Sulfamidele

Capitolul 1. Introducere

1.1. Prezentarea generala a materialului

Sulfamidele au fost primii agenti chimioterapici folositi systematic in profilaxia si tratamentul afectiunilor bacteriene la om. Importanta considerabila a descoperirii lor pentru mediana curative si profilactica si raspandirea lor pe scara larga s-au reflectat curand in scaderea rapida a morbiditatii si mortalitatii prin bolile infectioase susceptibile de a fi tratate cu sulfamide. In cursul decadei premergatoare aparitiei penicilinei, sulfamidele au constituit pivotal chimioterapiei antibacteriene si au contribuit in mare masura la obtinerea excelentelor rezultate medicale. Desi aparitia antibioticelor le-a micsorat mult popularitatea si domeniul utilizarii lor, sulfamidele sunt inca folosite pe scara larga si prezinta un numar de avantaje, ca de exemplu pretul scazut si usurinta administrarii.

Termenul sulfamida este folosit in aceasta lucrare ca o denumire generica pentru derivatii de paraaminobenzensulfonamida (sulfanilamida). In decada care a urmat descoperirii sulfamidei au fost sintetizate si cercetate peste 5400 de substante..

Sulfamidele reprezinta exceptand antibioticele, clasa de substante medicamentoase care a repurtat cel mai mare succes chimioterapeutic si aceasta datorita ridicatei activitati antimicrobiene si a spectrului larg care cuprinde coci gram-negative si gram-pozitivi. De asemenea, s-a evidentiat faptul ca unele sulfamide au actiune diuretica, hipoglicemica, iar altele inhiba ahidraza si au condos la cresterea productiei sulfamidelor.

1.2. Istoricul cunoasterii materialului

Desi sulfanilamida a fost preparata pentru prima data in 1908 de catre Gelmo in cursul unor cercetari asupra colorantilor azoici, a trebuit sa treaca un sfert de veac pana cand a fost folosita in tratamentul infectiilor bacteriene la om. Descoperirea importantei ei terapeutice se datoreste unei inlatuiri interesante de imprejurari. In 1909, Hoerlein si colaboratorii de la I.G.Farbenindustrie au sintetizat primele substante colorante azoice care contineau sulfonamide si sulfonamide substituite si au notat calitatea lor de coloranti mai rezistenti. Combinatia stabila pe care colorantii azoici complecsi o formau cu proteinele din lana si din matase a sugerat ca acesti agenti ar putea reactiona cu protoplasma bacteriana, in 1913, Eisenberg a descoperit actiunea bactericida in vitro a crizoidinei, alt colorant azoic, si a emis ipoteza ca substanta ar putea fi folosita in chimioterapie. In anul urmator, a fost sintetizat din crizoidina un colorant rosu, piridiumul, ca a fost poi utilizat ca antiseptic urinar. In anii imediat urmatori a aparut un alt colorant azoic, rosul stacojiu, iar Jacobs si Heidelberg (1917) au obtinut rezultate interesante in procesul de sinteza a derivatilor azoici si cuprunelor. Aceiasi cercetatori au preparat si paraaminobenzensulfonanimda dupa metoda lui Gelmo si au aratat ca aceasta substanta este eliberata in tesuturi prin clivarea sulfafonamido-crisoidinei. Desi au atras atentia asupra puterii bacteriale mari a acestui compus, cercetarile lor din pacate nu au fost continuate. In 1930, un alt compus azoic, cunoscut sub numele de serenium, a fost introdus in terapeutica ca antiseptic urinar.

Ca urmare a cercetarilor intreprinse la I. G. Farbenindustrie, Klarer si Mietzch au obtinut in 1932 un patent german pentru prontozil si alte substante azoice care contin o grupare sulfamidica. In acelasi an, Domagk, directorul uneia dintre sectiile de cercetari de la I.G., lucrand cu Klarer si Mietzch a constat ca soarecii infectati cu streptococ sau alti germeni pot fi protejati gratie prontozilului (Domagk, 1935). Lui Domagk i se datoreste descoperirea valorii chimoterapeutice a prontozilului, lucru pentru care a primit premiul Nobel pentru medicina in 1938. In 1933, primul caz clinic studiat a fost comunicat de Foerster, care a administrat prontozil unui copil de 10 luni cu septicimie stafilococica si a obtinut o vindecare spectaculara. Intr-o comunicare ulterioara, Domagk (1935) a anuntat un nou colorant azoic cu activitate chimioterapeutica, denumit prontozil-S (prontozil solubil, denumit mai tarziu neoprontozil).