Sisteme Informatice în Administrația Publică

Ultimele decenii s-au caracterizat printr-o explozie informaţională fără precedent în istoria omenirii, fapt ce a dus la creşterea importanţei resurselor de comunicaţie. Schimbul de informaţii reprezintă motivaţia existenţei reţelelor de calculatoare interconectate, în cadrul cărora se detaşează mediul de reţele extrem de complex constituit de Internet.

Noţiunea internet reprezintă o colecţie de reţele separate fizic, interconectate pentru a forma o singură reţea logică. Internetul este reţeaua mondială ce interconectează reţelele din diferitele părţi ale planetei într-o singură reţea logică. Internetul formează un mediu informaţional şi de calcul, oferind un volum imens de servicii şi resurse: biblioteci şi baze de date, fiind în acelaşi timp şi o imensă comunitate de persoane din toate domeniile vieţii economico-sociale, situate în diverse puncte geografice, care pot oricând să partajeze informaţii. Mediul Internet este eterogen, nu este proprietatea unui guvern, a unei companii sau universităţi, nu este o singură reţea ci un grup de reţele aranjate din punct de vedere logic într-o ierarhie, nu constituie o componentă software/ hardware de sine stătătoare şi este utilizat zilnic de oameni de toate specializările şi interesele imaginabile.

Internetul permite interconectarea calculatoarelor indiferent de platformă. Acest lucru a devenit posibil prin faptul că s-au stabilit o serie de reguli privind comunicaţia între calculatoare. Aceste reguli sunt denumite protocoale şi definesc modul de lucru al aplicaţiilor pentru a se face înţelese între ele. Dacă reţeaua la care suntem conectaţi este Internet atunci vom depinde de o colecţie de protocoale reunite sub denumirea TCP/IP. Suita TCP/IP este constituită dintr-o mulţime de protocoale, fiecare dintre ele asigurând transferul datelor în reţea într-un format diferit şi cu opţiuni diferite. În funcţie de necesităţile aplicaţiei, putem utiliza unul sau altul din protocoalele suitei TCP/IP pentru transmiterea informaţiilor pe Internet.

Câteva din beneficiile aduse de folosirea Internetului sunt: schimb rapid şi comod de informaţii prin utilizarea unor servicii specializate ca: poşta electronică; transferul de fişiere, de imagini, a secvenţelor audio şi video; vizualizarea unor fişiere cu informaţii de tip text, etc.; se pot primi informaţii şi se pot face actualizări regulate ale subiectelor de interes prin intermediul listelor de distribuţie prin e-mail (mailing lists) organizate pe subiecte de interes, fiecare membru al grupului primind automat informaţiile care apar în reţea; e permis accesul la mii de arhive informaţionale din întreaga lume, prin intermediul unor servere specializate în gestiunea şi rezolvarea cererilor de vizualizare şi expediere a componentelor arhivelor; se lărgesc posibilităţile de divertisment, etc.

Rezumat

În acest referat voi aborda tema: Internetul. Am ales această temă datorită utilizării pe scară largă a acestuia şi datorită importanţei deosebite pe care o are acesta în comunicarea dintre oameni şi facilitării informării prin accesul la distanţă şi la surse de informaţii.

Voi începe referatul prin a prezenta în capitolul întâi istoricul Internetului, modul în care acesta a apărut şi s-a răspândit în întreaga lume.

În cel de-al doilea capitol al referatului voi arăta modul în care este formată reţeaua Internet din punct de vedere arhitectural.

În cel de-al treilea capitol voi face referire la reţeaua Internet din punct de vedere funcţional.

Cel de-al patrulea capitol va prezenta modelul client / server, protocolul TCP (Transmission Control Protocol) care este folosit de obicei de aplicaţii care au nevoie de confirmare de primire a datelor şi protocolul IP (Internet Protocol) care este protocolul prin care datele sunt trimise de la un calculator la altul prin intermediul Internetului.

În capitolul cinci este prezentat World Wide Web-ul, prescurtat WWW sau simplu Web, acesta fiind un sistem de distribuţie locală sau globală a informaţiilor hipermedia.

Capitolul 1 – Istoricul Internetului

Precursoarele reţelei mondiale numită Internet sunt două reţele apărute în Statele Unite: ARPANET a Departamentului Apărării al SUA şi NSFNET a Fundaţiei Naţionale de ştiinţă.

La mijlocul anilor '60, în plin Război Rece, Departamentul Apărării al SUA a vrut să creeze o reţea care să poată fi folosită în cazul declanşării unui război nuclear. În acea perioadă reţelele telefonice tradiţionale cu comutare de circuite erau vulnerabile sub aspectul performanţei - pierderea unui linii sau a unui comutator ducea la reducerea considerabilă a comunicărilor din reţea. Proiectul a fost dezvoltat de Agenţia de Cercetare pentru Proiecte Avansate a Departamentului Apărării – ARPA. Agenţia, a apelat la mai multe universităţi şi firme pentru dezvoltarea acestui proiect. Proiectul iniţial prevedea ca subreţeaua să fie constituită din minicalculatoare conectate prin linii de transmisie, astfel încât fiecare calculator să fie legat de cel puţin alte două calculatoare, pentru a asigura siguranţa în funcţionarea reţelei. În cazul în care unele linii sau calculatoare se defectau, mesajele puteau fi dirijate automat pe căi alternative. Evoluţiile ulterioare au arătat că protocoalele ARPANET existente nu erau potrivite pentru a rula pe mai multe reţele. Astfel a apărut protocolul TCP/IP, care a fost proiectat special pentru comunicarea inter-retele, obiectiv esenţial în condiţiile în care tot mai multe reţele de mici dimensiuni erau legate la ARPANET. Pentru a încuraja adoptarea noilor protocoale, ARPA a încheiat contracte cu Universitatea California din Berkeley, pentru integrarea protocoalelor în Berkeley Unix. Cercetătorii de la Berkeley au dezvoltat o interfaţă de programare cu reţeaua şi au scris numeroase aplicaţii, utilitare şi programe de administrare care să simplifice interconectarea. Aceste produse soft au răspuns necesităţilor concrete ale multor universităţi care dispuneau de câteva minicalculatoare conectate într-un LAN. În anii '80, la ARPANET s-au conectat multe alte reţele. Pentru o accesare cât mai eficientă a calculatoarelor într-o inter-retea de dimensiuni tot mai mari s-a creat sistemul numelor de domenii (DNS - Domain Naming System), care gestiona calculatoarele în domenii şi punea în corespondenţă numele calculatoarelor cu adresele IP. DNS a fost ulterior preluat de Internet, ca un sistem de baze de date distribuit, generalizat, folosit pentru a memora informaţii referitoare la procedurile de atribuire a numelor. În 1983, ARPANET conţinea sute de calculatoare, era stabil şi se bucura de succes. În acest moment, ARPA a încredintat administrarea reţelei Agenţiei de Comunicaţii a Apărării (DCA - Defense Communications Agency), care a izolat partea militară a reţelei într-o reţea numită Milnet şi a prevăzut porţi stricte între aceasta şi subreţeaua de cercetare rămasă. Reteaua Milnet există şi astăzi. În 1990, ARPANET era deja surclasat de reţelele mai moderne cărora le dăduse naştere; a fost închis şi demontat dar contribuţia sa covârşitoare în crearea reţelei globale Internet rămâne actuală.

La sfârşitul anilor '70, ARPANET avea un impact enorm asupra cercetării universitare din SUA deoarece permitea cercetătorilor să partajeze date şi să colaboreze la diverse proiecte de cercetare. Cu toate acestea, nu toate universităţile aveau contracte de cercetare cu Departamentul Apărării, contracte necesare pentru conectarea la ARPANET. În încercarea de a realiza un acces universal, Fundaţia Naţională de ştiintă din SUA (NSF - National Science Foundation) a organizat o reţea virtuală numită CSNET, care asigura suport pentru linii telefonice şi avea conexiuni cu ARPANET şi cu alte reţele. În 1984, NSF a iniţiat dezvoltarea unei reţele de mare viteză, succesoare a ARPANET-ului, care să fie deschisă tuturor grupurilor de cercetare din universităţi. Astfel, s-a constituit prima reţea de arie largă bazată pe TCP/IP, care conţinea o subreţea asemănătoare cu cea din ARPANET, formată din 6 supercalculatoare aflate în oraşe răspândite pe cuprinsul SUA. Ulterior, NSF a finanţat peste 20 de reţele regionale care s-au conectat la reţeaua principală, legând mii de universităţi, laboratoare de cercetare, biblioteci şi muzee. Reţeaua astfel formată a fost denumită NSFNET. Treptat, cererile tot mai numeroase de conectare la NSFNET au început să depăşească posibilităţile de finanţare guvernamentale şi, în plus, numeroase organizaţii comerciale interesate de conectare nu puteau realiza acest lucru din cauza statutului NSF. Primul pas spre comercializare a fost apariţia corporaţiei nonprofit ANS (Advanced Networks and Services), constituită de firmele MERIT, MCI si IBM. În 1990, ANS a preluat NSFNET şi a înlocuit legăturile de comunicare crescând viteza de la 1.5Mbps la 45Mbps, formând ANSNET.