Evoluția Comerțului Exterior al României în Perioada de Tranziție

Introducere

Comerţul internaţional reprezintă unul dintre cele mai importante domenii ale reformei economice în ţările în tranziţie. Din acest punct de vedere, România a adoptat o serie de politici economice destinate ajustării geografice a schimburilor sale comerciale şi menite să amelioreze termenii comerţului exterior printr-o restructurare inter-ramuri a bunurilor exportate. Cu toate acestea, România rămâne în prezent un importator net ce înregistrează un deficit comercial permanent. Acest lucru este determinat de insuficienţa restructurare a economiei si ponderii ridicate a întreprinderilor de stat în producerea bunurilor destinate exportului.

Printre celelalte reforme întreprinse în ţările în tranziţie, liberalizarea schimburilor comerciale externe reprezintă cel mai dinamic domeniu al trasformărilor economice. Intr-o perioadă de timp relativ scurtă, aceste ţari au abandonat schimburile comerciale ermetice din interiorul CAER, adoptând un sistem deschis în care vestul Europei a devenit unul dintre cei mai importanţi parteneri comerciali.

În ultimul deceniu înainte de începerea perioadei de tranziţie economiile socialiste erau comparabile, din punct de vedere al exportului de bunuri, cu ţările în curs de dezvoltare , ambele grupuri înregistrând aceeaşi tendinţă de evoluţie. Colapsul regimului comunist a determinat un declin dramatic al exporturilor, a căror proporţie în PIB a scăzut la mai puţin de 25%, în principal datorită dispariţiei acordului CAER. Liberalizarea ulterioară a schimburilor internaţionale a permis însă o creştere rapidă a volumului comerţului exterior al economiilor în tranziţie, al căror grad de deschidere şi diversificare este apropiat de nivelul existent în vestul Europei

Evoluţia comerţului internaţional pe perioada de tranziţie este caracterizată de două tendinţe principale : o reorientare a schimburilor comerciale către pieţele occidentale (în principal cele ale Uniunii Europene), respectiv o creştere continuă a deficitului balanţei de plăţi externe. Brenton (1999) arată că ponderea pieţelor UE în comerţul ţărilor în tranziţie este deja comparabilă cu cea a unor ţări din vestul Europei, precum Grecia sau Spania. Deficitul comercial este consecinţa directă a specificului schimburilor externe din cadrul CAER, care nu se bazau pe criterii de eficienţa. În ceea ce priveşte deficitul comercial, acest aspect este mai delicat deoarece un volum de importuri superior cantităţii exportate nu implică neapărat un dezavantaj pentru economia în cauză, atât timp cât venitul naţional este suficient de ridicat iar fluxurile de capital financiar din exterior sunt semnificative. Deficitul balanţei comerciale trebuie deci considerat în contextul general al deficitului balanţei de plăţi. În acelaşi timp, deficitul comercial reprezintă elementul fundamental care diferenţiaza din punct de vedere calitativ ţările în tranziţie, mai important decât nivelul său fiind capacitatea economiei de a finanţa acest deficit în mod corespunzator.

Pe baza considerentelor de mai sus, rezultă că domeniul comerţului internaţional este mult mai complex şi mai important decât simplul schimb de bunuri între o economie în tranziţie si restul economiei mondiale. Investiţiile străine constituie o componentă crucială ce trebuie luată în considerare atunci când se analizează performanţa comerţului exerior, întrucât acesta reprezintă un element esenţial al balanţei contului curent. Pe de altă parte, în unele opinii comerţul internaţional este factorul principal care explică declinul economic înregistrat de ţările în tranziţie la începutul periodei de trasformări: Brenton (1999) afirmă că desfiinţarea acordului CAER a contribuit într-o mare măsură la scăderea Produsului Intern Brut al acestor ţări, iar Havrylyshyn şi Al-Atrash (1998) arată că acele ţări care au liberalizat mai rapid comerţul internaţional au înregistrat un progres semnificativ în implementarea reformelor economice. Prin urmare, cu cât restructurarea schimburilor externe (din punct de vedere geografic şi al competitivităţii) este mai rapidă, cu atât mai repede devin posibile redresarea şi creşterea economică.

În alte opinii, legătura dintre performanţa comerţului exterior şi creşterea economică este percepută în mod diferit: Kaminski, Wang si Winters (1996) concluzionează că simpla liberalizare a comerţului nu ameliorează performanţa de ansamblu a economiei, chiar dacă aceasta este însoţită de o depreciere semnificativă a monedei naţionale. Condiţiile necesare pentru îmbunătăţirea schimburilor comerciale ţin de liberalizarea preţurilor, reducerea inflaţiei şi de diminuarea controlului statului asupra economiei.

I Evoluţia comerţului exterior al României în perioada de tranziţie

I.1 Comerţul exterior românesc: scurt istoric

Perioada care a trecut de la examinarea anterioară a politicii comerciale a României în cadrul GATT (decembrie 1992) a fost densă în evenimente cu incidenţă directă asupra relaţiilor economice internaţionale, asupra sistemului multilateral de comerţ şi, fără îndoială, asupra evoluţiei situaţiei sociale şi economice a României.

Finalizarea cu succes a Rundei Uruguay şi decizia Conferinţei Ministeriale de la Marrakech de a înfiinţa Organizaţia Mondială a Comerţului au constituit premisele mondializării sistemului multilateral de comerţ, care a fost dotat cu reguli, instrumente şi discipline transparente şi uniforme, privind mecanismele de politici comerciale. Obiectivul stabilit prin acest sistem urmărea dezvoltarea relaţiilor comerciale, iar liberalizarea comerţului cu bunuri si servicii asumată de membrii OMC, trebuia să aibă impact pozitiv asupra dezvoltării economice.

Rezultatele liberalizării comerţului nu au intârziat să apară: ritmul de creştere al comerţului mondial a devansat în continuare creşterea producţiei industriale iar cel mai dinamic sector a fost cel al serviciilor; s-au înregistrat unele progrese privind dinamica economică a ţărilor în curs de dezvoltare, acestea majorându-şi ponderea în comerţul mondial şi înregistrând unele mutaţii pozitive în structura lor de export.

Totuşi, efectele procesului de liberalizare au fost limitate datorită crizelor financiare si economice din diverse zone ale lumii determinând închiderea unor pieţe, luarea unor măsuri suplimentare de apărare comercială de către unele state membre OMC, precum şi mobilizarea unor resurse bugetare în vederea susţinerii exportului mărfurilor pentru care piaţa s-a redus simţitor.