Managementul financiar al proiectelor finanțate prin fonduri structurale pentru IMM-uri

Capitolul 1

Locul şi rolul IMM-urilor în economie

1.1 Considerente generale privind întreprinderile mici şi mijlocii

Aşa cum ne demonstrează realitatea economică (indiferent dacă abordarea problemei se face la nivel naţional, european sau mondial), existenţa întreprinderilor mici şi mijlocii este vitală pentru o dezvoltare economică armonioasă şi capătă în prezent dimensiuni din ce în ce mai importante atât în plan social, cât şi politic. Această stare de fapt explică existenţa unei preocupări continue pentru acest sector şi implicit a multiplelor încercări de a defini, de a clasifica şi de a stabili principalele caracteristici ale IMM-urilor. Se pot distinge totuşi o serie de trăsături comune ale definiţiilor date întreprinderilor mici şi mijlocii, cele mai importante fiind:

- Nu cuprind sectorul primar;

- Mărimea întreprinderii se evaluează atât prin indicatori fizici cât şi valorici. Ca indicator fizic se utilizează numărul de angajaţi, iar ca indicatori valorici s-au consacrat cifra de afaceri şi valoarea activului net, pentru a reflecta atât o măsură a potenţialului (activului net) cât şi o măsură a volumului de activitate (cifra de afaceri);

- Se bazează pe utilizarea unui set de indicatori care, de regulă, se aplică identic în cazul tuturor (sau majorităţii) domeniilor analizate de pe o anumită piaţă;

- Includ o condiţie de independenţă a întreprinderii, pentru a elimina riscul clasificării ca întreprinderi mici a unor subsidiare de mari întreprinderi.

Totuşi, trebuie ţinut cont de faptul că întreprinderile mici şi mijlocii reprezintă o realitate extrem de eterogenă, astfel încât găsirea unui numitor comun în definirea acestora nu este deloc uşoară. În acest context, se impune luarea în considerare a unor aspecte, dintre care cele mai importante se referă la faptul că :

-Definiţia nu operează o distincţie clară a aşa-numitelor activităţi de „auto-ocupare”, caracterizate prin faptul că patronul este şi singurul angajat (se face referire la societatea cu răspundere limitată cu unic asociat, firma „de familie” organizată ca societate de persoane - în nume colectiv -, cooperativa meşteşugărească sau de consum etc.). Deşi cel mai adesea nu corespund pe deplin cerinţelor de organizare ale unei întreprinderi moderne, (motiv pentru care se consideră că aparţin economiei informale) aceste forme de activitate economică constituie o sursă importantă de ocupare, în special în zonele rurale sau în cele mai puţin dezvoltate.

-Există o tendinţă a celor mai mulţi autori de a distinge în rândul întreprinderilor de talie mică, o clasă specială de întreprinderi meşteşugăreşti sau artizanale. Tendinţă are la bază ponderea ridicată a acestora (circa 25% în totalul populaţiei ocupate şi circa 16% din cifra de afaceri în cadrul Uniunii Europene) şi faptul că acestea constituie de cele mai multe ori pepiniera pentru noii întreprinzători şi pentru noile întreprinderi industriale, comerciale şi de servicii.

-Nu se face o distincţie corespunzătoare a întreprinderilor nou înfiinţate (start-up). Acestea constituie o clasă aparte de întreprinderi, al căror comportament şi destin depind de profilul creatorului lor şi de montajul tehnico-economic specific al înfiinţării – motiv pentru care unele cresc rapid, dar multe dintre ele eşuează în prima perioadă a existenţei.

-Nu se face o distincţie corespunzătoare între întreprinderile inovatoare şi cele tradiţionale, deşi comportamentul şi perspectivele lor sunt foarte diferite

Se poate considera însă că în momentul de faţă numitorul comun de la care mulţi autori pleacă în fundamentarea propriei opinii despre sectorul IMM-urilor se află în strânsă legătură cu legislaţia în vigoare. De asemenea, se remarcă o tendinţă de adoptare a unei definiţii comune de către grupuri de ţări, în contextul actualelor procese de integrare regională. În cazul României, ţară candidată pentru aderarea la Uniunea Europeană, trebuie avută în vedere nu numai legislaţia românească, ci şi cea europeană. Dacă în urmă cu câţiva ani se putea spune că întreprinderile mici şi mijlocii operează în special la nivel naţional, în prezent, acestea şi-au extins aria de acţiune (o contribuţie însemnată în acest sens având-o dezvoltarea comerţului electronic) Astfel, IMM-urile sunt afectate din ce în ce mai mult de legislaţia europeană privind taxele şi impozitele, concurenţa, formalităţile vamale ş.a., context în care devine iminentă dorinţa de armonizare a legislaţiei româneşti cu reglementările aflate în vigoare în Uniunea Europeană.

Din data de 1 ianuarie 2005, a intrat în vigoare o nouă definiţie a IMM-urilor la nivel european, definiţie ce a fost aplicată pentru toate măsurile Uniunii Europene de sprijinire a IMM-urilor (inclusiv Programele Cadru de Cercetare). În acest context, Agenţia Naţională pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii din România (ANIMMC) a iniţiat un proiect care s-a materializat în O.G. 27/2006 pentru modificarea şi completarea Legii 346/2004 privind stimularea înfiinţării şi dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii . Cele mai importante trei aspecte care au fost modificate structural se referă la: criteriile de încadrare a întreprinderilor în categoria IMM (îndeosebi din punct de vedere al criteriilor patrimoniale), nuanţarea definirii IMM-urilor din perspectiva relaţiilor stabilite cu alţi agenţi economici şi a structurii acţionariatului şi la modul de calcul al indicatorului „număr mediu anual de salariaţi”. ANIMMC a arătat că introducerea noilor praguri referitoare la cifra de afaceri (majorat de la 8 la 50 de milioane euro) şi la activele totale (majorat de la 8 la 43 milioane euro) sunt definitorii în dimensionarea schemelor de ajutor de stat, care vor fi proiectate în anul 2006, pe diverse paliere de intervenţie şi categorii de IMM. În plus, aceste prevederi permit IMM-urilor româneşti să aibă acces la fondurile structurale. Ridicarea plafonului maxim în ceea ce priveşte activele totale atrage după sine şi creşterea sectorului românesc de întreprinderi mici şi mijlocii. Nuanţarea definirii dată IMM-urilor se referă la preluarea din terminologia legislaţiei europene a trei concepte: acela de întreprinderi autonome, întreprinderi partenere şi întreprinderi legate.