Flora ariilor protejate din situl Natura Ignis 2000

INTRODUCERE

Mulţi dintre noi găsim în mediul natural plăcere, inspiraţie sau receere.De asemenea, din mediu ne luăm hrana, energia, materiile prime, aerul şi apa, elemente care fac posibilă viaţa şi pe care se bazează sistemele noastre economice.

Totuşi, în ciuda valorii sale unice, adesea uităm să apreciem natura.Inconştient sau nu, oamenii desfăşoară diferite acţiuni în natură, care pot avea ca şi efecte distrugerea unui habitat în care ,,adăposteşte” diferite specii de plante; de exemplu unii ară terenurile care adăpostesc plante rare sau anumite plante sunt culese fără milă în perioada de anteză, fără să cunoască importanţa lor.De aceea, consider că primul pas important care trebuie făcut în această privinţă este informarea.În acest scop, am ales această temă, care aduce la cunoştiinţă ce este o arie protejată, de ce avem nevoie de aşa ceva şi în special, speciile de plante rare, pericliate sau care se află într-un regim de ocrotire.Pentru a putea fi ocrotite este important ca ele să fie identificate şi incluse într-un program de protejare.

Un aspect important al demersului de protejare îl constituie educaţia ecologică şi conştientizarea oamenilor locului şi nu numai, că aceste specii de plante sunt elemente valoroase ale patrimoniului natural, iar prin protejarea şi menţinerea lor în timp, alături de alte atuuri ale zonei, ar putea constitui puncte de atracţie şi argumente pentru dezvoltarea turismului rural, aducând şi venituri comunităţii locale.

CAPITOLUL I

Cap. I.1.Istoric al iniţiativelor de projare a naturii în România

Interacţiunile dintre om şi natură sunt şi au fost permanente,doar felul acestora s-a schimbat în timp, putem spune că este vorba despre o involuţie sau despre o degradare a valorii naturii în percepţia oamenilor.De la practice religioase, care venerau natura, în trecut, s-a ajuns treptat la practice care viciază natura, care au culminat cu dezvoltarea civilizaţiei industiale la mijlocul secolulul al XIX-lea.Dobândind ,,puterea” de a transforma natura, omul nu şi-a pus, pentru mult timp, problema evaluării acţiunilor sale, precum şi a rezultatelor acţiunilor sale asupra naturii.A fost nevoie ca multe valori naturale să fie distruse până când omul a reuşit să perceapă importanţa lor.Momentul în care s-a conştientizatfaptul că unele acţiuni ale omului au impact ireversibil asupra mediul înconjurător, a naturii, a fost cel al naşterii mişcării consrvaţioniste.Chiar dacă recunoaşterea valorii naturii în viaţa omului a avut loc destul de târziu, din punct de vedere istoric, pasiunea, singura ,,armă” folosită la început în lupta pentru conservării naturii, a generat legi, reguli, instituţii şi organizaţii aând ca scop conservarea naturii, precum şi readucereaei la statutul iniţial, acolo unde mai este posibil.

Primele intervenţii cu impact asupra conservării naturii, realizate pe teritoriul ţării noastre au ca scop subliniarea dreptului de proprietate, de folosinţă exclusivă a unor terenuri.Acţiunile imediat următoare, în timp, au avut ca principală ţintă conservarea valorilor economice ale pădurii.Chiar dacă acestea au vizat indirect protecţia naturii, rezultatele asupra protecţiei naturii nu sunt de neglijat.

Etapele oraganizării şi legificării protecţiei naturii în România

România are un capital natural deosebit de divers.Acest fapt se datorează în parte condiţiilor fizico-geografice care include munţi, cpmpii, reţele hidrografice majore, zone umede şi unul din cele mai vaste sisteme de deltă ale Europei(Delta Dunării).De asemenea, dataorită poziţiei geografice a României, flora şi fauna prezintă influenţe asiatice dinspre nord, mediteraneene dinspre sud şi componente continenetal europene dinspre nord-vest.În sfârşit, relative stabilitate a a populaţiei în ulrimii 60 de ani, lipsa macanizării în sectorul forestier şi dezvoltarea economică redusă au determinat o exploatare mai redusă a resurselor decâtîn majoritatea altor zone în Europa.Rezultatul general constă în diversitatea florei şi faunei, inclusive în existenţa unor populaţii de lup, urşi , capre negre şi râşi, care sunt considerate ca fiind printer cele mai mari din Europa, precum şi existenţa uno extinse habitate forestiere şi alpine nealterate, associate lanţului muntos al Carpatilor. Astfel, valoarea capitalului natural al României a impus de-a lungul timpului luarea unor măsuri de protecţie a naturii.Analiza istorică a măsurilor de protecţie a naturii prin intermediul ariilor protejate relevă următoarele etape:

Primele iniţiative ale protecţiei naturii

Iniţiativele ocrotirii naturii pe pământ românesc sunt vechi şi numeroase.Unele mărturii le găsim în operele cronicarilor Ion Neculce şi Dimitrie Cantemir.

Una din primele încercări de reglementare a raportului omului cu natura datează din vremea lui Ştefan cel Mare(1457-1507) care preocupat de protejarea vânatului şi a altor resurse naturale a dat ,,legea braniştei”- loc oprit unde nimeni nu avea voie să vâneze, să pescuiască, să păşuneze vitele şi nici măcar să cosească fânul fără voia stăpânului.

Acte domneşti a lui Vlad Vintilă (1533) şi mai ales a lui Ştefan Tomşa (1621) reglementau ,, braniştile” sau ,,opreştile de stricare a naturii”.Astfel, într-un document emis la 4 ianuarie 1621 de Ştefan Tomşa se întărea mănăstirii Bisericani o branişte din Popeşti (judeţul Nemţ) care arăta că ,, nimeni să nu aibă nici o treabă, nici să vâneze, bici să prinză peşte pe cine-l vor prinde în pădure, să aibă a-i lua carul cu boi şi pe cine-l vor găsi prinzând peşte să fie tari şi puternici cu această carte a noastră a prinde pe acel om şi a-i lua totul ce va fi asupra lui”.

Instituţia braniştei a funcţionat şi în Transilvania, astfel la 1 octombrie 1588 principele Sigismund Bathory dă instrucţiuni nobilului Matei Myari cu privire la interzicerea tăierii pădurilor şi a prinderii vânatului în hotarele sale din Miceşti, Drâmbar, Armoşiţa, Stremţ şi Salda de Jos, lângă Alba Iulia.

Este demn de ramarcat faptul că nu numai lumea vegetelă a pădurii, ci şi animalele de interes cinegetic din cuprinsul braniştilor şo loviştelor beneficiau de un anumit refim de ocrotire.Totodată, în afară de branişti şi lovişti au existat şi alte măsuri care au contribuit la ocrotirea unor specii de animale.Astfel, de exemplu, şoimii erau ocrotiţi în tot timpul anului pentru a putea fi capturaţi şi folosiţi la vânătorille domneşti şi boiereşti.Cei ce prindeau şoimi, ori le distrugeau ciuburile erau aspriu pedepsiţi.

Un pas înainte pe linia măsurilor oficiale de ocrotie a naturii îl constituie primele încercări de reglementare a folosirii păduriilor.În Banat, s-a contituit serviciul silvic regulat, in anul 1739;în Transilvania, prima reglemenatare oficială este dată în anul 1781, în timpul Împăratului Iosif al II-lea.