Lecitina

1. INFORMAŢII GENERALE DESPRE SOIA

Soia (Glyccine hispita Max), face parte din familia leguminoaselor şi este o plantă originară din China. În prezent soia este prima cultură oleaginoasă din lume ca producţie de ulei. Ca toate leguminoasele, planta de soia prezintă pe rădăcină nodozităţi pe care se găsesc bacterii fixatoare de azot, care trăiesc în sol şi au capacitatea de a fixa în combinaţii organice azotul atmosferic, îmbogăţind astfel solul în azotul necesar dezvoltării plantelor.

Soia are multiple întrebuinţări, fiind o plantă bogată atât în ulei, cât şi în proteine. Astfel, făina de soia este un produs de o mare valoare nutritivă, iar şrotul de soia este unul din cele mai bune nutreţuri. Din uleiul de soia se recuperează lecitina, folosită ca emulgator în fabricarea margarinei, în industria cosmetică şi farmaceutică, la fabricarea ciocolatei, etc.Fructul plantei de soia este o păstaie care conţine trei până la cinci seminţe. Sămânţa de soia constitue 8-9% din greutatea seminţelor.

Sămânţa de soia este acoperită cu cu o coajă subţire, concrescută de miez, sfărămicioasa şi care se separă uşor.Soia are multiple întrebuinţări astfel că făina de soia are o mare valoare nutritivă.

Ca formă, seminţele de soia seamănă cu boabele de mazăre, fiind puţin aplatizate. Culoarea seminţelor variază de la galben până la maro-deschis; există şi varietăţi de culoare neagră şi pestriţă. [2]

2. DEFINIŢIE

LECITINA s.f. Lipidă fosforată care se găseste în gălbenusul de ou, în tesutul nervos etc. [< fr. lécithine, cf. gr. lekithos – gălbenus de ou]. [3]

3. ASPECTE PRIVIND LECITINA

Lecitina e numele popular si comercial pentru un amestec natural de fosftatide (numite de asemenea si fosfolipide sau mai recent de către biochimisti, fosfogliceride), care variază în culoare de la cafeniu deschis la rosu maroniu închis si în consistentă, de la fluid la plastic solid. Lecitina este materialul cleios găsit în uleiuri vegetale brute si extrase prin degumare. Boabele de soia sunt fără îndoială cea mai importantă sursă de lecitină comercială, iar lecitina este cel mai important produs în industria prelucratoare din ulei de soia datorită vastei utilizări în alimente si produse industriale. Cele 3 fosfatide din acest amestec complex numit “lecitină comercială de soia” sunt fosfatidil colină (denumită si lecitina “pură” sau “chimică” pentru a o deosebi de amestecul natural), fosfatidil etanolamină (numit popular “cefalin/ă”) si fosfatidil inozitol (denumite si inozitol fosfatide). Lecitina comercială de soia contine de asemenea între 30-35% ulei de soia nerafinat. Într-adevăr lecitina este una dintre cele mai complexe si versatile substante derivate din boabele de soia. [7]

4. ETIMOLOGIE ȘI NOMENCLATURĂ

Cuvântul lecitină provine din termenul grec ”lekithos” care înseamnă ”gălbenus de ou”. În 1846 Gobley a izolat lecitina de gălbenusul de ou iar în 1850 i-a dat numele curent (Mclean si Maclean în 1972). Spre sfârsitul anilor 1800 se scria “lecitina” în engleză, o formă care azi se utilizează înca în Germania referindu-se la lecitina pură sau chimică (Kunze 1941). În engleza curentă, termenul “lecitină” are 2 sensuri diferite, care se pot confunda. Pentru cei mai multi fabricanti de mâncare si chimisti, se referă la amestecul natural complex de fosfatide, dar cei mai multi chimisti, biochimisti si farmacisti, este termenul obisnuit pentru fosfatida pură chimic, fosfatidil colină. Termenul comercial “fosfatide din boabe de soia” poate fi utilizat si pentru a arăta complexul de lecitină fără ulei. [7]

5. OBȚINERE

Lecitina se obtine prin procesul de degumare a uleiului de soia brut, de obicei la rafinării ale companiilor producătoare de lecitină comercială, mai degrabă decât la fabricile de ulei. Uleiul brut de soia contine o medie de 1.8% (cote 1,2-3.2%; Bailey 1951) de compusi hidratabili, majoritar fosfatide de lecitină. Se adaugă aprox 1% abur sau apă caldă în uleiul de soia brut la aprox 70 , într-un lot sau proces cotinuu. Emulsia este apoi agitată sau amestecată pentru 10-16 minute astfel încât fosfatidele să se hidrateze si să se amestece, formând un “nămol” insolubil consistent în ulei, care este separat de ulei cu ajutorul unei centrifugi. “Nămolul” care iese din centrifugă, o emulsie din apă si lecitină, continând 20-25% apă, poate apoi fi albit o dată sau de 2 ori, de obicei cu peroxid de hidrogen, pentru a reduce culoarea de la maro sau bej la galben deschis. Aditivi fluidizanti, precum uleiul de soia, acizi grasi sau clorura de calciu pot apoi fi adăugati pentru a reduce vâscozitatea la cea de miere si pentru a preveni ca produsul final, la răcire, să fie prea plastic solid. În final, produsul este uscat, portionat sau întreg, pentru a reduce umiditatea la aprox 1%. Chiar dacă e înălbit sau nu, produsul final este numit “lecitină brută” sau “lecitină naturală”; contine 65-70% fosfatide si 30-35% ulei brut de soia. Uleiul din lecitina nerafinată poate fi îndepartat prin extractia cu acetone (fosfatidele sunt insolubile in acetone) pentru a obtine un produs uscat granular numit “lecitină rafinată”.[7] Procentele în care componentele lecitinei brute se află în amestec sunt: PC=29-46%, PE=21-34%, iar PI=21-34%. Lecitinele, ca toate fosfatidele, nu pot fi obtinuţe cristalizate. Ele se obţin sub forma unui lichid brun sau semilichid vâscos sau pudră vâscoasă. Cele hidrolizate se prezintă ca lichide vâscoase sau pastă de culoare brună-deschis spre brun. [1]