioaselor) se obţine culoarea galbenă, iar din speciile de Russula, culoarea roşie de diferite nuanţe. La unele specii de Coprinus (popenchi) lamelele la maturitate se transformă într-un lichid negru, din care se poate prepara cerneala neagră de bună calitate. Corpurile fructifere de la diferite specii de ciuperci sunt folosite pentru producerea de diverse obiecte ca: pălării, şepci, genţi, broşe, diferite curele, feţe de masă iar cu altele se aprinde focul (iasca), Corund jud. Harghita.

Nu există nici o manifestări asupra celui care le-a consumat, de la banalele deranjamente regulă simplă şi sigură pentru a determina dacă o ciupercă este otrăvitoare. Singura măsură este numai cea de a consuma ciuperci din cultură. Deşi speciile viu colorate sunt adesea otrăvitoare, există şi specii comestibile colorate şi în felul acesta are loc confuzia cu consecinţe grave.

Acţiunea nocivă a toxinelor conţinute de ciupercile otrăvitoare provoacă anumite gastrointestinale, convulsii, toropeală, halucinaţii până la intrarea în comă şi chiar decesul.