Prevenirea și Controlul Integrat al Poluării în Industria Fontei și Oțelului

1 . Prezentarea generală a industriei fontei şi oţelului

1.1 Introducere

Fonta şi oţelul sunt produse importante foarte mult răspândite. Producţia de oţel brut în Uniunea Europeană a fost de 155.3 milioane tone în 1999, echivalentul a aproximativ 20% din producţia lumii.

În UE aproximativ două treimi din oţelul brut este produs prin furnale pe 40 de amplasamente iar o treime este produsă în 246 de cuptoare cu arc electric.

În 1995, aprox. 330,000 oameni au fost angajaţi în industria de fontă şi oţel, un număr mare lucrând în industriile dependente, precum construcţiile, producţia autovehiculelor, industria mecanică, etc. Industria de fontă şi oţel reprezintă o industrie ce utilizează foarte mult material şi consumă foarte multă energie. Mai mult din jumătate din cantitatea introdusă în proces iese sub formă de gaze reziduale şi deşeuri solide/produse secundare. Cele mai relevante emisii sunt acelea în aer. Cele din instalaţiile de sinterizare domină emisiile totale pentru cei mai mulţi poluanţi. De asemenea s-au făcut eforturi deosebite pentru reducerea emisiilor, contribuţia sectorului la emisiile totale în atmosferă în UE fiind considerabilă pentru un anumit număr de poluanţi, in special pentru câteva metale grele şi PCDD/F. Rata reutilizării şi reciclării deşeurilor solide/produselor secundare a crescut dramatic în trecut, însa cantităţi considerabile sunt în continuare depozitate permanent pe halde.

1.2 Dimensiune şi distribuţie geografică

Un sector siderurgic puternic și competitiv este important pentru baza industrială a

Europei. UE este al doilea mare producător de oțel din lume, cu o producție de peste 177 de

milioane de tone de oțel pe an, reprezentând 11 % din producția globală. De asemenea,

siderurgia face parte dintr-o serie de lanțuri de valori industriale și este strâns legată de multe

sectoare industriale din aval, precum industria auto, construcțiile, industria electronică,

industria mecanică și ingineria electrică. Aceasta are o importantă dimensiune

transfrontalieră: există 500 de locuri de producție în 23 de state membre, ceea ce face din

industria siderurgică o industrie cu adevărat europeană.

Sectorul siderurgic european se află astăzi într-o situație foarte dificilă. Criza economică

actuală a condus la o scădere semnificativă a activității de producție și a cererii de oțel

asociate, care rămâne cu 27 % sub nivelurile de dinaintea crizei. Ca urmare, mai multe unități

de producție s-au închis sau și-au redus producția, cu pierderile corespunzătoare de locuri de

muncă, în ultimii ani pierzându-se până la 40 000 de locuri de muncă. În consecință,

presiunea restructurării și a reducerii capacității de producție va rămâne una dintre

principalele provocări pentru această industrie în viitorul apropiat.

În mod semnificativ, supracapacitatea nu este doar o problemă europeană. Capacitatea de

producție de oțel este preconizată să crească în continuare în următorii doi ani, OCDE

estimând că, la nivel global, aceasta va crește cu 118 milioane de tone, ajungând la un nivel

de 2 171 milioane de tone până în anul 2014. Industria siderurgică europeană se confruntă cu

efectele simultane ale cererii reduse și ale supracapacității pe o piață a oțelului

globalizată, precum și cu prețurile ridicate ale energiei; industria siderurgică trebuie să

investească pentru a se adapta la economia ecologică și pentru a fabrica produse inovatoare.

Comisia consideră că este esențial ca Europa să rămână o regiune producătoare de oțel

importantă, din motive economice, sociale și de mediu, precum și pentru securitatea

aprovizionării. În urma adoptării Comunicării Comisiei privind politica industrială din anul

20123, în încercarea de a inversa tendința descrescătoare a rolului industriei în Europa și de a

crește de la nivelul actual de 15,2 % din PIB la un nivel de 20 % până în 2020, Consiliul

European din martie 2013 a decis să urmărească activitatea Comisiei privind sectoare

industriale specifice. Prezenta comunicare reprezintă reacția Comisiei la criza din sectorul

siderurgic și stabilește măsuri specifice prin care să se asigure că mediul în care funcționează

este propice unei industrii siderurgice competitive și durabile, astfel încât aceasta să poată

soluționa problemele structurale cu care se confruntă, să poată concura la nivel global și să

poată dezvolta următoarea generație de produse din oțel vitale pentru alte industrii-cheie din

Europa.