Inteligența artificială - pot calculatoarele să învețe

In 1943, Thomas Watson, presedintele IBM, spunea: "Cred ca exista o cerere de maxim cinci calculatoare la nivel mondial". Astazi exista peste 650 de milioane de computere personale in lume si se prognozeaza ca in 10 ani, numarul utilizatorilor de PC va atinge un miliard.

Totusi lumea nu va fi invadata de cutii metalice, tastaturi si mouse-uri. In loc sa devina mai vizibile, calculatoarele vor incepe sa dispara, integrandu-se in mediul de viata, fie ca este birou, masina sau casa.

In loc sa avem calculatoarele in servieta sau pe birou, acestea vor exista in structura cladirilor in care traim si lucram.

Ne vor urmari si ne vor asculta, gata sa ne serveasca in orice moment am avea nevoie. Aceasta este imaginea designului de calculatoare integrate sau de "spatii inteligente", si, desi suna a StarTreck, nu se afla foarte departe de realitatea imediata. Nu peste mult timp toti vom putea interactiona cu mediul in care traim la fel cum am face-o cu o alta persoana.

Multa lume a încercat sa raspunda la întrebarea: ce este inteligenta artificiala? Dificultatile gasirii unei definitii pentru acest termen sunt (in principal) doua: întîi, ca nu se prea stie ce este însasi inteligenta naturala; apoi, ca cei ce încearca sa formuleze o definitie sunt complexati de realizarile - departe de a justifica un nume asa pompos - ale acestui domeniu al stiintei calculatoarelor. Asa ca ei se vad siliti sa defineasca mai degraba ce ar trebui sa fie inteligenta artificiala, decît ceea ce ea este efectiv in prezent.

Un mic istoric al acestei discipline s-ar putea sa lumineze mai bine asupra naturii si telurilor ei, decît încercarea (mai mult sau mai putin schioapa) de a o defini precis.

Voi vorbi pe scurt despre cîteva din sistemele celebre, dar nici pe departe singurele, construite înlauntrul inteligentei artificiale.

Testul Turing

E clar ca, daca n-ar fi existat calculatoarele, atunci nu s-ar fi povestit astazi despre inteligenta artificiala. Sau s-ar fi povestit in romane SF. Deci, originea inteligentei artificiale ca ramura a informaticii se ascunde cam prin anii constructiei primelor calculatoare electronice, adica în momentul în care omul si-a pus problema: cît de puternice pot fi aceste unelte noi, capabile sa efectueze calcule complicate? Pot fi ele facute sa gîndeasca?

Pornind de la întrebarea aceasta (cum spunea cineva, important e sa stii ce întrebare sa pui), si încercînd sa o reformuleze în termeni oarecum obiectivi, direct constatabili, matematicianul englez Alan Turing a imaginat testul care îi poarta numele si care, odata satisfacut de o masina, ar dovedi ``inteligenta'' ei.

Turing a pornit de la o idee foarte naturala - daca nu stim sa definim în termeni precisi inteligenta, însa spunem despre om ca este inteligent, atunci am putea sa spunem si despre o alta creatura acelasi lucru în cazul în care s-ar comporta la fel ca o fiinta umana. Ramîne de vazut care aspecte ale comportamentului omenesc sunt într-adevar relevante pentru inteligenta. De exemplu, hranirea sau reproducerea s-ar putea sa nu fie.

Testul Turing porneste de la un joc, creat tot de Turing - ``jocul imitatiei'' - cu trei jucatori: o masina (A), un om (B) si un al doilea om (C). A si B nu se gasesc în aceeasi camera cu C. C nu stie care dintre ceilalti doi jucatori este masina si nu poate sa îi vada sau sa le vorbeasca direct. Comunicarea se poate face în scris sau printr-un terminal. Scopul lui C este sa deosebeasca masina de om, pe baza raspunsurilor la orice fel de întrebari. Daca C nu reuseste, atunci masina poate fi considerata inteligenta.

În 1950, cînd aparea articolul despre acest test, autorul prezicea ca, în cinzeci de ani (deci, aproximativ in anul 2000), va fi posibil sa existe un calculator capabil sa joace jocul imitatiei atît de bine încît sansa lui C de a identifica corect omul sa fie mai mica de 70% dup'a cinci minute de joc. Informaticienii de astazi sunt mult mai putin optimisti. De fapt, exista chiar doua tabere - unii care cred în posibilitatea de a satisface (cîndva) testul lui Turing, si altii care sunt convinsi de contrariu.