Forme de integrare regională și tipuri de grupări

Analiza evolutiva a miscarilor de vocatie regionala evidentiaza o tipologie diversa a acestora in functie de vechimea, obiectivele si realitatile procesului integrationist. Majoritatea au un obiectiv economic, identificandu-se in functie de evolutia graduala, de la o simpla cooperare intre state pana la integrarea regiunilor .

In conceptia lui Jacques Ténier (2003), cooperarea economica interstatala a reprezentat o tentativa timpurie concretizata prin incheierea de tratate cu un obiectiv determinat. Printre exemplele care sustin aceasta prima treapta spre integrare se numara : Liga Tarilor Arabe create in 1945 cu sediul la Tunis, avand drept scop cooperarea in domeniul economic, cultural, juridic, social si coordonarea activitatii pe plan extern in vederea apararii independentei si suveranitatii statelor member. Organizatia a fost fondata de Arabia Saudita, Egipt, irak, Liban, Siria, Iordania, Iemen, ulterior aderand si alte state.

Acest obiectiv, al cooperarii strategice intre statele suverane a stat la baza crearii ASEAN, prin Declaratia de la Bangkok din 8 august 1967. Crearea Comunitatii de dezvoltare a Africii Australe (SADC) in 1979 a avut drept obiectiv diminuarea dependentei statelor membre de celelalte state din Africa de Sud, sub aspectul infrastructurii. La acest tratat au aderat si alte state fixand o tinta complementara celei initiale, respectiv adancirea specializarii economiilor nationale.

In anul 1977 a lua fiinta Organizatia de Cooperare Economica (ECO), care avea drept scop integrarea prin modernizarea si perfectionarea mijloacelor de infrastructura, actul de constituire fiind semnat la Izmir. Momentul important pentru tarile din Europa si Asia l-a constituit Declaratia de la Istambul din 1993, care a completat cadrul cooperarii ECO, prin detalierea obiectivului si stabilirea modalitatilor de cooperare .

Pentru statele independente si suverane cooperarea economica a fost posibila datorita vecinatatii lor (factor favorabil, dar nu suficient) si datorita intereselor economice si politice comune. Amplificarea procesului de cooperare a necesitat aparitia unor noi forme de organizare juridical cu caracter permanent, astfel incat a devenit stringent institutionalizarea cooperarii sub forma organizatiilor economice interstatale. Ele sunt considerate solutii ale unor problem noi cu care se confrunta statele lumii. Este vorba de exigentele globale precum: pacea, securitatea, protectia mediului ambiental, dezvoltarea durabila, eradicarea saraciei, etc. Organizatiile interstatale, care sa raspunda acestei problematici, au dobandit o vocatie globala. Tipologia organizatiilor economice interstatale releva si o categorie care are la baza principiul integrationist, favorizat de vointa politica a statelor aflate la un nivel echilibrat sub aspectul dezvoltarii economice.

Evolutia gruparilor regionale a urmat tipurile de integrare economica interstatala fundamentate de economist de prestigiu, printre care Bela Balassa (1961), respective: zona de liber-schimb, uniunea vamala, piata comuna, piata unica si uniunea monetara.

1. Zona de liber-schimb (ZLS)

Zona de liber-schimb se caracterizeaza prin faptul ca tarile participante convin eliminarea partiala sau totala din calea schimburilor comerciale cu bunuri si servicii a obstacolelor de tipul taxelor vamale si a restrictiilor cantitative. Acordul este realizabil intre doua sau mai multe tari care , de comun acord, stabilesc un teritoriu (viitoarea ZLS) prin care produsele tranziteaza dintr-o parte in alta fara taxe vamale. Fata de tarile nemembre ale ZLS, membrii adopta in mod independent o politica protectionista. In interiorul acestui tip de colaborare se disting ZLS perfecte – in care se adopta o liberalizare a comertului cu toate produsele si ZLS imperfect – in care liberalizarea este promovata doar partial in schimburile comerciale reciproce. Un exemplu pentru a doua categorie (ZLS imperfecte) il constituie produsele agricole tranzactionate in cadrul Asociatiei Europene a Liberului Schimb (AELS), precum si in cadrul acordurilor dintre UE si tarile din Europa Centrala si de Est .

In afara produselor agricole, practica zonelor de liber-schimb a aratat ca o alta excludere de la renuntarea la taxe vamale este aceea a serviciilor financiare. Asa dupa cum s-a aratat, zonele de liber-schimb exclud practica renuntarii la taxe vamale in cazul circulatiei factorilor de productie. In masura in care circulatia capitalurilor este considerata o circulatie a unui factor de productie, evident, nici serviciile financiare nu pot beneficia de avantajul renuntarii la taxe .

In cadrul unei ZLS, uneori o tara membra poate aplica masuri derogatorii de la principiul liberului schimb daca situatia industriei nationale este periclitata. Un exemplu il poate oferi relatia dintre Argentina si Brazilia, din cadrul MERCOSUR, in anii ’90. Timp de trei ani regimul valutar al celor doua tari a favorizat devalorizarea realului Brazilian (in 1999) si a pesosului argentinian (in decembrie 2001). Devalorizarea monedei braziliene incepand cu 1999 a avantajat produsele acestei tari si autoritatile argentiniene au decis derogarea de la Acordul de Liber-Schimb in anumite sectoare economice, deoarece inregistra pierderi din acestea .

Chiar si in interiorul ZLS fiecare tara membra promoveaza propria politica comerciala in raport cu tertii. Fata de practici prin care s-ar produce distorsionarea fluxurilor comerciale, membrii organizatiei adopta masuri privind eliberarea de certificate de origine pentru produsele tranzactionate. Regulile de origine contribuie la prevenirea practicilor prin care importul din tarile terte este tranzitat prin tara cu taxele vamale cele mai mici. Daca astfel de practici nu sunt corectate, tariful real pentru fiecare tara se reduce la nivelul cel mai scazut, ceea ce constituie o pierdere. Regulile de origine favorizeaza mai mult schimburile cu produse fabricate in tarile membre decat cu cele importate din tari exterioate zonei. In practica, regulile de origine favorizeaza protectionismul. Ele permit in realitate de a se transfera protectia unei tari member la alta, chiar daca fiecare tara mentine tariful sau exterior dinaintea integrarii. ZLS este un prim stadiu al procesului de integrare economica, care a stat la baza tuturor gruparilor integrationiste.

Incheierea negocierilor si semnarea acordului dintre CEE si AELS in octombrie 1991 la Luxemburg a dus la crearea Spatiului Economic European - SEE, ceea ce a constituit un impuls dat miscarilor analoge. UE a realizat o serie de acorduri de liber schimb nu numai cu tarile din vecinatatea Bazinului Marii mediterane (Maroc, Israel), dar si cu tari mai indepartate, precum Mexic si Africa de Sud .

Beneficiile economice din participarea la o ZLS depind foarte mult si de reformele interne derulate in paralel. Chiar daca exista un numar important de ZLS fara beneficii spectaculoase, ele reprezinta totusi un exercitiu de cooperare intre state .