Cuprins
- 1. Aspecte generale despre silice 2
- 1.1 Introducere 2
- 1.2.Proprietăţi 3
- 1.3. Mod de răspândire 4
- 1.4.Utilizări 8
- 2.Silicea-Suport 9
- 2.1 Obţinere 9
- 2.1.1 Obţinerea silicei din coji de orez prin calcinare şi extractive cu solvent 10
- 2.1.2 Modificarea silicei 11
- 2.2. Utilizări 11
- 2.2.1 Folosirea catalizatorilor de fier pe suport de RHA în reacție Friedel-Crafts 11
- 2.2.2 Folosirea catalizatorilor de galiu, indiu, fier și aluminiu pe suport de RHA pentru alchilarea xilenului și benzenului 12
- 2.2.3. Folosirea catalizatoului bimetalic Cu-Ce pe suport de silice în oxidarea benzenului 13
- 3. Bibilgrafie 13
Extras din proiect
1. Aspecte generale despre silice
1.1 Introducere
Dioxidul de siliciu (silice) este cel mai abundent oxid din scoarța terestră, dar cu toate acestea, el este obţinut, în principal, prin intermediul sintezelor pentru utilizare în aplicațiile tehnologice.
Deși silicea are o formulă chimică simplă (SiO2), acesta poate exista într-o varietate de forme, fiecare cu propriile caracteristici structurale, precum și proprietățile chimice și fizice. În general, structura de SiO2 se bazează pe un tetraedru SiO4, în care fiecare atom de siliciu este legat la patru atomi de oxigen și fiecare atom de oxigen este legat de doi atomi de siliciu. Pe suprafaţa silicei există două tipuri de grupe funcționale: grupe silanol (SiOH) și grupe siloxanice (SiOSi). Grupele silanol sunt considerate centrii active, în timp ce siturile siloxanice sunt considerate nereactive . Silicea amorfă poroasă conține trei tipuri de grupe silanolice pe suprafața sa: izolate, geminale și vicinale.
Fig 1. Structura silicei
1.2.Proprietăţi
Masa molară 60,1 g/mol
Starea de agregare solidă
Densitate 1,9 - 4,29 g/cm³, frecvent 2,2 (amorf) până la 2,65 (cristalin) g/cm³
Refracția 1,47 ± 0,015 (la un strat amorf subțire)
Duritate 4 - 10 MV/cm
(depinde de modul de producere. ex la o oxidație umedă 4 - 6 MV/cm valoare mai ridicată la oxidare uscată.)
Punct de topire 1723 °C
Punct de fierbere 2230 °C
Presiune vapori - Pa (x °C)
Silicea este o anhidridă. Reactivitatea mică a dioxidului de siliciu se datorează structurii sale macromoleculare.
Dioxidul de siliciu reacţionează cu fluorul, formând tetraclorura de siliciu:
SiO2 + 2 F = SiF4 + O2
Carbonul îl reduce la temperature cuptorului electric ( peste 1600OC):
SiO2 + 2 C = Si + 2 CO
Metalele reduce silicea cu formarea de siliciu metallic:
SiO2 + 2 Fe = Si + 2 FeO
Hidrura de aluminiu şi litiu reduce silicea la siliciu. În funcţie de cantitate, hidrura de calciu redude silicea la siliciu şi CaSi2, CaŞi4, Ca2Şi.
Cu oxizii metalelor, silicea formează metasilicati şi ortosilicati:
2 MgO + SiO2 = Mg2SiO4 (t= 900O C)
Mg2SiO4 + SiO2 = 2 MgSiO2 (t= 120OC)
Cu oxizi acizi formează formează ioni complecşi ca silicowolframati, silicoaluminati, etc. Mult studiate au fost reacţiile hidrotermale dintre silice şi oxidul de calciu sau oxidul de aluminiu. Se formează silicate hidrataţi. Acidul fluorhidric, fluoroboric şi fluorosilicic dizolvă silicea în funcţie de tipurile de silice şi de granulaţie.
Bibliografie
1.Farook Adam, Jimmy Nelson Appaturi, Anwar Iqbal, The utilization of rice husk silica as a catalyst: Review and recent progress, Catalysis Today, vol. 190, 2012, pag. 2– 14
2.Farook Adam, Radhika Thankappan, Oxidation of benzene over bimetallic Cu–Ce incorporated rice husk silica catalysts, Chemical Engineering Journal, vol. 160, 2010, pag. 249–258
3.Negoiu Dumitru, Tratat de Chimie Anorganică, vol I, Editura Tehnica, Bucureşti, 1972
4.Segal E.I., Idițoiu C., Doca N., Fătu D., Cataliză și catalizatori, Vol II, Editura Facla, Timișoara, 1989.
Preview document
Conținut arhivă zip
- Silice.doc