Valorificarea Glicerinei

1.Introducere

Denumirea de „glicerol” îşi are originile în cuvântul grecesc „glykeros”, care se traduce prin „dulce”. A fost obţinut pentru prima dată prin extracţie dintr-un amestec de oxid de plumb şi ulei de măsline, de Scheele, în 1779, care l-a numit „principiul dulce al untului”. În 1815, Chevreuil l-a inclus în categoria alcoolilor,

iar în 1823 a arătat într-o lucrare a sa că glicerolul este prezent în toţi compuşii uleioşi.

Denumirea de glicerol se aplică doar compusului chimic pur 1,2,3-propantriol, iar cea de glicerină se referă la compusul comercial, care conţine peste 95% glicerol.

Glicerina cristalizează greu. Păstrată mai multă vreme la o temperature sub 0OC, formează cristale cu p.t. 20 OC. Glicerina (glicerolul) are punctul de fierbiere situat la 290 ºC, fiind în totalitate stabilă până la acest prag, doar în lipsa oxigenului molecular din mediu (condiții anaerobe). Între punctul de inflamabilitate (180 ºC) și punctul de fierbere, glicerina, în prezența oxigenului (condiții aerobe), degajă cantități variabile de acroleină, substanță toxică și poluantă. Acroleina nu se mai formează din glicerol la temperaturi mai mari de 290 ºC, indiferent dacă oxigenul atmosferic este prezent sau absent.

Glicerina se evaporă și îngheață greu, de exemplu soluția de 80% îngheață la -20,3 °C. Sub formă de esteri ai acizilor grași (gliceride), constituie componentul de bază al grăsimilor animale șe vegetale.

Glicerina este o substanță lichidă, relativ vâscoasă, cu densitatea mai mică decât a apei, incoloră, cu gust dulce și fără miros. Este ușor solubilă în apă și în alcool etilic. La rândul său, glicerolul este un bun solvent pentru diferite substanțe, fiind utilizat, mai ales în gemoterapie, fitoterapie și homeopatie pentru extragerea unor principii active de origine vegetală.

Fig.1 Glicerolul

Glicerina se utilizează în indrustria explozivilor, în farmacie şi în cosmetic, în industria pielăriei şi pentru fabricarea de mase plastic. Glicerina este higroscopica; ea absoarbe vaporii de apă din atmosfera până la stabilirea unui echilibru.

2. Metode de obţinere

Glicerina a fost descoperită de Scheele, la 1780, în apele reziduale de la saponificarea grăsimilor. Acestea nu conţin, în afară de glicerina, decât puţine impurităţi. Se poate izola însă şi glicerina şi din leşiile de la fabricarea săpunului prin saponificare alcalină. După ce se îndepărtează o parte din impurităţi cu var sau cu acid sulfuric, după caz, se concentrează apele, de obicei în vid, până se obţine o glicerină tehnică de 80 – 85 %. Aceasta se decolorează cu cărbune activ şi este astfel destul de pură pentru multe întrebuinţări. Pentru altele, în special pentru fabricarea nitroglicerinei, este necesar să se distile produsul în vid.