Diagnosticarea modului de materializare a funcțiilor comerțului la SC S SA

Cap. 1 Funcţiile comerţului

Comerţul este un sector de activitate precisă, complexă a economiei şi se desfăşoară în diferite forme (comerţ cu amănuntul, comerţ cu ridicata, comerţ desfăşurat pe suprafeţe mari sau foarte mici). Este necesară evaluarea corectă a rolului său între producţie şi consum.

Comerţul reprezintă una din cele mai importante activităţi ale unei economii, devenind elementul principal al economiei de piaţă, indiferent de forma acestuia. Potrivit conceptului de dezvoltare durabilă a societăţii, comerţul are o importanţă strategică pentru dezvoltarea echilibrată şi viabilă a sistemelor economice şi sociale din orice ţară .

Noţiunea de comerţ are un conţinut complex, devenind o funcţie economică ce constă în a cumpăra materii prime sau alte produse pentru a le revinde în acelaşi stadiu fizic, dar în condiţiile preferate de către consumatori (timp, loc, cantităţi, sortiment, preţ).Totodată, defineşte o profesiune, care se practică în cadrul economiei de piaţă, asigurând realizarea actelor de schimb .

Comerţul reprezintă o activitate autonomă al cărei obiect îl constituie cumpărarea mărfurilor în scopul revânzării.

Sub aspect juridic, noţiunea de comerţ defineşte transferul titlurilor de proprietate asupra materialelor sau serviciilor, precum şi a prestaţiilor de servicii realizate între diferitele stadii ale producţiei sau între producător şi consumator.

Comerţul, prin activitatea sa, prin locul pe care-l deţine în circuitul economic al bunurilor, face legătura dintre producţie şi consum. Influenţat fiind de aceste două faze ale circuitului economic – producţia şi consumul – comerţul are la rândul lui un rol activ în asigurarea echilibrului dintre ele.

Activitatea de comerţ, pe măsura dezvoltării societăţii, a suferit profunde modificări, transformându-se dintr-o simplă activitate de intermediere, într-o activitate creatoare de utilităţi. În stadiul actual de dezvoltare a societăţii comerţul prezintă o importanţă deosebită atât pentru producători, cât şi pentru utilizatori, respectiv consumatori.

Complexitatea noţiunii de utilitate (folos, serviciu, util sau utilizabil), defineşte importanţa activităţii comerciale, concretizată prin locul şi rolul acesteia. Într-o societate modernă, comerţul reprezintă o fază esenţială de intermediere între producţie şi consum. Amplasarea în spaţiu, distanţă, disproporţiile în spaţiu şi timp dintre cantităţile produse şi nevoile exprimate etc. sunt doar câteva din elementele care-i conferă comerţului funcţia de punere a bunurilor şi serviciilor la dispoziţia utilizatorilor în condiţiile de timp, loc, cantitate etc. preferate de aceştia.

Complexitatea activităţii de comerţ s-a mărit pe măsura evoluţiei societăţii.

În primele etape ale unui comerţ modern, activitatea de comerţ cuprindea „un ansamblu de operaţiuni care se realizau din momentul în care produsul, sub forme utilizabile, intră în magazinul producătorului sau al ultimului transformator, până în momentul în care consumatorul preia livrarea”.

Apoi, comerţul a fost considerat, în general, ca reprezentând „o punere a produsului la dispoziţia consumatorului, prin cercetare, pe baza studiilor de piaţă şi determinarea nevoilor reale sau latente ale acestuia, precum şi prin suscitarea, reliefarea şi argumentarea noilor nevoi pe care consumatorul potenţial nu le-a sesizat”.

Dezvoltarea societăţii în ultimile decenii i-au sporit responsabilitatea activităţii comerciale, noţiunea de comerţ fiind definită ca „un ansamblu de activităţi care privesc un produs din momentul investiţiei s-au al manifestării intenţiei de a-l crea, până la distrugerea sa în procesul de consum, indiferent care ar fi forma acestuia” .

Prin depăşirea statutului său de simplu intermediar, comerţul joacă un rol extrem de important atât faţă de producători, cât şi în raport cu utilizatorii.

Comerţul, prin complexa sa activitate realizată, îndeplineşte numeroase funcţii prin care contribuie la asigurarea unui flux normal al producţiei spre locurile de consum.

Principala funcţie a comerţului ce caracterizează tocmai conţinutul activităţii sale, se referă la cumpărarea mărfurilor de la producători sau colectori – în cazul producţiei agricole – şi transferarea acestora în depozite, în vederea pregătirii lor pentru vânzarea către utilizatorii finali sau intermediari.

Conturarea acestei funcţii şi delimitarea ei de funcţia de producţie, constituirea acestei funcţii într-un domeniu distinct de activitate, reprezintă însăşi premisa apariţiei comerţului ca ramură de activitate independentă.

Prin vânzarea mărfurilor către utilizatori, comerţul realizează sub formă bănească valoarea materializată în mărfuri, valorifică efectiv eforturile investiţionale făcute pentru producerea şi circulaţia mărfurilor.

Vânzarea încheie ciclul pe care îl parcurg mărfurile şi confirmă transferul lor din sfera producţiei şi distribuţiei în sfera consumaţiei.

Stocarea mărfurilor reprezintă o a doua funcţie a comerţului ce permite asigurarea echilibrului dintre oferta şi cererea de mărfuri din cadrul pieţei.

Această funcţie derivă din rolul de intermediar pe care comerţul îl ocupă între producţie şi consum.

Necesitatea funcţiei izvorăşte din echilibrul ce se impune să existe între producţie şi consum, între acestea existând tendinţe diferite, specifice în evoluţia acestora.

Realizarea acestei funcţii de către comerţ presupune studierea nevoilor de consum, stabilirea direcţiilor în care vor evolua respectivele nevoi. Astfel, comerţul exercită permanent o influenţă asupra producţiei, pentru a o determina să se adapteze la nevoile pieţei.

Pe de altă parte, prin politica de stocaj şi echilibrarea ofertei cu cererea, comerţul influenţează consumul, aliniindu-se la evoluţiile mai largi care decurg din continua dezvoltare şi perfecţionare a producţiei.

Decalajul de timp, spaţiu, sezonalitatea producţiei sau a consumului reprezintă fundamentul exercitării acestei funcţii.

O a treia funcţie importantă a comerţului constă în fracţionarea cantităţilor mari de mărfuri pe care le livrează producţia, asortarea loturilor respective, formarea sortimentelor comerciale şi asigurarea micilor partizi care urmează a fi puse la dispoziţia consumatorilor.

Deci, prin această funcţie, mărfurile sunt pregătite pentru vânzare, fiind o funcţie deosebit de importantă atât pentru producţie, cât şi pentru consum. Foarte multe produse nu pot intra în consumul populaţiei, decât în urma operaţiunii de pregătire prealabilă, de aceea această funcţie a comerţului este necesară în satisfacerea nevoilor întregii societăţi.

În realizarea acestei funcţii natura produselor, cât şi structura cererii reprezintă elemente determinante.

Efectiv, realizarea acestei funcţii presupune organizarea, în cadrul reţelei comerciale, a unor operaţiuni specifice, cum ar fi : porţionarea, dozarea şi preambalarea mărfurilor, prelucrarea lor (în cadrul alimentaţiei publice), sortarea după criterii comerciale, controlul continuu al calităţii.

O altă funcţie a comerţului constă în transferul mărfurilor către zonele şi punctele cele mai îndepărtate sau mai izolate, pentru a fi vândute consumatorilor.

Această funcţie presupune o judicioasă organizare a mişcării mărfurilor. Fenomenul apare deoarece realizarea finală a mărfurilor are loc, de regulă, în punctele de consum, ceea ce impune o bună orientare a mărfurilor, manipularea şi transportul lor din locul de producţie spre locul de consum.

Realizarea acestei funcţii presupune: