Tehnologia de obținere a streptomicinei

Capitolul 1 . Memoriu Tehnic

În acest proiect s-a prezentat tehnologia obţinerii Streptomicinei prin cultivarea microorganismului producator (S.griseus) pe un mediu de cultură bine stabilit.

În capitolul 2 sunt prezentate aspecte ale obtinerii streptomicinei. In prima parte a capitolului s-au prezentat proprietatile produsului si domeniile de utilizare a acestuia. In continuare sunt prezentate variantele tehnologice de obtinere Streptomicinei, precizand avantajele si dezavantajele fiecarei variante, apoi se alege varianta optima de obtinere a streptomicinei.

Dupa precizarea variantei optime se elaboreaza schema tehnologica de obtinere a streptomicinei, descriind pe larg fiecare etapa a schemei.

Apoi sunt prezentate materiile prime, intermediare si auxiliare din STAS-uri aprobate de legislatia in vigoare. Dupa detalierea proprietatilor fiecarei materii, este prezentat mecanismul reactiilor biochimice care descriu procesul de obtinere a streptomicinei.

Fiecare proces, chimic sau biochimic, trebuie sa respecte niste reguli termodinamice si cinetice, ele sunt prezentate in acest capitol. In subcapitolul de cinetica sunt prezentate modele cinetice care descriu procesul, iar in subcapitolul de termodinamica este prezentat circuitul energetic al ATP-ului.

O parte importanta a acestui capitol este bilantul de materiale in care sunt efectuate o serie de calcule cu privire la materiile prime care intra in proces. Dupa efectuarea bilantului de materiale este prezentat tabelul cu consumuri specifice.

Capitolul 3 prezinta controlul fabricatiei, mai precis controlul, reglarea si automatizarea procesului tehnologic in care sunt descrise metodele de automatizare a bioreactorului pentru a mentine conditiile favorabile dezvoltarii microorganimului producator.

A doua parte a capitolului se refera la controlul de calitate in care sunt prezentate metodele de analiza a materiilor prime si intermediare dar si metode de analiza a produsului finit.

In capitolul 4 sunt prezentate utilitatile care sunt folosite in procesul de obtinerii streptomicinei.

Capitolul 5 descrie produsele secundare rezultate din procesul de obtinere a streptomicinei, cat si deseurile de fabricatie. Tot in acest capitol sunt prezentate si metodele de epurare a apelor reziduale dar si a gazelor rezultate din proces.

In ultimul capitol sunt prezentate conditiile de ambalare, depozitare si si transport ale materiilor prime, intermediare si auxiliare dar si cele pentru produsul util.

Drept incheiere sunt prezentate norme de protectia muncii si P.S.I. care trebuie respectate pentru buna desfasurare a procesului tehnologic de obtinere a streptomicinei.

Capitolul 2. Tehnologia de fabricație

2.1. Domeniul de utilizare și proprietățile produsului

Incă din secolul al XIX-lea si până în prezent antibioticile au fost definite in mai multe feluri, in esență toate spunând același lucru: antibioticele sunt compuși chimici elaborați de diverse microrganisme,sau obținute prin sinteză cu efect antimicrobian asupra agenților biologici patogeni pentru om și animale.Antibioticele sunt produse de microrganisme in special mucegaiuri de tip penicilium, streptomices sau sunt obtinute sintetic dupa modelul celor naturale.

Antibioticele se aplică în medicina umană şi veterinară ca mijloace anti-infecţioase, bacteriene, în combaterea bolilor virale şi canceroase, precum şi în unele afecţiuni de natură neinfecţioasă. În afară de aceasta, antibioticele şi-au găsit utilizarea în zootehnie, agricultură şi pomicultură.

Grupa de chimioterapice ca sulfonamida au acțiune mai ales bacteriostatică care se manifestă prin frânarea înmulțirii bacteriilor. Antibioticele pot acționa:

• bacteriostatic de frânare a înmulțirii bacteriilor

• bactericid de eliminare a bacteriilor

• bacteriolotic liza membranei bacteriene ce determină de fapt moartea lor.

Cele mai cunoscute antibiotice sunt: Penicilina V, Penicilina G, Streptomicina, Ampicilina, Tetraciclina etc.

Streptomiocina descoperită de Waksman în 1944 în culturile actinomicetului Streptomyces griseus, este un antibiotic cu spectru relativ larg de acţiune, fiind foarte activă faţă de bacilul Koch şi bacilii gram-negativi, dând rezultate foarte bune în tratamentul tuberculozei, endocarditelor, brucelozei şi a septicemiilor sensibile la acest antibiotic.

Streptomicina este un antibiotic din grupa aminglucozide, care actioneaza asupra bateriilor gram-negative.

Se administreaza doar injectabil, frecvent pe cale intramusculara, in doze de 1g/zi. Streptomicina se foloseste, asociata altor chimioterapice majore, in schemele de terapie initiala a tuberculozei si este considerata ca o alternativa pentru etambutol in cadrul polichimioterapiei. Este indicata mai ales la bolnavii cu forme severe de tuberculoza (meningita tuberculoasa sau boala diseminata) precum si in tratamentul infectiilor rezistente la alte tuberculoase[1].