Rapiță de Toamnă

INTRODUCERE

Am dorit să abordez această temă, agroecosistemul rapiţei de toamnă în condiţiile oraşului Avrig pentru a aduce contribuţii la studiul acestei culturi relativ nouă pentru oraşul meu natal şi zonele adiacente.

Scopul lucrării a fost de a urmării stadiile de dezvoltare ale rapiţei de toamnă în condiţiile ecoclimatice de la Avrig, dar şi rentabilitatea acestei culturi în anul agricol 2006-2007.

Lucrarea tratează mai întâi cadrul fizico-geografic al judeţului Sibiu şi condiţiile specifice oraşului Avrig în care s-au efectuat cercetările. În capitolul al doilea am abordat partea teoretică a lucrării, de documentare asupra aspectelor ecologice şi botanice ale rapiţei, utilizările ei şi dăunători şi boli specifice.

Capitolul următor prezintă dinamica suprafeţelor cultivate cu rapiţă de toamnă în judeţul Sibiu, dar şi în Avrig. Ultimul capitol evidenţiază aportul meu la studiul rapiţei, adică :cercetările proprii efectuate în perioada 2006-2007 în culturile din oraşul Avrig care includ observaţii fenologice, măsurători biometrice, măsurători fitoclimatice, analiza recoltei şi determinări de boli şi dăunători .

Rapiţa era considerată până nu demult o „buruiană cultivată“ de către fermieri, deoarece aceştia erau obişnuiţi cu un nivel de producţie mic, însă în noul context european ea este considerată una dintre cele mai importante surse de energie alternativă, datorită producerii de carburant biodiesel .

Ca urmare se pune problema extinderii suprafeţelor cultivate, dar în acelaşi timp şi realizarea unor niveluri de producţie cât mai apropiate de potenţialul biologic al soiurilor cultivate.

Rapiţa are un rol important în economia agrară datorită multiplelor utilizări: ulei(biodiesel, ulei hidraulic, ulei alimentar), şrot de rapiţă(furaj pentru vite şi porcine), miere (plantă meliferă).

Doresc să aduc mulţumiri celor care m-au sprijinit în elaborarea prezentei lucrări , coordonatorilor ştiinţifici , d-lui lector ing. Mihai Buiuc pentru bibliografie şi pentru îndrumările primite în etapa de teren, d-lui ing. Viorel Bontaş de la Directia Agricolă Sibiu pentru datele privind suprafeţele cultivate şi nu în ultimul rând d-lui dir.Lucaciu de la S.A Agromec Avrig pentru că a permis efectuarea observaţiilor, măsurătorilor şi determinărilor pe parcela Bulboci din cadrul asociaţiei sale.

CAPITOLUL 1.CARACTERIZAREA FIZICO –GEOGRAFICĂ A ZONEI STUDIATE

1.1.CARACTERIZARE FIZICO-GEOGRAFICĂ A JUDEŢULUI SIBIU

Aşezare geografică şi limite

Judeţul Sibiu, locul de desfăşurare a cercetărilor este situat relativ în centrul ţării, având o suprafaţă de 5422km², reprezentând 23% din suprafaţa României. Teritoriul judeţului se întinde pe versantul nordic al Carpaţilor Meridionali şi în Depresiunea Transilvaniei, respectiv în bazinul hidrografic al Cibinului şi în unele sectoare din bazinele hidrografice ale Mureşului şi Oltului.

Privit prin prisma limitelor geografice, putem arăta că acest teritoriu este delimitat de latitudinile 45°25'(limita sudică) şi 46°17'(limita nordică) şi de longitudinile 23°35'(limita vestică)şi 24°57'(limita estică).

Este învecinat cu judeţele Vâlcea şi Argeş la sud, Braşov la est, Mureş la nord şi Alba la vest.

Fig.1.1.1Harta fizico- geografică a judeţului Sibiu

Caracterizare geologică şi geomorfologică

Depresiunea Sibiului este o depresiune tipică de contact formată prin eroziune diferenţială, pe un fundament cristalin mezozoic peste care s-au depus formaţiuni mai noi, de vârstă miocenă, pliocenă şi cuaternară. Izolat, apar la zi formaţiuni mai noi, de vârstă mezozoică (cretacicul superior), astfel pe Valea Cisnădioarei apar gresii calcaroase dure de culoare cenuşiu-maronie cu intercalaţiuni de marne cenuşii. De asemenea, Senonianului îi sunt atribuite conglomeratele şi breciile ce apar în zona Cisnădioara pe Valea Aurie (Dobros, 1994).

Cel mai bine reprezentată în cadrul depresiunii este seria miocen superioară şi anume tortonianul, într-o gamă variată de faciesuri: brecii, conglomerate cu marne tufacee, care constituie orizontul bazal, deasupra cărora urmează structurile marnoase, argiloase, nisipoase şi lagunare ale tortonianului care constituie şi orizontul terminal. Orizontul bazal este identificat pe traiectul Cisnădioara, Valea Sebeşului, Sadu, Tălmaciu, iar faciesul lagunar la Ocna Sibiului (Dobros, 1994).