Influența soiului de legume asupra nitraților

Nitriţii şi nitraţii sunt componenţi naturali ai solului, proveniţi din mineralizarea substanţei azotate de origine vegetală sau animală datorată în primul rând microorganismelor existente în sol.

O parte din ei sunt absorbiţi din rădăcinile plantelor şi servesc la sinteza proteinelor şi a altor compuşi cu azot, iar altă parte este antrenată de apele de suprafaţa şi de cele care traversează solul, regăsindu-se în râuri, lacuri sau în pânza de apă freatică.

În mod natural între nitriţii şi nitraţii din sol, apă şi plante se stabileşte un echilibru care să ducă la utilizarea intensivă, în agricultură, a îngrăşămintelor organice naturale sau a celor azotoase sintetice. Produşii lor de degradare îmbogăţesc solul acumulându-se în plantele cultivate, până la nivele dăunătoare pentru consumatori.

Ambele substanţe mai sunt utilizate ca aditivi alimentari în preparatele de carne şi unori în laptele destinat producţiei de brânzeturi, pentru ameliorarea însuşirilor senzoriale şi prelungirea duratei de păstrare. Astfel se previne alterarea precoce produsă în special de bacteriile coliforme şi mai ales balonarea târzie a brânzeturilor (tip caşcaval, Olanda, Tropist) datorată bacteriilor din gama Clostridium.

Necesarul de substante nutritive al plantelor cultivate se acopera din rezervele existente in sol in forme efectiv sau potential asimilabile, din ingrasaminte organice aplicate periodic si din ingrasaminte minerale. În cazul azotului la aceste surse se mai adauga si compusii organici si minerali rezultati din activitatea microorganismelor simbiotice fixatoare de azot.

Azotul este unul din elementele fundamentale ale nutritiei, cu rol preponderent plastic, de constructie a moleculelor materiei vii, alaturi de C, H, O, S, P etc. Este component al proteinelor protoplasmatice structurale, al nucleielor celulelor, al substantelor cu rol bioactiv, al acizilor nucleici, al pigmentilor fotosintetici clorofilieni si ficobiliniei, ai unor vitamine si enzime. Plantele utilizează azotul în proporţie de 25-60%. Aplicând raţional fertilizarea plantele pot utiliza spre 60% azotul din sol (rezerva sol, azot fixat de bacterii, azot din precipitaţi, azot din îngrăşăminte, azot lăsat de resturile vegetale, azot din gunoi). Pierderile se datorează eroziunii şi spălării, levigării şi denitrificării. Azotul devine un poluant atunci când este în exces.