Comparație privind dezvoltarea piețelor financiare în SUA și în Uniunea Europeană

Capitolul 1 Dezvoltarea pieţei bancare din SUA comparativ cu piaţa bancară din UE

Sistemul financiar este alcătuit din piețe cu trăsături definitorii, cu caracteristici și cu specificități distincte. Acestea sunt diferențiate prin intermediul instrumentelor financiare utilizate, a tehnicilor de tranzacționare, prin natura, evaluarea și managementul riscurilor (Corduneanu C., Miloș L.R. și Boțoc C., 2013, p.15). Ținând cont de modul de organizare și gradul de specializare al activităților bancare, putem face distincția între două sisteme bancare:

1.Modelul American ce este bazat pe principiul unei specializări stricte a instituţiilor bancare;

2.Modelul sistemelor bancare ale Europei continentale, ce presupune existența unui grad mai redus de specializare, funcționând mai mult după modelul băncii universale (Dedu V., 2014, p.146).

Principiile băncii universale s-au aplicat în America până în momentul în care au fost realizate reforme bancare ca urmare a crizei din 1930. Prin Glass-Stegall Act s-a introdus în 1933 un nou cadru legislativ, ce presupunea o separare a activităților băncilor, astfel băncile comerciale separându-se față de băncile de afaceri. Realizarea specializării bancare a determinat fragmentarea sistemului bancar din SUA, deoarece acesta era caracterizat printr-un număr semnificativ de instituții de credit. De asemenea, sistemul bancar din SUA este caracterizat și prin descentralizare, ca urmare a structurii federale a statului (Simone C., 1993, p.46).

Legea bancară din anul 1933, a determinat pe lângă apariția unei specializări profunde și apariția unor categorii specifice de instituții bancare: „near banks” sau „aproape-bănci”, acestea din urmă determinând intensificarea concurenței din cauză că nu erau supuse reglementărilor bancare (Căpraru B., 2010, p.196).

În SUA, FED - Sistemul Federal de Rezerve se ocupă de reglementarea și supravegherea pieței bancare, acesta fiind înființat în anul 1913, ca urmare a unor crize bancare importante.

În Europa este predominant modelul băncii universale, ceea ce presupune faptul că o instituție poate realiza o gamă mai mare de produse și servicii financiare, precum acordarea de credite, colectarea de depozite, gestionarea mijloacelor de plată, realizarea de plasamente în titluri şi participaţii la capitalul întreprinderilor (Dardac N., Barbu T., 2005). Acest model s-a evidențiat în a doua parte a secolului XIX, răspândindu-se cu ușurință în Germania și Franța.

În cadrul Uniunii Europene nu s-a realizat o piața bancară unică, aceasta reprezentând

un ideal. În interiorul Uniunii s-a realizat o interconectare tot mai strânsă a sistemelor bancare

ale statelor membre, însă încă există diferențe între sistemele bancare naționale.

Sistemul European al Băncilor Centrale (SEBC) a funcționat din momentul în care Institutul Monetar European și-a încetat activitatea. Acesta este format din Banca Centrală Europeană - BCE și din cele 28 bănci centrale naționale – BCN ale tuturor statelor membre ale Uniunii Europene (Căpraru B., 2010, p.200).

În prezent, Autoritatea Bancară Europeană este cea care se ocupă de asigurarea integrării și stabilității în cadrul sectorului bancar european, precum și de oferirea unor servicii de supraveghere îmbunătățită.

Atât în cadrul sistemului bancar european, cât și în cadrul sistemului bancar american întâlnim pe piața bancară același timp de instituții precum băncile comerciale, băncile de economii, cooperativele de credit.

Din figura numărul 1 observăm evoluția venitului net pentru băncile din SUA și Uniunea Europeană în perioada 2006 - T1 2014. Așadar este evidențiat faptul că dacă în 2007 venitul net era mai semnificativ în cazul băncilor din Uniunea Europeană, din 2010 până în primul trimestru din 2014, observâm un venit net mai semnificativ în cadrul băncilor americane.