Extras din proiect
Organizarea bursei de valori pe plan mondial
Bursa poate fi organizata ca institutie de stat sau ca institutie privata. Diferitele modele de bursa arata interventia mai mare sau mai moderata a statului. Cele mai multe, însa, au adoptat principiul autoreg1ementarii având dreptul de a-si stabili singure Statutul si Regulamentul de functionare.
Statutul bursei este actul de constituire în care se înscriu prevederile de baza, cum ar fi: drepturile si obligatule membrilor, orga¬nele de conducere ale bursei cadrele de conducere executiva personalul, principii generale privind functionarea bursei, modul de organizare economica privind veniturile, cheltuielile, gestiunea si controlul activitatii economice, precum si modul de solutionare ale eventualelor litigii ce pot apare între participantii pe piata.
Regulamentul este actul normativ prin care se stabilesc reguli pentru desfasurarea activitatii bursei, reguli privind cotarea titlurilor si mecanismul tranzactiilor, reguli privind activitatea agentilor de bursa.
Membrii bursei în unele tari pot fi membri ai bursei, admisi la tranzactiile acesteia, orice persoana fizica sau juridica, autorizata în acest scop. În alte tari accesul nu este permis persoanelor fizice si bancilor (Cu exceptia bancilor universale, acolo unde acestea exista), fiind limitat numai la societatile financiare sau de bursa.
O societate pentru a primi calitatea de membru al bursei trebuie sa îndeplineasca unele conditii prealabile:
- sa dispuna de un capital minim fixat de regulament si sa prezinte garantii de credibilitate;
- sa respecte obligatiile stabilite prin lege si regulamentul bursei;
- sa aiba în sfera activitatii sale operatiuni cu titluri financiare;
- sa fi obtinut în prealabil autorizatia de activitate cu titluri financiare de la Comisia de Titluri sau alta autoritate abilitata în acest scop.
Intrarea unei societati ca membru al bursei aduce o serie de avantaje acesteia, cum ar fi:
- dreptul de a fi reprezentata în incinta bursei si de a participa la tranzactii;
- dreptul. de a participa la administrarea bursei, de a alege sau a fi aleasa în organele de conducere a bursei.
Totodata societatea financiara devenita membru al bursei se bucura de o credibilitate certificata de bursa pe piata bursiera, are posibilitatea de a accede la resurse financiare importante si de a obtine un venit reprezentat de comisioanele realizate în bursa.
Organele de conducere a bursei
Conducerea bursei are patru feluri de organe: de decizie, de executie, de consultanta si de control.
Organul de decizie este adunarea generala a membrilor care se convoaca în sedinte periodice ordinare sau în sedinte extraor¬dinare. Exista si un organ permanent care da directive de baza între sedinte denumit Consiliul directorilor, Consiliul bursei sau Comitetul bursei.
Organele de executie sunt formate din presedinti (eventual si vicepresedinti), director general, directori, sefi de departamente etc.
Organele consultative sunt departamentele specializate denu¬mite comitete. care au menirea de a sprijini organe1e de conducere în luarea deciziilor.
Organele de control sunt formate din cenzori si revizori contabili si lucreaza în legatura cu comitetul de supraveghere si comitetul de etica bursiera.
Organizarea Bursei de Valori Bucuresti
Bursa de valori este o institutie cu personalitate juridica ce are ca principal scop tranzactionarea valorilor mobiliare în mod continuu transparent si echi¬tabil. prin sisteme. mecanisme si proceduri adecvate.
Bursa de valori din România este înfiintata pe baza Deciziei nr. 20/21.04.1995 a Comisiei Nationale a Valorilor Mobiliare (CNVM).
Constituindu-se în 1992 ca directie generala în cadrul Bancii Nationale. Centrul de implementare a pietelor de capital si burselor de valori din România a pus bazele crearii Bursei de Valori din Bucuresti.
Preview document
Conținut arhivă zip
- Organizarea Bursei de Valori pe Plan Mondial.doc