Compuși cu activitate antimicrobiană din surse vegetale

„Un măr pe zi te ţine doctorul departe”

Descoperirea puterii de vindecare din plante este o idee veche. Oamenii de pe toate continentele au folosit comprese şi inhalaţii de sute, dacă nu de mii de plante indigene, care datează încă din preistorie. Există dovezi că oamenii din Neaderthals acum 60 000 de ani, în prezent Irak, foloseau plante precum nalba; aceste plante sunt încă utilizate pe scară largă în medicina tradiţională în întreaga lume. Din punct de vedere istoric, rezultatele terapeutice au fost amestecate; de multe ori tratamentul a dat rezultate. De asemenea, intoxicaţiile au avut o rată ridicată. În prezent, un sfert până la o jumătate din totalul produselor farmaceutice eliberate în Statele Unite cu cantităţi mari de plante, foarte puţine sunt destinate utilizării ca antimicrobiene. De la apariaţia antibioticelor în anii '50, utilizarea derivaţilor din plante ca antimicrobieni a fost practic inexistentă.

Microbiologii au două motive să fie interesaţi de extractele antimicrobiene din plante. În primul rând, este foarte probabil ca aceste fitochimicale să-şi găsească loc în arsenalul de medicamente antimicrobiene prescrise de medici; multe sunt deja testate la om. S-a constatat că în medie, două sau trei antibiotice derivate din microorganisme sunt lansate în fiecare an. După scăderea acestuit ritm, în ultimele decenii, ritmul a cescut din nou, iar oamenii de ştiinţă îşi dau seama că durata de viaţă efectivă a oricărui antibiotic este limitată. Sunt de aşteptat cheltuieli la nivel mondial pentru găsirea de noi agenţi antiinfecţioşi (inclusiv vaccinuri), fiind aşteptată o creştere cu 60% faţă de cele din 1993. Noi surse, în special surse de plante, sunt de asemenea investigate. În al doilea rând, publicul devine din ce în ce mai conştient de probleme precum prescripţia prea mare şi abuzul de antibiotice tradiţionale. În plus, mulţi oameni sunt interesaţi de mai multă autonomie în îngrijirea lor medicală. O multitudine de compuşi din plante (de multe ori cu o puritate nesigură) sunt disponibile fără control de la furnizorii pe bază de plante şi la magazinele naturiste. Utilizarea extractelor din plante, precum şi alte forme alternative de tratamente medicamentoase, se bucură de o mare popularitate de la sfârşitul anilor '90. Mai devreme în acest deceniu, aproximativ o treime din persoanele chestionate în Statele Unite au folosit cel puţin o terapie „neconvenţională” în anul precedent. În 1996, vânzările de medicamente din plante au crescut cu 37% faţă de 1995. Se speculează că publicul american poate recurge la abuzul prescripţiilor de medicamente, uneori toxice, la fel ca şi predecesorii săi din secolul al XIX-lea.

Scurt istoric

Se estimează că sunt 250 000 până la 500 000 de specii de plante pe Pământ. Un procent relativ mic (de 1 până la 10%) dintre acestea sunt folosite ca hrană de către oameni şi animale. Este posibil ca mai multe să fie folosite în scopuri medicale (146). Hippocrate a menţionat 300 până la 400 de plante medicinale. În primul secol după Hristos, Diocoride a scris „De Materia Medica”, un catalog de plante medicinale care a devenit esenţial pentru farmacopeea modernă. Biblia oferă descrieri pentru aproximativ 30 de plante medicinale. Într-adevăr, tămâia şi smirna s-au bucurat de statutul lor datorită proprietăţilor medicale. S-a constatat că au proprietăţi antiseptice şi au fost folosite ca apă de gură. Căderea vechilor civilizaţii a condus la o scădere în ceea ce priveşte progresul înţelegerii plantelor medicinale, deoarece au fost distruse sau pierdute o mare parte din documentaţia de produse farceutice din plante. În timpul Evului Mediu, lumea arabă a continuat să caute vechile lor lucrări şi să cerceteze pe baza acestora. Desigur, culturile asiatice au fost de asemenea ocupate cu propria farmacopee. În Occident, anii Renaşterii au avut parte de o revigorare a medicinii antice, care a fost construită în mare parte pe plante medicinale.

Istoria Americii de Nord în ceea ce priveşte plantele medicinale, urmează două direcţii – utilizarea de culturi indigene (ameridienii), datând din preistirie şi o mişcare „alternativă” în rândul americanilor de origine europeană, începând din secolul al XIX-lea. Folosirea plantelor medicinale de către americanii nativi, a fost revizuită pe larg într-o serie de articole de către Moerman. Acesta a raportat că în timp au fost utilizate 1 625 de specii de polante de către grupuri variate de americani nativi ca alimente şi 2 564 ca medicamente. Potrivit calculelor sale, rămân aproximativ 18 000 de specii e plante care nuau fost folosite nici ca alimente, nici ca medicamente.

Dintre europenii care trăiesc în lumea nouă, utilizarea plantelor a condus la o reacţie împotriva invaziei practicilor medicale. Oliver Wendell Holmes a remarcat faptul că tratamentele medicale din anii 1800 ar putea fi periculoase şi ineficiente. Exmplele includ utilizarea de băi cu mercur pentru tratarea sifilisului în Londra şi folosirea de halucinogene periculoase ca „leac” pentru tuberculoză. În 1861 Holmes a scris: „Dacă toată materia medicală aşa cum este utilizată acum, ar putea fi scufundată pe fundul mării, ar fi mai bine pentru omenire şi tot mairău pentru peşti”. În 1887, practicanţii alternativi au elaborat propriile cataloage, în special Farmacopeea Homeopatică din Statele Unite.

Medicina convenţionlă este tot mai receptivă la utilizarea antimicrobienelor şi a altor medicamente derivate din plante, ca antibiotice tradiţionale (produse de microorganisme sau produsele lor de sinteză) devin ineficiente şi în special bolile virale rămân nerezolvate pentru acest tip de medicament. Un alt conducător pentru interesul reînoit al antimicrobienelor în ultimii 20 de ani a condus la dispariţia rapidă a unor specii de plante. Există un sentiment printre chimişti şi microbiologi că multitudinea de structuri fitochimice potenţial utile, care ar putea fi sintetizate chimic, sunt în pericol de a fi pierdute iremediabil. Există o disciplină specifică cunoscută ca etnobotanică (sau etnofarmacologie) al cărei obiectiv este de a utiliza o gamă impresionantă de cunoştinţe adunate de către popoarele indigene despre plantele şi produsele animalelor pe care le-au folosit pentru a-şi menţine starea de sănătate. În sfârşit, ascensiunea virusului uman imunodefensiv (HIV) a stimulat investigarea intensivă în derivatele plantelor care pot fi eficiente, în special pentru utilizarea în ţările subdezvoltate cu acces redus la medicamentele scumpe din Vest.