Monitorizarea Calității Mediului într-o Zonă Adiacentă unei Fabricii de Ciment

1. Noţiuni introductive

Mediul înconjurător, adică ceea ce se află în jurul nostru, într-un perimetru definit, poate fi diferit în funcţie de situaţia la care ne raportăm; distingem astfel mai multe tipuri de mediu înconjurător şi o serie de termeni legaţi de noţiunea de mediu înconjurător, nu neapărat în sensul acestei lucrări.

Mediul înconjurător natural – ansamblul sistemelor vii şi al celor nevii (forme de relief, aer, ape, sol, subsol ) care există în mod natural pe Pământ.

Mediul construit – construcţii şi clădiri care asigură cadrul desfăşurării activităţilor (infrastructură), mergând de la individual (locuinţă) la social, general (cartiere, oraş, zone induatriale).

Calitatea mediului înconjurător – este un set de caracteristici şi proprietăţi ale mediului înconjurător (natural sau construit) care influenţează starea de sănătate a omului sau al altor vieţuitoare într-un anumit areal, aceste caracteristici pot fi modificate ca urmare a activităţilor umane.

1.1. Calitatea mediului înconjurător, definire, componente de mediu, factori şi indicatori

Conform definiţiei EEA (European Environmental Agency), calitatea mediului înconjurător este un set de proprietăţi şi caracteristici ale mediului, locale sau generale, care au influenţă asupra oamenilor sau a altor organisme. Este un termen general care poate să se refere la diferite caracteristici legate de mediul înconjurător dar şi la mediul construit.

Astfel de caracteristici pot fi:

- calitatea (putitatea) aerului sau a apei;

- nivelul de poluare al aerului, apei sau solului, cu diferite substanţe sau materiale;

- nivelul de poluare fonică ori electromagnetică;

- gradul de acces la spaţiile deschise;

- efectul vizual al cladirilor;

- efecte potenţiale pe care aceste catacteristici, influenţate de activităţile umane, le pot avea asupra stării de sănătate fizică sau mentală a populaţiei.

Componentele mediului înconjurător sunt:

- componenta abiotică, formată din lucrurile nevii existente în mediu (roci, ape, aer );

- componenta biotică, formată din ansamblul fiinţelor vii.

La nivelul global, componenta abiotică este formată din 3 mari părţi: atmosfera, hidrosfera şi litosfera. Componenta biotică alcătuieşte biosfera, fiind alcătuit din regnul vegetal şi cel animal; o componentă discretă a biosferei o reprezintă microorganismele de diferite tipuri.

La nivel local sau regional, componentele sus – menţionate ale mediului abiotic sunt reprezentate de: aer, apele de suprafaţă şi cele subterane, sol. Componentele mediului biotic alcătuiesc flora şi fauna specifice zonei.

Calitatea mediului ambiant se defineşte în raport cu fiecare dintre componentele menţionate, folosind indicatori sfecifici. Alegerea indicatorilor se face în funcţie de natura elementelor şi activităţilor care determină schimbarea calităţii mediului şi care reprezintă de regulă un risc pentru sănătatea umană sau a altor vieţuitoare de pe teritoriul respectiv. Astfel, pentru zonele în care problema principală este poluarea aerului ca efect al activităţilor industriale, se folosesc ca indicatori: conţinutul de particule din aer, conţinutul de metale grele, conţinutul de oxizi de azot, conţinutul de SO2 şi aceştia se monitorizează în ape şi în sol după caz. Într-o zonă aflată în vecinătatea unei exploatări miniere, monitorizarea conţinutului de pulberi, a metalelor grele dar şi a radioactivităţii în zona de exploatare şi în jurul acesteia sunt cele mai importante.

1.2. Degradarea mediului ambiant

1.2.1 Aspecte generale

Degradarea mediului ambiant este un proces de scădere a calităţii mediului prin epuizarea sau denaturarea resurselor şi eliminarea de substanţe şi materiale toxice şi dăunătoare. Degradarea se manifestă prin alterarea calităţii aerului, apei şi solului, distrugerea ecosistemelor sau extincţia florei şi faunei sălbatice dintr-un anumit teritoriu sau regiune. În majoritatea cazurilor, degradarea mediului este rezultatul unor activităţi umane, dar poate fi produsă şi de fenomene naturale (cataclisme, erupţii vulcanice, modificări cimatice). Între anumite limite, degradarea mediului ambiant poate fi privită ca un fenomen reversibil, datorită formidabilei puteri de regenerare a naturii, după încetarea cauzei care a produs degradarea. Totuşi, viteza de refacere este, în majoritatea cazurilor, foarte mică.

Degradarea mediului ambiant este una dintre 10 amenintări la adresa comunităţii mondiale indentificate de către comisia specializată a ONU (High Level Threat Panel).

Cel mai mare interes legat de degradarea mediului ca efect alactivităţilor umane (conjugat uneori cu cauze neturale) este legat de următoarele aspecte:

- dispariţia pădurilor umede;

- poluarea aerului (smog, dispariţia stratului de ozon);

- distrugerea mediului marin.

Degradarea mediului ambiant ca efect al activităţii umane, este determinată de mai mulţi factori, cei mai importanţi fiind: urbanizarea, creşterea demografică, dezvoltarea economică, agricultura intensivă, creşterea consumului de energie, dezvoltarea transporturilor. Toţi aceşti factori sunt legaţi în diferite moduri de ceea ce se consideră o creştere a calităţii vieţii.